Situaţia financiară precară din teatre îndeamnă la prudenţă repertorială şi impune sporită rigoare în direcţia evaluării costurilor pentru orice proiect. În aceste condiţii, s-ar părea că arta stă tot mai mult sub semnul
show-biz-ului invadator. În loc de sofisticate montări costisitoare, realizatorii preferă să ancoreze benefic într-un
brand la îndemâna spectatorului, ieftin, eficient, cu succes garantat. Desigur,
Zorba Grecul este un astfel de
brand cultural internaţional. Pornit din Grecia lui Nikos Kazantzakis, valorizat magistral de Kakoianis şi Theodorakis, multiplicat americăneşte de Anthony Quinn printr-un şir împresionant de spectacole pe Broadway. Cu toate acestea, a te raporta la Zorba, devenit mit frecventat, a te încumeta a-l aduce pe scenă e un risc mai al dracului decât a încerca să avansezi solitar pe drumuri nebătătorite.
Sorin Misirianţu ştie asta, dar s-a obişnuit să rişte şi riscă mereu atâta timp cât se află sub obsesia unei idei. De ce? Foarte simplu. Pentru a scăpa de ea. Obsesia cu numele
Zorba l-a urmărit trei ani, după mărturisirea proprie, adică până şi-a definitivat scenariul după romanul lui Kazantzakis, străduindu-se să adune problematica textului într-un spectacol suplu, lejer, nu mai lung de o oră şi jumătate. Proiectul s-a realizat la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, avându-l ca protagonist pe Nicolae Cristache. Agrementat cu previzibile secvenţe muzicale tradiţionale greceşti pentru ambianţă, cu animaţie adecvată de costume pentru crearea culorii locale, cu dansuri sirtaki şi ecouri de teatru antic, spectacolul târgmureşean reuşeşte să satisfacă orizontul de aşteptare al publicului, cucerit de felul în care îi este servită "filozofia" liber-cugetătorului Zorba, eşalonată pe scene şi episoade emblematice.
De la întâlnirea dintre "jupânul" Basil şi Alexis Zorba în portul Pireu şi până la catastrofala prăbuşire a telefericului din final, spectacolul înregistrează un ritm prietenos, flexibil în derularea evenimentelor, astfel că scenele-cheie pot fi dilatate în funcţie de importanţa lor. Complementare cursului epic, dar fără ca regizorul să uzeze exagerat de simbolistica lor, sunt secvenţele coreografice, extrem de reuşite, datorate Cristinei Iuşan, cum ar fi dansul-supliciu pe nisip al femeilor satului (în negru) empatizând cu văduva. La acestea se adaugă momentul scurt ca o aluzie spre corul antic pentru marcarea tensiunii dramatice a momentului de conflict dintre legile etico-sociale şi destin. Aceste inserturi înscriu subiectul în factologia oraculară a miturilor greceşti. Misirianţu nu extrapolează dimensiunea mitică, se mulţumeşte doar s-o prefigureze ca fundal. Un comic de bună calitate, uşor îngroşat totuşi, se dezvoltă în dialogul dintre Zorba şi Egumen, sărindu-se zglobiu din tiparele dogmelor bisericeşti, dar încadrându-se rezonabil în spiritul ideologiei liberal-umaniste a romancierului, un asiduu căutător spiritual, de-a lungul întregii vieţi, al divinităţii. Minerii coordonaţi de Zorba, ieşiţi dintr-o trapă a scenei, aduc ironice nuanţări asupra ideii de muncă şi datorie.
