Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Naşa

Doamne, iartă-mă, o poveste de toamnă - Naşa


Port.ro, aprilie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Să fim bine înţeleşi. Nu am cu Jesus delCerro nimic personal. Poate chiar e un om de treabă. Însă filmele sale merg destul de aproape de pământ. Din păcate.
 

Aşa cum ştim din Carlitos y el campo de los suenos, realizat acasă în Spania şi Ho Ho Ho filmat la MediaPro, regizorului îi place lucrul cu copiii. Şi în această peliculă, o comedie cu mafioţi, avem doi copii ai străzii de la care aflăm povestea. Dar nu una cu "A fost odată ca niciodată...", ci una despre prinţii ultimilor ani, şefi interlopi, capii unor organizaţii profitabile.

 
Acum câţiva ani, la Teacher's Film Festival ieşea câştigător parodia după clasicul lui Coppola, dar cu titlul Godmother. Probabil că de acolo le-a venit ideea românilor implicaţi în proiect. Ea, Jennifer (adică actriţa americană Whitney Anderson care are meritul că seamănă când şi când cu Christina Applegate) hotărăşte să devină şeful propriei vieţi şi să nu se mai teamă de boss-ul local, cel din vina căruia i-a fost închis bărbatul (adică Dragoş Bucur care confirmă regula că un actor bun poate să fie un actor prost la un regizor nestrălucit).

Şi e interesant să vedem cum mama acţionează numai după ce află ce să facă de la copilul ei preaisteţ (pe foarte simpaticul Ştefan Iancu, cu freza lui a la Bieber, l-aţi văzut şi în Ho Ho Ho). Şi, dacă nu înţelegi ceva, nicio problemă, regizorul are grijă să îţi bage la final în gros plan un caiet ca să înţelegi că cineva a imaginat o poveste. Când auzi cuvântul armă de jucărie ştii deja ce se va întâmpla. Adică din cadrul 2. Şi, pentru că e comedie (of!), se şi întâmplă. E un film în limba engleză, cu mici scăpări în română, ca să nu trebuiască să fie traduse. Căci probabil filmul va ieşi în afară direct pe DVD, pentru că nu ştiu în ce parte a lumii cineva zdravăn la cap se va distra urmărind povestea asta debilă.

Există culoare locală, câteva tradiţii româneşti, inclusiv un botez în Catedrala Sf. Spiridon, dar cu o rezolvare acolo în biserică ceva de speriat. Cum le-o fi dat voie Patriarhia Română să filmeze aşa ceva în biserică? În niciun alt film petrecut în vreo catedrală catolică sau altă confesiune nu am văzut atâta deşănţare. Ca să nu mai spun că tot acest înalt forum ar trebui să boicoteze filmul pentru că unul din personajele, să zicem mucalite, este călugărul de la Cernica (fost mafiot acum reprofilat, dar întors în oraş la beţie şi tortură) interpretat de Florin Busuioc în cel mai grobian moment al său. Au mai fost călugări în film, chiar şi la Sergiu Nicolaescu, ok, există şi la Damian Stănoiu, acest Boccaccio al nostru. Dar personajul lui Busuioc, cu sutana suflecată, mda, pân' la brâu, în piscină, e de neprivit. Mă bucur pentru actori că s-au distrat la vizionare când s-au văzut. Măcar ei.

În cea mai mare parte a timpului ai impresia că te uiţi la repetiţiile unui spectacol de la brigada de amatori. Ah! Stai! De fapt, într-un fel, chiar asta şi e. Există oare ceva în spanacul ăsta, vorba unui personaj, Doamne iartă-mă, de privit? Sunt două-trei momenţele, când râzi. Şi asta se datorează fraţilor Ifrim, Gheorghe şi Lucian, în postură de contabili cu aspect indian, care sunt sarea şi piperul filmului.

Este Răzvan Vasilescu, cu o engleză impecabilă. Sunt case cu interior burghez şi aspect occidental, Palatul Ghika. Există o palidă încercare de a imita puţin acţiunea din The Da Vinci Code (mai ales partea cu banca). Ok, fie. Ea, naşa, are revelaţia cum trebuie să procedeze printr-o serie de coşmaruri şi frânturi de voci ca altădată Scarlet O'Hara. Mda. 

O rezolvare a conflictului cu toţi fugind ca în serialul Îngerii lui Charlie (da, acela din '70). Dacă, totuşi, în ciuda a ceea ce v-am spus până acum, îndrăzniţi, aveţi curajul să vedeţi mâzgăleala aceasta, să ştiţi că există cineva în film care face toţi banii. Pentru el şi numai pentru el merită să pierdeţi timp din viaţă. Îl veţi descoperi pe Alex Velea ca şef mafiot. Arată bine, vorbeşte bine, e credibil, are umor, camera îl iubeşte. Este singurul care ar trebui să mai încerce să apară în film. Căci nu va fi o pierdere. Go, Alex, căci până una alta te urmărim cu drag în videoclipuri.




 Toate articolele despre Naşa


1 comentariu

  • incredibil
    doar eu , 15.05.2011, 18:40

    ai scris un articol foarte bun pana la sfarsit cand ai distrus tot. cum sa spui ca alex a fost bine ? incredibil. personajul lui alex este penibil, fals, urat si total pe langa.

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


Alte articole

 Între două rele - Naşa şi Viaţa mea sexuală, Andrei Gorzo


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer