Este formidabilă combinaţia de acţiune şi contemplaţie în Sibiriada. Părţile dinamice (inclusiv secvenţele de arhivă) transmit energia "călirii oţelului" sau a forării după petrol. Părţile ce invită la contemplaţie, de o rară splendoare plastică, surprind natura în nenumărate ipostaze şi comuniunea omului cu ritmurile ei. Şi într-un caz, şi în celălalt, imaginea (Levan Patasvili) este potenţată de coloana sonoră, de zgomote, de muzica lui Eduard Artemiev (un Vangelis al ruşilor, cunoscut pentru colaborările cu Andrei Tarkovski la Solyaris, Oglinda şi Călăuza, cu Nikita Mikhalkov la Piesă neterminată pentru pianina mecanică, Raba lyubvi / Sclava iubirii, Oblomov, Utomlionnie solntsem / Soare înşelător). Peste ani - surpriză! - tema muzicală din Siberiada este remixată de o trupă trance (PPK) cu titlul "ResuRection" şi, în 2001, ajunge pe locul 3 în topurile din Marea Britanie.
Dintre actori am recunoscut doar două chipuri: Nikita Mikhalkov (Alexei) şi Liudmila Gurcenko (Taya). Multe din gesturile, replicile şi chiar costumele lor (vezi tricoul cu dungi de marinar al lui Alexei) au fost apoi folosite în Gară pentru doi, unde joacă din nou împreună.
Sigur, după apariţia memoriilor lui Soljeniţân (Arhipeleagul Gulag, mai ales), nu poţi trece cu vederea ceea ce, din cauza cenzurii, filmul lui Koncealovski nu avea cum să nu ascundă. Siberia este pământul bogat în zăcăminte pe care URSS doreşte să le exploateze la sfârşitul anilor '70. Dar mai este şi patria de oase a milioanelor de victime din timpul terorii staliniste şi chiar după aceea. Despre ele se va vorbi (până când a ajuns să nu mai intereseze pe nimeni) în perioada începută de Glasnostul gorbaciovist.