Film Menu / iunie 2011
Beaux Gosses, Les / The French Kissers
Despre Les Beaux Gosses, scris şi regizat de Riad Sattouf (cunoscut realizator de benzi desenate), se poate spune că este un debut inteligent, chiar dacă se încadrează în standardele   unei comedii cu adolescenţi. Tradus în engleză The French Kissers, deşi ar fi trebuit să se numească The Hot Guys, filmul, recompensat cu un César pentru debut în 2010, este un fel de cronică a vieţii unui adolescent ale cărui probleme se concentrează asupra stabilirii relaţiilor cu sexul opus. Spun "debut deştept" pentru că regizorul se dovedeşte foarte inspirat în alegerea subiectului, unul pe care pare să îl cunoască foarte bine. Un alt plus al filmului îl constituie naturaleţea cu care joacă actorii neprofesionişti, reuşind să aducă prospeţime unor situaţii cunoscute, specifice vârstei.
 
Hervé (Vincent Lacoste), protagonistul, îşi împarte timpul între mersul la şcoală, mediu prielnic de a testa noile metode de a agăţa fete (de altfel, singurul său hobby), şi casă, unde îl aşteaptă mama (Noémie Lvovsky), relativ isterică, depresivă şi puţin prea preocupată de sexualitatea fiului său. Din film nu lipsesc scenele de masturbare (pe care regizorul le sincronizează cu muzica), întrerupte, bineînţeles, de intrarea bruscă a mamei. Nu lipsesc nici cadre cu adolescenţi care se sărută, uneori deranjant de mult.
 
Hervé nu este nici cel mai cool, nici cel mai deştept din clasă, este totdeauna undeva la mijloc. Aflat la vârsta la care cea mai mare dilemă este cum să săruţi o fată, Hervé încearcă să se facă observat, aspirând la statutul de tip cool. Tovarăşul său, Camel (Anthony Sonigo), se află cam în aceeaşi situaţie. Sattouf surprinde foarte bine experienţele penibile, timiditatea şi confuzia vârstei, deseori superficialitatea şi naivitatea adolescenţilor. Fiecare profesor este individualizat, la fel şi elevii: nimic nu este lăsat la voia întâmplării, chiar dacă regizorul vrea să dea impresia de neglijenţă. Replicile savuroase, cu un umor bine dozat, trădează atenţia care este acordată detaliilor, sporind credibilitatea.  
 
Camel şi Hervé sunt într-un fel tovarăşi de "suferinţă": fac permanent schimb de sfaturi şi de reviste cu femei dezbrăcate, îşi împărtăşesc victoriile şi se cred atotcunoscători, când, de fapt, teritoriul pe care se aventurează le e la fel de necunoscut. Schimbarea intervine atunci când Hervé, out of nowhere, este abordat de una din cele mai drăguţe colege, Aurore (Alice Trémolière), cu care începe o relaţie tumultuoasă, spre ciuda prietenului său Camel. Aurore şi Hervé trăiesc împreună primele momente de intimitate, care, deşi ar trebui să îi maturizeze, îi lasă neschimbaţi: ei rămân, în fond, nişte copii, incapabili încă să îşi pună probleme serioase, tratând totul ca pe un joc.
 
Sattouf face aluzii la viaţa care îi aşteaptă (profesorul de biologie se sinucide aruncându-se de pe bloc; un detaliu foarte subtil este surprins în cadrul în care profesorul îi întrerupe pe Hervé şi Aurore, având în mână sfoară pentru ştreang), dar e clar că nici unul nu pare pregătit să devină adult. Chiar şi mama lui Hervé reacţionează pueril, având probleme foarte asemănătoare cu cele ale fiului (Lvovsky este o figură-cheie a filmului, perfectă pentru rolul de mamă uşor inconştientă, prea curioasă şi cam depăşită de situaţie). Mi s-a părut suspect şi oarecum lipsit de tact faptul că aproape toate personajele apar îmbrăcate în aceleaşi haine (fără să fie vorba despre uniforme), deşi acţiunea se petrece în zile diferite.
 
Cel mai probabil din considerente comerciale, Les Beaux Gosses se bucură de câteva apariţii surprinzătoare. Astfel, poate fi văzută Emmanuelle Devos în rolul directoarei, sau Marjane Satrapi (realizatoarea filmului Persepolis), sau Irène Jacob, în rolul mamei Aurorei - mult mai atrăgătoare decât fiica ei. De asemenea, Riad Sattouf apare ca actor de film porno.
     
Deşi nu este un film inovator, Les Beaux Gosses merită notat pentru modul de abordare a unei teme universale, îndelung reciclată în cinema, căreia Sattouf reuşeşte, într-un mod inspirat, să îi redea valabilitatea.             

Regia: Riad Sattouf Cu: Vincent Lacoste, Anthony Sonigo, Alice Trémolière, Julie Scheibling

1 comentariu

  • Interesant
    Stanica Ionut, 27.06.2011, 16:38

    O postare as zice eu foarte interesanta ce arunca o imagine diferita asupra lucrurilor stiute deja...

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus