Cineclub Film Menu - La joven

Filmul La joven va rula miercuri 11 mai 2011 de la orele 19.30 la Cinemateca Union din Bucureşti (subtitluri română) în cadrul Cineclubului Film Menu.
 
În primele câteva minute din La joven, ne sunt prezentaţi: un negru care scapă de urmăritori într-o barcă şi eşuează pe malul unei rezervaţii de vânat, undeva în sudul Statelor Unite; un angajat alcoolic al rezervaţiei, mort de puţină vreme; nepoata preadolescentă a răposatului, care se maturizează fizic fără să conştientizeze; şi paznicul rezervaţiei, bărbatul de vârstă mijlocie care preia tutela fetei, şi care e mult mai receptiv la semnalele dezvoltării ei. Aşa cum sugerează locul acţiunii şi tipologiile personajelor, intriga implică rasism, pedofilie şi înapoiere crasă, dar, cu toate astea, e unul din cele mai blânde filme ale lui Luis Buñuel, cel puţin până în ultima parte a carierei.
 
Traver, fugarul (Bernie Hamilton), şi Miller, sudistul (Zachary Scott), se înfruntă constant - pentru că le e greu să împartă aceeaşi locuinţă (deşi lui Traver îi convine să se ascundă pe insulă, iar lui Miller îi convine să ocupe Traver camera fetei, ca Evvie să se mute într-a lui), şi pentru că rivalizează la atenţia fetei, şi, mai ales, pentru că moştenesc prejudecăţi rasiale mai vechi decât ei. Destulă vreme după ce relaţiile dintre Miller şi Evvie se complică, Miller află de ce se ascunde Traver - e acuzat pe nedrept că a violat o femeie albă -, şi vestea îi incită spiritul justiţiar, dar nu pare să sesizeze paradoxul. Trebuie spus că Miller nu e agresorul pervertit din alte filme - din contră, el doar îşi urmează inconştient natura -, nici Evvie nu e victima convenţională - abuzul o sperie, dar n-o traumatizează; e vulnerabilă pentru că e inocentă, e imună din acelaşi motiv.
 
Buñuel a făcut La joven în 1960, la un deceniu după Los olvidados - filmul său despre puştii săraci din Mexic care prădează victime şi mai năpăstuite decât ei -, şi cu un an înainte de Viridiana - despre o călugăriţă tânără care descoperă obtuzitatea ideilor creştine. Din La joven lipsesc ferocitatea primului film şi gag-urile cinice din cel de-al doilea. Lipseşte şi libertatea stilistică pe care autorul a a ajuns să o stăpânească în filmele târzii ca Belle de Jour (1967) sau Le charme discret de la bourgeoisie (1972). Însă La joven se integrează perfect în opera sa eclectică, adesea incomodă, întotdeauna nesentimentală: nici un defect nu e trecut sub tăcere, nici o virtute nu e glorificată; dacă Buñuel este un umanist, îşi arată grija salvându-şi personajele de mila spectatorilor.
 
Textura filmului aminteşte de izolarea din Sud tot atât de precis ca personajele. Spaţiul acţiunii, un teren mlăştinos cu vegetaţie deasă, e omniprezent în fundal; de regulă, acţiunea e filmată în planuri largi, şi sălbăticiunile de pe insulă au câteva cadre numai pentru ele. Coloana sonoră reproduce zgomotul de fond de pe insulă, iar muzica non-diegetică lipseşte, cu excepţia unei singure melodii, Sinner Man de Leon Bibb, repetată la începutul şi sfârşitul filmului; e un truc regizoral subtil - suprapunerea unei melodii jazz, cântată de un negru, peste imaginea lui Traver apropiindu-se de mal - prin care suntem manipulaţi să descoperim insula din perspectiva lui; în mod ironic, deşi e privit de sus de albii rasişti, Traver e cosmopolit prin comparaţie.
 
La joven - colaborarea lui Luis Buñuel cu un scenarist american, un producător american, şi actori americani - e un film despre moralitatea din Sudul-fără-nicio-lege, croit pentru o sensibilitate europeană, civilizată, tulburată de primitivism. Îl veţi considera un film solid despre un mod de viaţă doar dacă puteţi accepta premisa lui destul de şubredă: exact atunci când Evvie rămâne fără sprijin, apare pe insulă Traver, să o salveze de la un concubinaj forţat pentru care, altfel, Miller ar scăpa nepedepsit. În orice caz, e un reper important în opera lui Buñuel - un film mai curat, în care pesimismul nu e accentuat prin manieră -, şi e un reper important în cinemaul american: tratează fără sentinţe morale şi fără simplificări câteva teme delicate. Comparaţi-l pe Traver cu personajul obişnuit al lui Sidney Poitier - gentilomul afro-american din filmele hollywoodiene antirasiste, atât de diferit de stereotipul dispreţuit de albi, încât spectatorilor le-ar fi fost uşor să îl considere o excepţie întâmplătoare şi să-l simpatizeze, fără să-şi reevalueze prejudecăţile rasiste. La joven nu e la fel de uşor de digerat.
 
La joven / Fecioara
Mexic - SUA 1960
regie Luis Bunuel
scenariu Luis Bunuel, Hugo Butler
imagine Gabriel Figueroa
montaj Carlos Savage
sunet James L. Fields
cu Zachary Scott, Bernie Hamilton.