Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Way Back, The

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

La sud de gulagul siberian - The Way Back


iulie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Trei călători treceau spre sud bariera munţilor Himalaya şi intrau în India, cândva în 1941. Extenuaţi, dar victorioşi. Supravieţuitori ai unui marş de 6.500 de km, pornit din spatele sârmei ghimpate a unui lagăr de muncă sovietic, prin nemilosul ger siberian, pe lângă lacul Baikal şi prin deşertul Gobi. Pe jos. Lungul drum de evadare din gulagul sovietic, străbătut de un grup de deţinuţi cu o voinţă feroce, face subiectul unei poveşti spectaculare despre supravieţuire. Regizat de Peter Weir, filmul The Way Back preia potenţialul cinematografic al acestei poveşti din cartea fostului dizident polonez Slavomir Rawicz, The Long Walk. Însă nu foloseşte textul decât pentru stârnirea inspiraţiei. Text care, la rândul său, rememorează selectiv, dramatizează şi ficţionalizează experienţa personală a autorului.

Aşadar, înainte să rămâneţi cu gura căscată în faţa acestui film ce se pretinde "inspirat din fapte reale", nu uitaţi că aveţi în faţă o poveste inspirată din altă poveste care la rândul ei e de o veridicitate discutabilă. Lăsând acest detaliu la o parte (în fond, avem neapărată nevoie de "real" în cinema?), filmul va răspunde fără doar şi poate celor mai exigente aşteptări ale devoratorilor de poveşti cu aventuri. La fel de încântaţi vor fi şi iubitorii legendarului documentar Baraka sau ai reportajelor National Geographic - echipa filmului se perindă prin locaţii generoase de filmare, ce simulează şi / sau redau cu impresionantă acurateţe peisajele de pe fundalul periplului ambiţios din Siberia în India. Iar dacă aceste argumente şi ideea de "marş spre libertate" nu vă sunt suficiente, iată încă unul, expus generos pe afiş: distribuţia. De coloratură internaţională, pentru a acoperi cât mai multe categorii dintre cele incluse sub eticheta "duşmani ai regimului stalinist", ea atrage de la început atenţia. Cine se remarcă?

Colin Farrell, care joacă un criminal rus terorizând fără scrupule deţinuţii din lagăr şi evadează doar pentru că poziţia îi e ameninţată de alţi mafioţi ai locului - rol îndeplinit impecabil, de la accent şi feţele lui Lenin şi Stalin tatuate pe piept la mimica ce continuă, pe alocuri, jocul noir din In Bruges. Apoi Ed Harris - făcut parcă pentru astfel de roluri cu replici minimale - jucând americanul cinic, care crede că "Bunătatea e o calitate ce te poate ucide în lagăr" şi când este întrebat cum îl cheamă răspunde sec "Smith". Iar când interlocutorul insistă "Şi prenumele?", răspunsul vine pe acelaşi ton: "Mister Smith". Alături de cele două nume cu rezonanţă în filmele de la Hollywood se descurcă onorabil Dragoş Bucur şi Alexandru Potocean - ambii cu roluri de est-europeni persecutaţi de regimul sovietic -, chiar dacă nu întotdeauna primesc atâta atenţie din partea camerei de filmat. La fel şi Jim Sturgess, în rolul conducătorului asumat al grupului. Şi pentru că un film cu atâţia bărbaţi trecând prin atâtea contexte pur masculine dezvoltă inevitabil nevoia unei prezenţe feminine, The Way Back ne-o serveşte pe Saoirse Ronan (vă mai amintiţi rolul-cheie pe care l-a avut în Atonement?). Aici aduce o prezenţă eterică, delicată, ce contrastează binevenit cu atmosfera macho din grupul evadaţilor.

Să recapitulăm, deci. Avem o poveste ce se întinde de-a lungul a 6.500 de km, conţine vreo opt personaje centrale (număr care se împuţinează pe parcurs, e drept) şi trebuie înghesuită în aproximativ două ore. După cum probabil vă aşteptaţi, cu o asemenea amplitudine, lucrurile nu sunt tocmai uşor de strunit. Iar cârma îi scapă uneori din mână lui Peter Weir. Dacă din filme ca The Truman Show sau Dead Poets Society ne-am obişnuit cu talentul lui de a spune o poveste pe care vrei să o asculţi până la capăt, The Way Back ridică un gen aparte de dificultăţi regizorale. Sub presiunea unei poveşti enorme, personajele sunt schiţate în grabă, "la grămadă", fuşerit. Cu câteva excepţii, privitorul cunoaşte prea puţin din drama lor individuală pentru a putea empatiza în mod real cu ei. În plus, sunt multe întrebări legitime, legate de supravieţuirea grupului, la care filmul nu răspunde, adunând minusuri la capitolul verosimilitate. Acum îi vezi pe deţinuţi dârdâind într-o furtună de zăpadă din pădurile siberiene, iar peste 10 minute îi vezi arşi de soare în deşert, iar peste alte 30 de minute în zăpezile din Himalaya - ce mănâncă între timp?, unde dorm?, cum îşi tratează rănile?, cum rezistă unui ritm draconic de mers pe jos? ş.a. Răspunsurile sunt vagi şi incomplete. Iar mai departe de aceste mici lacune determinate inevitabil de expunerea episodică a unui drum de mii de kilometri, o bulină neagră mare şi lată primeşte The Way Back pentru ultima sa parte. E ca şi cum Peter Weir ar fi lucrat nebuneşte la conceperea întregului film, iar la sfârşit ar fi mâzgălit extenuat un final cârpit poveştii, doar pentru că era nevoie neapărată de unul.

Dar, dacă e să fim foarte sinceri, se pot închide ochii la ultimele secvenţe complet ratate, după aproape două ore de stat cu sufletul la gură alături de grupul evadaţilor. Cu un scenariu nescutit de greşeli, The Way Back rămâne, totuşi, un film convingător şi o vizionare necesară. Nu numai pentru că oferă o serie captivantă de aventuri, precum şi viniete extrase din gulagul sovietic, portretizând simultan amplitudinea înspăimântătoare a regimului stalinist în anii '40 - senzaţia că răspândirea sa nu oferă nicio portiţă de scăpare. Ci şi pentru mostrele de anduranţă şi dorinţă feroce de supravieţuire pe care le construieşte pe ecran prin marşul spre un sud aproape iluzoriu în care se angajează evadaţii din lagăr. Idealismul şi umanitatea lor aduc un aer de modă veche, anacronic erei cinemaului 3D, familiarizându-ne cu detalii ale unei istorii pe care suntem obligaţi să o rememorăm.




 Toate articolele despre Way Back, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Adina Baya


Alte articole

 Impresiile FILM MENU de la TIFF 2011, Autori diverşi


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer