martie 2011
Festivalul Artmania, 2011
Cea de-a şasea ediţie a festivalului ARTmania prezintă, în săptămâna 8-14 august 2011, expoziţii, petreceri şi concerte din Sibiu: Sonata Arctica, Nevermore, Lacrimas Profundere au fost primele trupe confirmate, iar astăzi se anunţă cele mai aşteptate concerte ale anului pentru fanii ARTmania: Tarja Turunen şi Republica, binecunoscuta trupă britanică de rock alternativ, hotărâtă să cânte Ready to Go şi în România.
 
Până la sfârşitul lunii martie, abonamentele Festivalului ARTmania pot fi obţinute cu 110 lei, iar biletele pentru zilele de vineri şi sâmbătă costă 70 lei, preţuri reduse cu 40%. Primele 20 de abonamente comandate pe shop.artmania.ro începând de astăzi vor primi cadou un CD cu cel mai nou album al Tarjei Turunen.
 
Festivalul ARTmania a devenit cunoscut în lume şi în ţară datorită concertelor organizate în cetatea medievală a Sibiului. Nume precum, Nightwish, Serj Tankian, the sisters of mercy, Within Temptation, H.I.M. şi mulţi alţi artişti au avut plăcerea de a concerta într-unul dintre cele mai frumoase oraşe din România. Festivalul creşte în fiecare an, îşi dezvoltă programul şi îşi fidelizează publicul.
 
La festival în 2010, ARTmania a organizat concerte în Piaţa Mare şi Piaţa Mică, expoziţii şi workshop-uri în spaţiile culturale din Sibiu, concerte şi petreceri în pivniţele cetăţii transformate acum în cluburi de noapte, a facilitat accesul publicului în spaţiile muzeale nepreţuite din Sibiu, respectiv Muzeul Naţional Brukenthal şi Complexul Naţional Muzeal ASTRA, reuşind prin această colaborare să atingă cote maxime din perspectiva numărului de vizitatori dintr-un weekend de vară turistică.
 
ARTmania şi C.F.R. au promovat mersul pe bicicletă la festival prin dotarea cu vagoane speciale a trenurilor către Sibiu. Pentru amatorii de plimbări pe două roţi pe pistele amenajate chiar până la Muzeul ASTRA, partenerii festivalului au adus biciclete de închiriat în zilele festivalului. Toate proiectele începute vor fi dezvoltate în 2011 împreună cu noi iniţiative realizate în colaborare cu instituţiile publice şi private, astfel încât publicul festivalului, turiştii şi comunitatea locală să profite din plin de platforma culturală ARTmania.
 
În 2011, Tarja Turunen, regina rockului simfonic, cântă la Festivalul ARTmania din Sibiu în rolul de headliner pentru vineri. Recunoscută pentru incredibila sa voce şi prezenţa scenică impunătoare, steaua nordului a reuşit la cel de-al treilea album al carierei sale solo să se impună în rândul celor mai bune producţii ale momentului.
 
Tarja este îndragită în mod special pentru concertele sale extraordinare, drept dovadă fiind ultimele două reprezentaţii organizate de ARTmania, începând prin concertul de Crăciun 2005 la sala Thalia şi My Winter Storm Tour la Sala Palatului în 2009. Pentru a participa la concertul de vineri, fanii îşi pot procura fie un bilet valabil în ziua concertului, fie un abonament pentru toată perioada festivalului. Concertul Tarjei va fi urmat de o petrecere dedicată artistei.

 
Programul complet al zilei de sâmbătă va fi comunicat în curând, dar acum notăm în calendar prima trupă din Piaţa Mare condusă de un un alt simbol feminin în persoana Samathei Sprackling (Saffron) la microfonul grupului britanic de rock alternativ Republica. Nemţii de la Lacrimas Profundere vor deschide ziua de vineri alături de Nevermore şi Tarja, lasând Republica să înceapă seara de sâmbătă înainte de Sonata Arctica şi următoarele surprize programate.
 
Piesa lor Ready To Go a devenit un imn al anilor '90, iar recent trupa a lansat o nouă versiune care a urcat direct pe primul loc în topul britanic al muzicii de club. Republica vine pentru prima oară în Romania la ARTmania Festival 2011, pe 13 august. Republica a luat naştere în 1994 la idea lui Tim Dorney şi Andy Rodd, cărora li se alătură Samantha. Albumul lor de debut, Republica, a intrat pe locul 4 în topul albumelor britanice, iar single-uri ca Ready to Go urmat de Drop Dead Gorgeous s-au bucurat de mare succes la public.
 
Englezii cântă "tehno-pop-punk-rock" şi au primit multe premii, fiind alături de nume precum Garbage, printre cele mai de succes trupe de rock alternativ ale anilor '90 cu un sound mult mai agresiv şi mai electronic. Carismatică solistă şi-a folosit vocea pentru piesa Prodigy, Fuel my Fire pe albumul The Fat Of The Land din 1997. Samantha, artistă cu origini portugheze, chineze şi britanice, a cântat, de aseamenea, pe Just Say- The Cure, pe Anthem al lui N-Joi, şi Crusher, Spirits şi Beauty Never Fades - Junkie XL.
 
Festivalul Artmania 2011 are loc în perioada 8-14 august 2011 la Sibiu. Mai multe informaţii sunt disponibile pe internet la adresa www.artmaniafestival.ro. Bilete pot fi achiziţionate din toate reţelele de specialitate, respectiv, Diverta, Germanos şi toate celalte reţele partenere Eventim, Cărtureşti şi online prin shop.artmania.ro, eventim.ro, myticket.ro. Biletele costă între 60-100 de lei pentru o singură zi şi 90-180 lei pentru abonamente în funcţie de momentul achiziţionării acestora.
 

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus