"Despre România, numai de bine" e un program (sau proiect...) de investigare artistică a vieţii din micile oraşe ale ţării (cele în care există şi un teatru): două săptămîni de documentare fără scop documentar, de dezgropare a miturilor şi a legendelor urbane, a existenţei din ziare şi a grijilor de fiecare zi, a felului în care oamenii se raportează la propriul tîrg, după care Peca şi Mărgineanu le retrocedează locuitorilor acestor oraşe propriile poveşti, sub forma unei ficţiuni teatral-identitare. S-a întîmplat de două ori pînă acum: primul spectacol a fost Poveşti adevărate complet inventate despre Baia Mare, cel de-al doilea - Cinci minute miraculoase la Piatra Neamţ (o regulă absolută e prezenţa numelui fiecărui oraş în titlu). Popasul tîrgoviştean e cel de-al treilea (şi singurul cu care există o legătură personală - Peca e originar din capitala lui Vlad Ţepeş). Toate au în comun o anume viziune magică, non-realistă, spiritualizant-reconfortantă asupra identităţii locale, sînt aproape legende urbane ele însele, reabilitează o anume stare de bine comunitar, de convieţuire locală (nefiind, logic, deloc triumfaliste). Nu ştiu dacă intenţionat sau nu, dar toate apelează, în acelaşi timp, la elemente de circ ("miraculosul" din titlul producţiei de la Piatra Neamţ) şi/sau de divertisment popular de bîlci.
Acest Tîrgovişte de jucărie funcţionează ca un tîrg de sărbătoare, cu bîlci inclus - convenţia e cea a unui parc de distracţii, unde ai de ales între felurite atracţii concomitente. În cazul de faţă, 18, desfăşurîndu-se în acelaşi timp/ respectiv, în patru ture succesive, în şase spaţii (Sala Mare a Teatrului Municipal, Sala Studio, cabinele actorilor şi tot holul şi foaierul, în cazul atracţiei mobile "Gigel Maşinuţă"). Ultima tură e finalul comun al tuturor momentelor şi-l are drept protagonist pe acelaşi Gigel Maşinuţă (jucat de Virgil Aioanei; distribuţia, mare, e o combinaţie fierbinte de actori din trupa tîrgovişteană şi de colaboratori stabili ai Anei Mărgineanu - pe lîngă Aioanei, Laurenţiu Bănescu, Toma Dănilă, Katia Pascariu). Semnatara acestor rînduri a văzut, personal, două dintre distracţiile de la Casa Rîsului de Groază (Sala Mare) şi două la Casa Păpuşilor (Sala Studio). Sînt singurele care permit accesul unui public mai numeros, restul - Casa Spiritelor, Culoarul Plăcerii şi Cortul Viselor - sînt concepute pentru the happy few, de la unul la cinci spectatori*. Iar despre ce se întîmplă în cazul acestor atracţii, subsemnata a aflat citind "cea mai lungă piesă contemporană românească", textul integral al celor 18 spectacole de cîte 20 de minute, publicat de instituţia producătoare: sînt direct participative, unele construite în convenţia iarmarocului - o şedinţă de ghicit în taroc şi glob de cristal, cu povestea ghicitoarei la pachet, o conferinţă terapeutică de dezvrăjire psihică a blestemului lui Nifon etc. Convenţiile sînt diferite în general în funcţie de spaţiul de joc - realism de scenă italiană (cu ceva generozitate în ce priveşte realismul), la Casa Rîsului de Groază, teatru de umbre/ film de desene animate şi de păpuşi/ de machete (de stiluri diferite), la Casa Păpuşilor (unde, în general, caracterul de poveste cu morală e accentuat).
Cum spuneam, oricare combinaţie de momente sfîrşeşte prin a fi unică, subiectivă şi, deci, totală (dar subtitlul "Spectacolul cameleon", în afara reverberaţiei de iarmaroc, de "Femeia cu barbă", e înşelător: spectacolul nu ia chipuri diferite, el ia şi este în acelaşi timp toate aceste feţe rezultate din permutări distincte). Tîrgovişte e un subiect neţărmurit şi foarte eclectic - de la istoriile medievale cu foşti domnitori la împuşcarea lui Nicolae Ceauşescu şi de la invazia cîinilor vagabonzi (care, uneori, ajung pe Lună...) la disoluţia familială şi socială cauzată de emigraţie (în aşa fel, încît există o mică Tîrgovişte în Castellón). În convenţia metaforică a spectacolului, o vizită la Tîrgovişte de jucărie e ca o cursă de montagne-russe şi o ciocnire frontală cu o caracatiţă - dacă tot nu ştii de care picior s-o apuci, mai bine o laşi în pace...
*Aici ar putea fi locul unei mai mult sau mai puţin fertile discuţii despre felul în care modalitatea de alegere a acestor happy few se integrează în filozofia-ideologia spectacolului - să fie prin înscriere pe listă? să fie de-a baba oarba? să fie cu tragere la sorţi (dar de ce fel?). Cum asiguri dreptul la accesul la spectacol cînd factorul diferenţiator nu este posibilitatea de a plăti preţul biletului? Cînd e vorba despre performativitate participativă, cît face şi cît nu face parte din spectacol comportamentul spectatorului în lupta pentru a privi?
Teatrul Municipal Tîrgovişte
Tîrgovişte de jucărie de Peca Ştefan
Regia: Ana Mărgineanu
Decorul: Mihai Păcurar
Costumele: Cristina Milea
Video: Cinty Ionescu
Ilustraţia muzicală: Petru Mărgineanu
Mişcarea scenică: Andreea Duţă.
Cu: Virgil Aioanei, Laurenţiu Bănescu, Radu Câmpean, Toma Dănilă, Ilie Ghergu, Delia Lazăr, Cosmina Lirca, Maria Nicola, Ana Maria Oglindă, Cristian Olaru, Katia Pascariu, Mircea Silaghi, Daniela Stîngă, Ştefan Ştefănescu şi Miruna Vâju