De fapt, Mr. Firth vine dintr-o cu totul altă sferă. Nepot de misionari metodişti, fiul a doi profesori universitari, de istorie şi religie comparată, crescut până la 4 ani în Nigeria şi supravieţuitorul unui an adolescentin în America lui Nixon, îşi construieşte cu răbdare o carieră de actor de teatru şi film în Londra anilor '80, se înrădăcinează într-o cabană de buşteni din Canada împreună cu Meg Tilly, partenera din Valmont, şi cu fiul lor, revine în metropolă mânat de vântul schimbării, explodează irezistibil, iconic şi acvatic în superba miniserie BBC & AE Pride and Prejudice din 1995, alături de subtil-strălucitoarea Jennifer Ehle, Lizzie Bennet a dumisale pe platou şi dincolo de el, se însoară cu o italiancă, alege roluri cât mai îndepărtate de stereotipul deja creat, îl pocneşte cu poşeta-n cap pe Hugh Grant în Bridget Jones's Diary şi recidivează în sequel, joacă lorzi şi microbişti până la naşterea lui George Falconer, un bărbat tare singur, pierde Oscarul în faţa lui Jeff Bridges şi este uns King Firth pentru un discurs cu adevărat regal.
63 de filme şi producţii de televiziune în 27 de ani de carieră. Remarcat de critică şi public pentru rolul Tommy Judd din pelicula Another Country (1984), joacă tineri (gentlemani) englezi până ce ia arma în mână şi luptă în războiul Malvinelor în Tumbledown (1988), nuanţează o nebunie în doi în Apartment Zero (1988), se pierde în titluri statistice până îl întâlneşte pe Maître Courtois, avocat francez de secol XV chemat să apere o suină ucigaşă în The Advocate (Hour of the Pig) (1993), îşi vede morga nobiliară topindu-se în sunete de pianoforte şi sub privirea jucăuş-demn-îndrăgostită a lui Elizabeth Bennet în Pride and Prejudice, devine cu reticenţă sex-simbol, pleacă în Columbia să facă abandonabila miniserie Nostromo şi se întoarce acasă cu Livia, doamna romană a vieţii lui, îşi face din Arsenal chip cioplit în Fever Pitch (1997) şi conturează un Lord Wessex malefic şi de neuitat în Shakespeare in Love (1998), îi dă replica spumos, subteran şi cu afecţiune lui Julie Andrews în Relative Values (2000), se joacă serios cu al său Mr. Darcy în Bridget Jones's Diary, ilustrează cumplita banalitate a răului ca înalt oficial nazist în Conspiracy (2001), îl întrupează pe Vermeer din culoare, privire şi tăcere în Girl With a Pearl Earring (2003), sondează credibil întunecimi mentale şi arahnoide în Trauma (2004), devine jumătatea elegantă, briliant(inat)ă şi amfetaminizată a unui cuplu de entertaineri din anii'50 în halucinantul Where The Truth Lies (2005), unde face pereche cu un Kevin Bacon surprinzător, cântă şi dansează îmbrăcat în spandex albastru electric în Mamma Mia! (2008), îşi mântuie deznădejdea postbelică printr-un tango vinovat şi greu ca mierea veche în Easy Virtue (2008), primeşte un telefon şi priveşte în gol preţ de o veşnicie în A Single Man (2009) şi-şi cucereşte regatul, cuvintele şi pre mulţi alţii în oscarizatul său The King's Speech (2010).
Şi între timp? Între timp Mr. Firth (se) joacă. În producţia mitologică extrem de cuminte şi aseptică The Last Legion (2007) reuşeşte un general Aurelius demn şi credibil şi o scenă de luptă ritualică spectaculoasă cu iedera indiană inexpresivă de Aishwarya Rai, în Then She Found Me (2007) conturează un tată singur, cu doi copii, îndrăgostit cu furie, teamă şi resentiment de o Helen Hunt obsedată de maternitate, iar în St. Trinian's (2007) şi St. Trinian's II: The Legend of Fritton's Gold (2009) se amuză cu blândă exasperare, erupând nervos din fântâni şi proiectând fiinţe numite Darcy pe fereastră, de obstinata permanenţă a lui Fitzwilliam of Pemberley Derbyshire. Şi nu ştiu cum reuşeşte, dar îi ies personaje verosimile şi în cele mai schematice, seci sau stupide filme. (Vedeţi-l numai alături de Uma Thurman în The Accidental Husband!)
Cu darul şi apetenţa pentru autopersiflare şi deriziune în codul genetic, fiind astfel mai brit decât impermeabilul şi snooker-ul la un loc, ilar şi savuros în interviuri (cel de la show-ul lui Craig Ferguson e antologic pentru discuţiile monty-pitoneşti despre creme hidratante, pornografie şi mâncarea de firmă), implicat în proiectul Brightwide, de promovare a cinematografului politic, angrenat în cauze umanitare în colaborare cu Oxfam şi Fundaţia Fairtrade şi fără ţâfne de superstar, Colin Firth (ne) priveşte căprui şi intens şi zâmbeşte. Pentru că nu suntem suficient de frumoşi să-l tentăm pe Fitzwilliam Darcy.