Ice, Ice, Baby! - Mr. Popper's Penguins

Noua premieră a lui Jim Carrey nu este o comedie descreierată la care să râdeţi tot timpul, în niciun caz Hangover (cu toate că există şi aici glumiţe de toaletă mai mult sau mai puţin necesare). Este un film pentru toată familia, cu multe părţi lirice şi cu replici nostime rostite, în mod ciudat, de ceilalţi din jurul actorului-vedetă. Acesta face cu generozitate un pas în spate, actorul de cauciuc cu care ne-am obişnuit e mai sobru, are ceva riduri în plus, depresii şi un divorţ la activ, dar mult mai multă umanitate şi căldură decât până acum.
 
Tuturor celor din jur le este dat să rostească replici hazoase, cu poantă. Însă, dacă e să căutăm o vedetă nouă, atunci, cu siguranţă, filmul place graţie celor 6 păsări cu mersul şi gâgâitul lor caraghios. Pinguinii domnului Popper (care are o asistentă spirt pe nume Pippi - vedeţi câte p-uri?) nici nu ştii dacă sunt reali sau digitalizaţi, sau şi şi. Asta nici nu contează la urma urmei, căci îi urmăreşti cu reală plăcere. Fiecare are meteahna lui. Unul zbiară, unul emană mirosuri pestilenţiale când te aştepţi mai puţin, iar altul nimereşte cu avânt absolut orice în drum. Ei sunt simpaticii filmului, cu ochii lor ca nişte bobiţe de piper.

Mark Waters, regizorul acestei pelicule populiste cu aer de sau chiar omagiu la filmele lui Frank Capra din anii '40 cu James Stewart - Carrey îl imită foarte bine! - ştie cum să creeze momentele de comedie. Stau dovadă reuşitele (500) Days of Summer şi Ghosts of Girlfriends Past. Aşa că avem destule scene originale la care se râde tare, într-o înlănţuire clasică. Poate că vina că filmul se înmoaie când şi când este a scenariştilor, prea mulţi, prea multe idei, prea multe mâini.

Desigur, dacă vă este greu să intraţi în convenţia filmului, povestea bogătaşului care dă cu piciorul la tot, la carieră şi la job, ca să îşi urmeze inima, e puţin credibilă şi poate plictisitoare în liniaritatea sa. Totul e să vă priviţi fără să puneţi întrebări în timpul filmului. Şi atunci basmul acesta modern va fi numai bun pentru situaţii de criză, exact ca filmele lui Capra în şi după război. Să vă bucuraţi de pinguinii drăgălaşi puşi în situaţii inedite şi - ce întâlnire plăcută şi frumoasă surpriză - de prezenţa Carlei Gugino, soţia din film, pusă optim în valoare aici.

Nu există un reporter sau o scenă din sala de tribunal, dar Mr. Popper poate să fie asemănat cu Mr. Deeds. Este la fel de cumsecade, de naiv şi de încrezător în forţele binelui. E interesant să urmăriţi povestea unui om, chiar şi aşa uşor pastişată după unele din altă epocă, care evoluează de la cinicul şi foarte comicul ca efect în film (dramatic în realitate) "Luni! Slavă Domnului" la grija gingaşă de lângă ultimul ou neeclozat.

Filmul este un tribut cinema-ului, tipic american, cu manieră tandră. Căci pe lângă trimiterile la Capra, există o foarte nostimă reverenţă maestrului Chaplin, pinguinii stând fascinaţi lipiţi de ecranul unde se derulează imagini din capodopera sa din 1925, The Gold Rush. Şi, desigur, aşa cum sunt aproape toate comediile romantice, căci da, acesta este şi aşa ceva, este şi o declaraţie faţă de un oraş anume. Aici New York, cu Muzeul Guggenheim, cu patinoarul din Rockefeller Center, cu bulevardele şi casele lui.

Nu pot încheia fără să pomenesc de inepuizabila Angela Lansbury, cea care - da, şi ea foarte bogată - îi cedează protagonistului exact ce are el nevoie ca să să se simtă împlinit. O prezenţă mereu cuceritoare.

Cu filon şi final ecologic şi de gândire pozitivă cu scopul de a-ţi urma inima, filmul nu e memorabil, dar face foarte bine sufletului. Copiii râd în sală şi morala îţi dă impulsul să mergi mai departe. Cu sau fără pinguini. Păi asta e şi ceea ce trebuie.