A fost odată în deşert... - Priest

Recunosc că nu am văzut filmul în 3D şi pot spune că nu se pierde foarte mult. Ecranizarea aceasta după un roman grafic japonez realizată de un tânăr regizor american merită vizionată. Căci are o interesantă şi neaşteptată îmbinare de genuri.
 
Filmul începe cu o scenă ce se va descifra ulterior şi un moment desenat, o mică bijuterie (păcat că nu e tot filmul animaţie) care ne spune ce s-a întâmplat în trecut, la fel cum începe trilogia Inelelor, dar cu efecte via Sin City.

Singurul oraş al oamenilor este acum unul negru, plin de fumul furnalelor, Oraşul Catedrală cum i se spune, cu zgârie nori care se înalţă în întuneric, plini de reclame şi de promo ale discursurilor liderilor (vezi referinţele din 1984 sau Blade Runner). Cea mai înaltă clădire poartă în creştet o cruce celtică de neon. Guvernul nu mai există, doar Biserica, cu regulile şi canoanele sale. Oamenii sunt sub supraveghere continuă, chiar confesionale unde se stă la coadă şi în care vocea mărturisitorului este imediat recunoscută. Şi din acest loc pleacă în pustiu eroul din titlu, un preot veteran de război, foarte îndemânatic în luptă (Paul Bettany iar într-unul din rolurile sale ciudăţele, după The Da Vinci Code). Afară din oraşul-fortăreaţă, în deşert, dincolo de giganticele statui ale preoţilor (asemenea argonauţilor regi din LOTR), Preotul va da o bătălie pentru apărarea celor rămaşi.

Şi filmul se desface ca un evantai, cu suspans bun, multă acţiune şi adrenalină, 100% în a doua sa jumătate. Un mix reuşit şi cu efect uşor bizar între formulele westernului şi tehnologia SF-ului. Oamenii sunt îmbrăcaţi, locuiesc şi se înfruntă ca nişte quakeri, dar au arme şi maşini din cu totul altă epocă. Şi melanjul acesta între decoruri de filme de frontieră şi arme spectaculoase, maşini, motociclete şi trenuri blindate este destul de bizar. Foarte plastic, dar un pic neunitar, sigur, cu clişee din filme de serie B. Acţiunea este împletită cu câteva momente lirice, necesare, care dau bine în derularea poveştii.

Duşmanul cu care se înfruntă Preotul are o pălărie neagră (omagiind personajul negativ din clasicul Il Buono, il brutto, il cattivo (Karl Urban iar în frumoasă transformare, după pletele rohanului din LOTR). Vampirii din film sunt creaturi cleioase, nişte monştri care se deplasează rapid, dar nu în poziţie bipedă, fără ochi, cu gură ca de plantă carnivoră, aşa cum de mult nu au mai fost realizaţi pentru ecran. Sigur că avem şi unul sexy, puternic şi care rezistă la lumina soarelui, căci, nu e aşa, acesta e trendul. Regina vampirilor, o creatură jumate liliac, jumate demon, încă nu şi-a spus ultimul cuvânt.

Culorile virate în albastru şi saturate, canionul şi minele de un alb-cenuşiu prăfos. Iar cursele de motocilete au loc în plin deşert de sare, impecabil, orbitor de alb, pe care se decupează perfect coregrafia acţiunii. Şi, pe măsură ce scopul începe să fie atins, au loc bătăi (în ralenti), cu foarte interesante răsurciri în aer, în saltul dinaintea conflictului corp la corp. (Puteţi să intraţi şi pe pagina oficială să vă jucaţi).

Chiar dacă până şi muzica este mai mult de western decât de SF, dacă veţi mai şi râde de modul de abordare, povestea se urmăreşte cu sufletul la gură. Nu e un film mare, dar e foarte bine făcut, iar fanii vor fi mulţumiţi. O dragoste platonică, o credinţă puternică şi cuvintele protagonistului că "Este doar începutul" promit o continuare de succes. Căci mai sunt lucruri de spus.

De ce să vedeţi Priest?
pentru o poveste care propune destule teme de gândire
pentru arme, inclusiv cruci ca nişte stele de ninja
pentru actori foarte buni - Bettany, Maggie Q, Urban
pentru scenografie

De ce să nu-l vedeţi?
pentru casele din satele western cu exterior peticit industrial
pentru umorul uneori involuntar
pentru vampirii pe motociclete

Nota noastră: 8/10