Zorba lui Nicolae Cristache e plin de viaţă, de energii nebănuite, ferm în convingeri, liber în gândire, dar şi profitor totodată, înzestrat cu sensibilitate faţă de suferinţele omeneşti. Cu faţa lui voluntară, cu părul lung grizonat, cu statura alungită de "Spaghetti" sau "Lopată de brutărie" şi renume de "Epidemie" (pentru că pe unde trece face ravagii), Nicolae Cristache e tocmai la vârsta unei maturităţi fizice şi artistice necesare pentru a fi un Zorba convingător. El "îşi îmbracă" personajul în haine de un pitoresc neostentativ, dar, probabil, durabil în timp, căci omul are carismă şi priză la publicul său. E un Zorba capabil să ilustreze că "iluminarea poate veni şi din simpla trăire a vieţii", adică aşa cum şi l-a dorit regizorul. "Jupânul", "şeful" Bazil are în Mihai Crăciun un corect manipulator al nehotărârilor, inhibiţiilor sexuale şi al inabilităţilor practice întrupate într-un fel de "şoarece de bibliotecă", om bun, dar care nu e în stare să rupă frânghia, nu e în stare de nicio nebunie, după caracterizarea lui Zorba. În tandemul constituit, Mihai Crăciun e fad cât trebuie ca pigmenţii şi strălucirea să cadă pe asociatul său. O Bubulină firavă şi discretă conturează abil Rodica Baghiu în Madam Hortense, fostă artistă, pe care guralivul Zorba o întreabă "Ce Shakespeare te-a aruncat aici printre canibali?" Traversările scenei în mers studiat de către Văduva propusă de Ionela Nedelea stârneşte scântei de admiraţie. Csaba Ciugulitu îşi susţine admirabil numărul comic în scena amintită deja a Egumenului. De remarcat e şi contribuţia lui Pavel Alexandru în rolul călugărului Zaharias, din aceeaşi scenă.
Zorba Grecul în regia lui Sorin Misirianţu de la Târgu Mureş e un ecou nu lipsit de valoare, din seria celor îndrăzneţe aş zice, în stare să atragă atenţia asupra orchestraţiei iniţiale dintr-o operă ce-şi verifică mereu, peste timp şi meridiane, actualitatea şi farmecul inconfundabil. Fără să strălucească de originalitate, nici nu şi-a propus aşa ceva, nici n-ar fi posibil omeneşte vorbind, spectacolul verifică şi motivează deopotrivă obsesia şi dragostea lui Misirianţu pentru o capodoperă a literaturii universale. Demersul său are la bază căldura comunicării. Asta transmite. E simplu. Asta se simte. Beneficiarii de azi: târgmureşenii care - lucru foarte important - n-au plecat dezamăgiţi de la spectacol. Dimpotrivă. Concluzia: alegerea lui Zorba revigorează spiritualiceşte. Pe mine m-a captivat în ansamblu.
Teatrul Naţional Târgu Mureş
Zorba Grecul de Nikos Kazantzakis
Traducerea: Elena Lazăr
Adaptare scenică de Sorin Misirianţu
Coreografia: Cristina Iuşan
Scenografia: Radu Comşa
Direcţia de scenă: Sorin Misirianţu
Distribuţia:
Zorba: Nicolae Cristache
Basil: Mihai Crăciun
Hortense: Rodica Bachiu
Marinarul, un miner, un călugăr: Iulian Praja
Konstandis, primarul: Ion Vantu
Căpitanul, Egumenul: Csaba Ciugulitu
Cerşetoarea, o femeie din sat: Bianca Fărcaş
Mavrodoni, un călugăr: Tiberiu Vasiniuc
Văduva: Ionela Nedelea/ Bianca Cuteanu, studentă UA Târgu Mureş
Mimithos, Un marinar, Un călugăr: Sergio Marocico
Zaharias: Pavel Alexandru
Grigorios, un călugăr gras: Luchian Pantea
Femeile Satului: Bianca Fărcaş, Cristina Iuşan şi studentele UA Tărgu Mureş, anul I: Andreea Ajtai, Timea Baricz, Amelia Creţiu, Melinda Gall, Daniela Zamfir, Teona Toderel, Corina Paven
Marinari, mineri: studenţii UA Târgu Mureş, anul I: Alexandru Cazan, Bogdan Ceteraş, Mădălin Costea, Cristian Iorga, Andrei Stan.
