Chiriţa, de la ot la of - Chiriţa of Bîrzoieni

Chiriţa of Bîrzoieni (cu î din i) este titlul spectacolului de succes al Teatrului de Comedie, care se joacă de aproape o lună. La casă, înainte de fiecare spectacol, găseşti anunţul "Toate biletele sunt vîndute" sau "Nu mai avem bilete".

Actriţa Iarina Demian a adaptat scene şi caractere din piesele lui Vasile Alecsandri astfel încît să-i amintească spectatorului de astăzi despre obsesiile epocii: integrarea (europeană), corupţia (la primărie, în loc de isprăvnicie, adică prefectură), bogăţia obţinută pe căi ilegale. Peste toate, însă, tronează utilizarea funcţiei publice în interesul familiei celui care-o deţine. Dacă la Alecsandri profesorul fiului Chiriţei, Culiţă, era Monsiu Şarlă (adică francezul Charles), la Iarina Demian apare profesorul de engleză: tot Charles, dar pronunţat englezeşte, cum atîtea persoane din generaţiile noi pronunţă în public chiar prenumele lui Baudelaire. Dar ţinta actriţei, care este şi regizoarea spectacolului, nu este de a crea o piesă nouă adaptîndu-l pe Alecsandri.

Ţinta e musicalul, în genul americănesc. Sau aşa cum credem noi că ştim - din filme - că sunt musical-urile de pe Broadway. Astfel încît scenele par a avea un singur scop: cîntecele, mişcările dansante ale micului grup pe o scenă - totuşi, minusculă. Emilia Popescu nu mai e, însă, la fel de reuşită ca-n Marlene, nici în cîntecele şi nici în părţile de teatru propriu-zis. Tudor Chirilă e Mister Charles, dezinvolt, vesel, destul de mobil. Personalitate şi temperament vădesc însă, în mai mare măsură, mi s-a părut, Delia Nartea (Luluţa) şi chiar Mirela Oprişor, într-un rol nu tocmai ofertant (Safta).

Dată fiind tuşa groasă cu care s-a scris textul şi intenţia evidentă a creării unui musical, precum şi regia, foarte îngăduitoare, unui om din interiorul profesiei i s-ar putea părea un spectacol în care fiecare se descurcă aşa cum ştie el dinainte. Ceea ce dă, finalmente, impresia de dezlînare. Un singur liant ar fi scenele cîntate, dansate, decibelii, luminile. Decorul, ingenios, strălucitor, e semnat de o artistă cunoscută, Ştefania Cenean, luminile - de Alexandru Darie. Muzica e semnată de Tudor Chirilă şi Gelu Ionescu.

Cei care vor să se distreze, şi au timp pentru asta, pot petrece cîteva ore vesele. Din păcate, deşi sala era plină, aplauzele la scenă deschisă, chiar în momentele evident prevăzute pentru aşa ceva, au fost foarte rare în seara cînd am fost eu. Poate a fost o seară mai slabă, mai puţin convingătoare.

Dar dincolo de toate acestea rămîne concluzia tristă că societatea românească este una mimetică: pe vremea lui Alecsandri modelul rusesc (ot) se lupta cu cel francez, azi e cel american (chiar montarea spectacolului o dovedeşte): Chiriţa nu mai e nici "ot Bîrzoieni", nici "de Bîrzoieni", ci "of". Of, of, mîine ce model vom avea?