Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Battle: Los Angeles

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

E.T. guerilla - Battle: Los Angeles


aprilie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
După succesul romanului scris de H.G. Wells, Războiul lumilor, niciun film care derulează tema invaziei extraterestre nu e în pericol de faliment. E o treabă vizibilă în ecranizările romanului - fie cea din 1953 a lui Byron Haskin, fie cea din 2005 a lui Steven Spielberg -, fie în filmele care au rădăcini în istoria imaginată de Wells - Mars Attaks!, Independence Day ori seria de jocuri Halo de pe consolele Xbox. Ultimul sosit în această familie este Battle: Los Angeles, în regia lui Jonathan Liebesman. A avut un buget de şaptezeci de milioane de dolari şi a strîns în două-trei săptămîni o sută şaptezeci de milioane de dolari.
 
Linia scenariului este similară celei pe care o putem vedea în Independence Day. Extratereştrii invadează Terra, distrug tot ce le iese în cale, vor să colonizeze pămîntul, oamenii trebuie să se apere, dar se dovedesc destul de neputincioşi în faţa invadatorilor; într-o primă fază, cel puţin. Că, pînă la urmă, realizăm că există o echipă de pămînteni viteji care descoperă punctul slab al nepoftiţilor şi reuşeşc să îi anihileze. Chiar dacă istoria e similară ca schemă, detaliile sînt diferite, iar memoria colectivă cu siguranţă va reţine filmul lui Roland Emmerich înaintea poveştii actuale. Imagini cu simbolurile Statelor Unite distruse (printre ele Casa Albă), prezentarea detaliată a navelor extraterestre, toate acestea sînt imagini care se impregnează mai bine în memorie. Potenţialul de clasicizare al lui Independence Day, în acest context, e mai ridicat.
 
Battle: Los Angeles e mai tineresc, mai apropiat de jocurile video, cu multe lupte de stradă, ca în războiele actuale din Orientul Mijlociu. Ca înregistrare a istoriei, Battle... se apropie în parte de The Hurt Locker, cu o cameră în alertă, în veşnică mişcare, ca şi cum un reporter de război ar fi la faţa locului şi ar încearca să împace două aspecte importante: să surprindă cît mai exact lupta şi să se protejeze pe sine de pericolele iminente. Totuşi, în The Hurt Locker ritmul camerei era adaptat la o anumită nevoie (a spectatorului) de a acumula detalii, pentru a înţelege ce înseamnă războiul contemporan, fie cel din Irak, fie cel din Afganistan. Camera devenea personaj în filmul lui Bigelow, era o prezenţă atotcuprinzătoare. Aici, chiar dacă sînt încadrate într-un registru estetic în acord cu subiectul prezentat, mişcările camerei sînt de cele mai multe ori derutante şi, per total, destul de obositoare.
 
Pe de altă parte, ca orice blockbuster mediu, Battle... lasă de dorit. E plin de situaţii şi de replici stupide - după jumătate de film eroii capturează un extraterestu şi abia atunci realizează că şi aceştia au inimă, că e plasată în aceeaşi poziţie cu a noastră şi că dacă trag în ea, creaturile vor muri; ca şi cum pînă atunci ar fi tras la nimereală şi, ca prin farmec, n-ar fi putut nimeri locul respectiv. Mai sînt şi jurăminte de credinţă între tată şi fiu, declaraţii de dragoste şi promisiuni că într-o zi micuţul va fi mare şi tare, dorinţe lăsate cu limbă de moarte. Finalul, la fel, e suficient de lamentabil şi de previzibil - eroii caută nava-mamă şi rezolvă problema în stilul Independence Day: vizitatorii au venit aici pentru rezervele de apă ale pămîntului, apă care le serveşte drept combustibil pentru nave; odată veniţi îşi arată muşchii şi e destul de clar că sînt net superiori pămîntenilor; totuşi, o mînă de oameni inimoşi reuşesc să îi pună cu botul pe labe, probabil din cauză că se cred suficient de supradotaţi încît să nu fie nevoie să îşi protejeze cu adevărat centrul de comandă.

Dacă e ceva ce merită reţinut din acest film, atunci trebuie să amintim imaginile apocaliptice-cu-iz-oniric în care vedem explozii deasupra Los Angeles-ului, explozii în urma cărora apar nori de fum rotunzi şi pufoşi, ca nişte gogoşi delicioase.
 
Astfel, Battle: Los Angeles e un film distractiv în măsura în care nu ai nicio pretenţie la inteligenţă şi la vreun fel de verosimilitate a luptelor şi a ceea ce ar trebui să fie o fiinţă din alte spaţii, o fiinţă care, din punct de vedere militar, se dovedeşte superioară pămîntenilor. Are efecte speciale decente, dar cu siguranţă ar fi fost ceva mai interesant din punct de vedere iconografic dacă ar fi adus pe ecran imagini cu distrugerea Hollywood-ului. Că, pînă la urmă, ce altceva să apere americanii dacă e vorba de Los Angeles?




 Toate articolele despre Battle: Los Angeles


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer