La beţie şi la prietenie - The Hangover 2

Doi ani au trecut de la neaşteptatul succes al comediei lui Todd Phillips şi continuarea promitea să fie şi mai nestăvilită, şi mai nebună. Iar spectatorii nici nu puteau să priceapă cum ar fi posibil mai mult de atât. Ei bine, mergeţi să vedeţi partea a doua şi veţi înţelege că e mereu loc de un plus de gaguri, că umorul ireverenţios merge şi că nimic nu e sacru în comedie. Veţi râde larg aproape non-stop.
 
Aşa cum ştim din prima parte, în finalul de la nuntă, Stu se ceartă cu iubita lui. Acum este deja gata să se căsătorească cu o asiatică frumoasă. Şi, în buna tradiţie, urmează o petrecere a burlacilor şi o trezire năucă şi fără amintiri. Partea a doua aduce mai multă acţiune, mai puţin lux şi mai mult pitoresc - din plin dintr-un oraş exotic - şi multe scene amuzant de şocante.

Extraordinar la această comedie este că a găsit echilibrul exact între realitate - căci bărbaţii din film sunt cât se poate de normali, antieroii perfecţi, iar actorii sunt mai mult decât potriviţi în rol - şi picul acela de nebunie a aventurii de neuitat, făcută lată o dată în viaţă. De două ori în acest caz.

Multe locuri turistice, o listă punct cu punct despre ce are Thailanda mai faimos - droguri, prostituţie, transsexuali, mănăstiri budiste, un golf cu stânci celebre, piaţa plutitoare, un festival al lampioanelor ridicate spre cer, aici doar lansate în noaptea serbării nunţii, foarte reuşit şi plastic moment. Filmări interesante, inclusiv unele aeriene care taie mereu respiraţia, o muzică excelent aleasă, numai bună de colecţie, scene de nuditate, umor sexual, câteva momente lirice care dau bine la timp în poveste, reacţii exagerate ale personajelor la care chicoteşti, curse-urmăriri. Adică toate ingredientele unui film de acţiune translate într-o comedie gen Wedding Crashers. Un mix exploziv care funcţionează brici.

Chiar dacă nu aţi (re)văzut 1, filmul merge ca uns, iar scenele se succed într-o cascadă de ţipete şi de perplexităţi. Însă, dacă vă amintiţi prea bine prima parte, a doua, judecată la rece, mizează nepermis de mult exact pe aceeaşi schemă, cu rezolvări fix aceleaşi ca data trecută, cu mici, chiar prea mici modificări. Este acelaşi regizor-scenarist şi asta e bine, dar faptul că se repetă - e drept, în alte decoruri - e o dovadă de lene sau ne consideră amnezici. Păi, să vedem şi să comparăm. Prietenii ciocnesc o sticlă împreună şi se face dimineaţă - în Vegas în primul, pe plajă aici. Trezirea (mult, mult mai amuzantă în 2) e tot la hotel. Nu unul de lux, ci într-un mai mic. Alan cade iar din pat exact ca în trecut. Stu se uită iar în oglindă. Nu mai are un dinte scos, ci un tatuaj ca al lui Mike Tyson. Stu în chiloţi, aşa cum era Alan în 1. Se duc pe acoperiş să-şi caute prietenul, pentru că în finalul pilotului Doug fusese lăsat acolo. Stu cântă şi aici rezumativ despre ce li s-a întâmplat, acum la chitară şi pe apă. Şi tot el are ca în trecut revelaţia cum să-l găsească pe cel pierdut, ia telefonul de la Phil. Nu mai e un copil cărat după ei, dar apare o maimuţă nostimă (ea stingând tacticoasă o ţigară!) pe care o vor căra cu maşina şi vor ţipa toţi în cor. O întoarcere acasă la nuntă în plină viteză (foarte reuşită "parcare"), iar pozele de la final vin să umple golul, ceea ce s-a întâmplat cu adevărat şi nu s-a arătat (aşa că nu vă grăbiţi să plecaţi, căci montajul vă face să râdeţi isteric).

1 avea o îmbrăcare comică în maşină, dar 2 ne aduce ţipetele panicate ale lui Stu şi bocetele stinse ale lui Alan, o viziune cu ei copii şi pe Mike Tyson însuşi cântând - toate savuroase. Plus o trezire şi o cimentare a prieteniei. Un film comercial perfect, viu, o comedie reuşită, umor murdar şi fără perdea, foarte politically incorrect. Un film pentru stomacuri tari. Nu ştiu dacă va fi filmul anului ca primul, însă nu vă va lăsa indiferenţi. Asta e sigur.