Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Go Get Some Rosemary

Omagiul unui om sucit - Go Get Some Rosemary


Film Menu, iunie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cu titlul lui excentric, Go Get Some Rosemary este cel de-al doilea lungmetraj al echipajului Ben şi Joshua Safdie, care povestesc cu umor negru amănunte autobiografice într-o stilistică á la Cassavetes.

Fraţii Safdie fac dreptate unei galerii de marginali, de ameţiţi iluzorii, de ciudaţi şi neînţeleşi care populează Big Apple-ul american. Când povestesc, o fac cu delicateţe şi umor, rememorând perioada de huzur din anii '70. Şi aşa apare Lenny (Robert Bronstein), un proiecţionist pârlit din Manhattan, tatăl divorţat a doi băieţi, care se găseşte în perioada de două săptămâni din an în care trebuie să aibă grija de puştani.

În cel mai pur stil new-yorkez, filmul începe în momentul în care Lenny sare gardul dinspre Central Park, cu un hot-dog în mână. Săritura nu-i reuşeşte şi se trezeşte cu fundul pe pământ şi hot-dog-ul împrăştiat în jurul lui. După câteva secunde de uimire, se tăvăleşte râzând pe iarbă. Sunt elemente care plasează acţiunea, la fel de clişeistice ca un bucureştean mâncând o merdenea în faţa Casei Poporului. Ceva însă nu se potriveşte. Începutul şochează prin bizarerie. Nu ştim încă cine e măscăricul ăsta care face tumbe prin parc cu mânile pline de muştar & ketchup. Şi când îl găsim în secvenţa următoare în faţa unei şcoli unde îşi aşteaptă copiii, ce putem înţelege de aici?

Abia puse în context cele două secvenţe capătă sens. Avem de-a face cu un  personaj văzduhist şi simpatic, care nu reuşeşte să-şi joace rolul de tată, pentru că emoţional este la fel de dezvoltat precum copiii pe care îi are în grijă. Odată ideea trasată, povestea se derulează printr-o serie de gaguri puse laolaltă de improvizaţia controlată a fraţilor Safdie şi de prestaţia  convingătoare a lui Ronald Bronstein. Filmul nu are propriu-zis o acţiune, ci o serie de întâmplări din care Lenny iese mai mult sau mai puţin şifonat. Sage şi Frey, cei doi puştani din film (jucaţi de copiii chitaristului de la Sonic Youth) sunt mai degrabă nişte parteneri pentru Lenny decât o responsabilitate. Încearcă să-i impresioneze la fel cum ar face-o un băiat de vârsta lor. Traversează strada mergând în mâini, se luptă cu ei în garsonieră, îi ia într-o excursie inedită spre nordul statului, le arată cum se fac tăieturile pentru proiecţie cu "arsura de ţigară".

Problemele încep atunci când Lenny trebuie să aibă grijă de ei, un lucru pe care evident nu-l înţelege. În seara în care a epuizat toate variantele de baby-sitter de prin vecini şi este chemat urgent la muncă, alege cea mai sigură variantă - îşi sedează copiii, care rămân trei zile într-un somn comatos. Este prima dată când Lenny îşi dă seama că le-a făcut rău copiilor. Panica în care intră, deloc productivă, îl trimite prin oraş, prin baruri, la secţia de poliţie după ce a mâzgălit pereţii cu graffiti. De peste tot încearcă să sune acasă, sperând că puştanii s-au trezit, şi îngrozindu-se în acelaşi timp la gândul că ar putea să se trezească singuri în apartament. Coşmarul lui nu se termină nici când copiii îşi revin într-un final, şi continuă personificat într-un ţânţar uriaş cu care se luptă în timpul somnului şi care însumează toate lucrurile rele de care trebuie să-şi ferească copiii.

Film independent turnat pe 16 mm, realizat cu camera în mână, în stil guerilla, cu câteva efecte speciale intenţionat grosiere, cu un Robert Bronstein care improvizeză perfect, şi o  apariţie cameo din partea lu Abel Ferrara, Go Get Some Rosemary este un tonic de vară, exuberant şi nostalgic în acelaşi timp.

De ce filmul nu are o morală? De ce nu se termină într-o cheie obişnuită în care tatăl iresponsabil să-şi piardă dreptul asupra copiilor săi traumatizaţi? Pentru că filmul nu este un rechizitoriu, ci un portret făcut cu candoare unuia dintre cei mai aiuriţi părinţi văzuţi pe ecrane. Pofta lui de viaţă, energia lui sunt contagioase. Lenny nu are timp să stea. Lenny nu are timp să piardă. Lenny e poate un proiecţionist pârlit şi un tată aiurit, dar măcar este mereu impulsionat de intenţii bune. Cel mult este mirat când cineva îl refuză sau nu-l înţelege.

Finalul este singurul moment dramatic al filmului, pentru că Lenny îşi pierde umorul şi entuziasmul. Îşi dă seama că a rămas singur. Hotărârea lui e să-şi răpească copiii după ce perioada de două săptămâni s-a încheiat şi să se mute cu ei în Queens. Este serios pentru că ne arată îndârjirea şi încăpăţânarea unui bărbat care nu poate face ca lucrurile din jurul lui să fie aşa cum ar vrea.

Şi aşa îşi fură copiii de la şcoală, îşi împachetează lucrurile în frigider şi cheamă un camion din care este dat jos până la urmă, în mijlocul New York-ului. Plecarea cu frigiderul în spate prin Manhattan este un râsu'-plânsu', ceva care ne spune că Lenny nu e un om rău, ci doar că a rămas emoţional la vârsta copiilor lui. Şi în asta constă întreaga frumuseţe a filmului - nu este un proces în care să fie descoperiţi vinovaţi, nici pe departe. Este omagiul unui om sucit.




 Toate articolele despre Go Get Some Rosemary


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andrei Dobrescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer