Filmul începe brusc, cu o floare din deşert, şi aflăm mai târziu că Waris chiar asta înseamnă. E şi o metaforă, de fapt, pentru cineva care a străbătut deşertul uman şi a reuşit "să înflorească". Nu ocoliţi această dramă, filmul reuşeşte să păcălească clişeele şi să fie proaspăt.
Povestea e compusă din piese de puzzle care refac încet-încet, fără explicaţii, tabloul unei vieţi ieşite din comun şi, totuşi, înduioşător de asemănătoare cu a tuturor celor disperaţi şi plecaţi în zări străine pentru o viaţă mai bună. Cele câteva flash-back-uri sunt emoţionante. Nu e niciun deget băgat în ochi, nicio stridenţă, ba, dimpotrivă. În ciuda istoriei cumplite iniţial, regizoarei îi reuşeşte un film aproape solar. Africa, la început prezentată de departe, aproape idilic, cu hainele lor colorate, cu văi şi munţi de jur împrejur în ariditatea locului pictural, cu cămile care păşeşc în praful deşertului strălucind în soarele crepusculului. Ca apoi să fie arătată în toată cruzimea. Picioarele copilei făcute praf de cât a mers prin pietrişul încins. Colibele prăpădite prin care suflă vântul. O bucată minusculă de pâine împărţită între toţi ai familiei. Mama aceea trecută prin viaţă lângă droaia ei de copii. Fetiţele promise şi vândute unor bătrâni. Până la cutremurătoarea scenă finală. Aproape ca un reportaj de investigaţie.
Nu e vicios şi violent ca Gia, de exemplu, ca să ne referim la alt film despre viaţa top modelelor, nu e vorba de glamourul caselor de modă, de colecţii, de creatori, nimic despre droguri şi diete, despre petreceri excesive în cluburi cu circuit închis. Este traseul miraculos şi recompensatoriu al unei copile greu încercate care reuşeşte să-şi depăşească statutul ingrat. De câte ori nu am auzit că o tânără a fost descoperită într-un magazin şi apoi o vedem pe coperţile revistelor glossy? Ei bine, Waris fuge din satul ei, străbate la 12 ani deşertul, ajunge în Mogadishu la bunica înţeleaptă care o trimite în Europa când războiul civil stătea să înceapă. Mama tăcută, bunica mult încercată, o vânzătoare nurlie care îi devine prietenă la Londra, un client într-un fast-food care e, de fapt, unul dintre cei mai mari fotografi. Mărgele norocoase pe şiragul mătăniilor ei. Şi apoi ea, Waris Dirie, cu chipul ei special, la fel de frumos ca al lui Iman. Liya Kebede (poate v-o amintiţi din The Good Shepherd sau Lord of War), cu gâtul lung şi subţire, un zâmbet care umple ecranul, ea însăşi model cu experinţă, dar şi deschizătoare de drumuri, fiind primul model de culoare de la Estee Lauder, dă personajului o timiditate cu totul aparte, o pudoare, o lumină, o tristeţe. Gestul ei de a săruta mâna unui binefăcător, aşa cum se face tradiţional în Somalia, îţi strânge sufletul.
Regizoarea strecoară şi câteva scene de un umor cald care face foarte bine poveştii. Waris cu prietena de cameră, Marlyn (pe Sally Hawkins aţi văzut-o recent, poate, în Made in Dagenham), probând pantofi cu toc pe hol. Sau scenele nud pentru calendar, când ea începe să seducă camera şi-şi imaginează că face dragoste cu bărbatul de care s-a îndrăgostit - foarte frumos.
Fără să fie prea accentuat, povestea şi filmul au câteva momente când reuşeşte să te facă să vezi ca spectator viaţa prin ochii unui "sălbatic" - pentru prima dată banda rulantă, apa care curge în voie la robinet. Desigur, cel mai surprinzător lucru (şi, e drept, destulde greu de intrat în convenţie) - filmul e vorbit (dublat?) în germană. Dacă asta nu vă deranjează, predaţi-vă acestei poveşti. Nu veţi regreta.
Merită să vedeţi acest drum iniţiatic pentru că este un film social, pentru că eroina reală este una cu totul deosebită. Când în sfârşit agenţia o trimite la marile prezentări, regizoarea ne-o arată întâi ieşind din burka care nu îi lăsa la vedere decât ochii şi păşind din ea, ca o eliberare, de la negru corb la explozie de culoare şi pene, pe catwalk în ploaia blitzurilor. O metaforă, un arc rapid peste timp, fără să jignească tradiţiile, religia somaleză. Şi filmul s-ar fi putut termina cu ea strălucind pe podium. Însă povestea are un mesaj, aşa cum adevărata Waris Dirie a avut şi are. Filmul se încheie cu un discurs angajant şi emoţionant pentru stoparea mutilării femeilor africane ca practică premaritală.
Waris este prima care a vorbit public despre drama mutilării sexuale a fetiţelor, ea însăşi fiind supusă la trei ani la înlăturarea clitorisului şi a labiilor. Waris este purtător de cuvânt la Naţiunile Unite şi continuă să militeze. Insertul final, în care se spune că şi acum, nu numai în Africa, ci şi în Europa şi SUA, 6.000 (!!!) de femei încă păţesc asta în fiecare zi, dă fiori.