Rapsodia (publicat la casa franceză de discuri Naïve) e un album de familie şi în acelaşi timp şi un arbore genealogic muzical. Intr-o oră şi treisprezece minute, Patricia reuneşte folclorul copilăriei din Moldova de peste Prut interpretat simbolic de părinţii săi, cu opere de muzică cultă inspirate din folclor ale lui Enescu, Ravel şi Ligeti, interpretate şi alături de pianista româncă şi colega ei de studii Mihaela Ursuleasa. În centru, iradiază ca un bulb comun cele opt duete pentru vioară şi ţambal ale compozitorului contemporan născut la Lugoj şi emigrat apoi la Budapesta, György Kurtàg (*1926). Născută în 1977 într-o familie de profesionişti ai muzicii folclorice, Patricia s-a jucat cu siguranţă adeseori pe fundalul viorii mamei sale Emilia şi a ţopăit de multe ori în ritmul ţambalului tatălui ei, Victor Kopacinski. Muzica tradiţională românească a însoţit-o în primii ani de viaţă, când familia Kopacinski era permanent în turnee pline de succes atât în Uniunea Sovietică, cât şi în partea celaltă a Cortinei de Fier, şi sufletul ei a îndrăgit-o.
Când Patricia s-a hotărât să devină muzician, avertismentul tatălui ei Victor a adus-o însă cu picioarele pe pământ: "Cu folclorul nu vei caştiga niciodata destui bani ca să te intreţii, învaţă muzica clasică!" Plecarea din Moldova în 1989, studiul de vioară şi compoziţie la Viena şi Berna, apoi diversele concerte de succes şi premiile internaţionale au făcut din fetiţa îndrăgostită de vioară o artistă implinită şi originală.
Reţeta Patriciei: libertatea interpretării şi a improvizaţiei. Dincolo de un jam session de familie şi portretizarea ţării sale, Patricia ne confruntă prin acest album şi cu una dintre cele mai actuale dezbateri ale muzicii. Câtă libertate are un interpret în muzica clasică astăzi? Cât de mult contează normele sociale şi aşteptările publicului în muzica clasică şi ce inseamnă patria pentru un rapsod pelerin într-o lume globalizată? Muzicianul clasic al secolului al XXI-lea aleargă cu aceeaşi piesă de la un continent la altul, interpretând aceleaşi partituri ani la rând, în funcţie de repertoriul mai mult sau mai puţin dictat de impresariat. Ca să-ţi păstrezi libertatea de exprimare şi sensibilitatea, trebuie să cânţi "muzica din spatele notelor", spune Patricia. Simpla citire şi urmărirea cu acribie a aceloraşi note înseamnă sinuciderea artistică sigură... În această lumină, albumul Rapsodia debutează în forţă şi se încheie la fel de inspirat cu piese folclorice româneşti precum Ciocârlia şi Căluşarii.
Sunt ritmuri de sărbătoare ce fac parte din fiinţa noastră românească, le-am ascultat din mers şi ne-au intrat în sânge. Pentru urechea criticului occidental de muzică clasică, însă, acestea sunt acrobaţii muzicale imposibil de notat şi de ordonat într-o partitură. Părinţii Patriciei înşiră rubato-uri şi şaisprezecimi într-un ritm propriu şi dezinhibat, aşa cum orchestrele româneşti au făcut-o din totdeauna, care însă şochează puriştii. Şi culmea, vioara cântă ca pasărea!!! Ciocârlia n-a fost surprinsă poate niciodată mai intens şi improvizaţia n-a fost niciodata mai veridică decât în acest solo folcloric al Emiliei Kopacinskaia! Virtuozitatea cuplului surprinde prin vitalitatea şi congenialitatea viorii şi a ţambalului vechi de 120 de ani al lui Victor Kopacinski în Doina şi hora mărită şi Doina şi hora pentru ţambal solo.
Din acest teren fructuos şi-au tras seva Impresiile din copilărie şi Sonata pentru pian şi vioară ale lui George Enescu. Aici o ascultăm pe Patricia dând glas unor compozitii autentice şi care totuşi imită stilul folcloric românesc. Gena părinţilor ei funcţionează perfect! Patricia a interiorizat desăvârşit folclorul copilăriei, aşa încât interpretează cu mare delicateţe rubato-parlando, dar şi cu iuţime şi naturaleţe contratimpii atât de anarhici din Hora staccato al lui Grigoraş Dinicu, pe care ea a botezat-o, nu fără motiv, horror staccato... La Tzigane a lui Ravel avem de a face cu o transcriere pentru ţambal a părţii de pian, realizată de Victor Kopacinski. Şi la urma urmei, de ce să nu ne asumăm această libertate? Ravel, care a copiat folclorul în mod pedant, n-ar fi fost deloc uimit, ci ar fi apreciat cu siguranţă interpretarea mai mult decât virtuoasă şi autentică a ţambalistului moldovean. Bătălia finală a albumului se dă însă la piesa lui Kurtàg. Patricia a înregistrat cele 8 duete în playback cu sine însăşi, la care se adaugă ţambalul tatălui ei. "A fost colaborarea cea mai dură a vietii mele", mărturiseşte Patricia. "Nu m-am putut înţelege pe mine însămi şi nici urmări în înregistrări. Era ca într-un joc de-a şoarecele şi pisica în care nu puteam distinge cine va fi învingătorul..."
În această lucrare, Kurtàg a reunit cu mare inspiraţie două instrumente folclorice prin sine: vioara şi ţambalul. Însă caracterul modern şi tratarea temelor folclorice sub formă de aforisme muzicale sunt specifice acestui mare compozitor contemporan. Un caracter oarecum aparte îl are compoziţia Crin a tânărului chinez Jorge Sanchez-Chiong. Kopacinskaia ne confruntă cu o lucrare unde miile de pizzicati de la mâna stângă se îmbină cu ecoul vocii ei, care îngână arcuşul sau îi răspunde când gutural, când uimitor de asemânător unei păsări exotice. Piesa şi-a găsit, însă, locul pe acest album prin modernitatea ei şi prin stilul improvizator. Patricia e una din singurele violoniste clasice care îşi asumă responsabilitatea interpretării muzicii contemporane şi care reuşeşte să o prezinte în cadrul genealogic adecvat pentru a o face înţeleasă şi apreciată.
Notă: fotografiile au fost realizate de fotograful Marco Borggreve.