Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Lecţia

Lecţia lui Eugen Ionescu


Ziua, februarie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Lecţia (A lecke) lui Eugen Ionescu pusă în scenă de Victor Ioan Frunză la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara a fost una din cele, dacă nu cel mai aşteptat spectacol al Festivalului Naţional de Teatru, precedat fiind de cronici extrem de apreciative şi de tentativa de participare, cu cîteva luni în urmă, la festivalul Piesa clasică pe scena teatrelor minorităţilor naţionale (spre nefericirea iubitorilor de teatru, Lecţia n-a mai ajuns atunci în Bucureşti din cauza unui accident suferit de Balazs Attila).

În sala studio a Teatrului Foarte Mic, 47 de spectatori s-au aşezat în 24 de bănci de şcoală, mîzgălite de generaţiile anterioare, aşteptînd ca Profesorul (Balazs Attila) să-nceapă lecţia de aritmetică şi filologie comparată a limbilor neo-spaniole cu Eleva (Tokai Andrea), aspirantă la absolut kandidatura (doctoratul total) sub privirile severe şi dezaprobatoare ale servitoarei Marie (Magyari Etelka).

S-a scris despre faptul că ceea ce a vrut Victor Ioan Frunză n-a fost o ieşire din textul ionescian, ci o pătrundere pînă în fibra lui cea mai intimă; Frunză repetă însă astfel acea rară, la noi, coincidenţă teatrală fericită - întîlnirea dintre un text foarte bun, o regie cu mari posibilităţi, o scenografie de forţă şi trei actori cu o expresivitate cu totul specială. Ceea ce face din Lecţia de la Timişoara un spectacol de sărbătoare nu e inventivitatea regizorală absolută, jocul extrem cu lumile lui Eugen Ionescu, ci dimpotrivă, stăpînirea în faţa tentaţiei paratextului, puterea de concentrare dramatică asupra unui unic univers de sensuri.

Iar marele atu al acestui spectacol sunt actorii. Balazs Attila, care anul trecut a cucerit pe toată lumea cu subtila sa interpretare din Cu ochi de copil, de Raymond Cousse, se-ntoarce acum cu o altă miniatură actoricească (după tururile de forţă din Falstaff sau Lorenzaccio) cu la fel de multe adîncimi; în Lecţia, greoiul Profesor, stîngaci şi timid, trăieşte o metamorfoză totală în momentul eliberării sexuale, pentru a recădea apoi în nesiguranţa, în spaima şovăielnică de propriile trăiri, de propria natură de care-l protejează devotata Marie, cea care se mişcă cu paşi de balerină.

E fascinant jocul mîinilor lui Balazs Attila, care capătă o viaţă proprie, în prelungirea propiului corp, dar oarecum independent de el, la fel ca şi corpul Elevei ucise într-un act de dragoste, devenită o păpuşă dezarticulată văduvită de sens.

Textul în maghiară duce la o armonie a cuvintelor cu totul specială, cu durităţi şi alunecări speciale, mai ales în replicile servitoarei, dar şi în eternul Mă doare măseaua al Elevei, constantul contrapunct al pasiunilor absurdului lingvistic al Profesorului.

Dulapul din textul lui Ionescu, aproape o cutie muzicală în viziunea Adrianei Grand, cea care a realizat decorurile şi costumele, e un spaţiu al trecerii, despărţind claustrofobica încăpere a lecţiei de lume, de viaţă şi de moarte. Din dulap, odată cu deschiderea uşilor şi sertarelor lui, se revarsă muzica lui Cari Tibor, de o tristeţe pătrunzătoare, în sunetele căreia ciclul funebru al lecţiei se reia.



 Toate articolele despre Lecţia


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulia Popovici


Alte articole

 Lecţia coerenţei de la Timişoara, Cristina Rusiecki


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer