iulie 2011
Festivalul de Teatru Avignon, 2011
Festivalul de Teatru de la Avignon - cea mai extinsă şi experimentală aventură teatrală pe care am trăit-o până astăzi. Ediţia 2011 se ţine între 8 - 31 iulie în peste 200 de spaţii (teatre convenţionale, neconvenţionale, străzi, arene, apartamente, corturi, vapoare), iar cantitatea de spectacole din secţiunea off se ridică anul acesta la peste 1.200 producţii.
 
Avignon face parte dintre cele zece mari oraşe ale regiunii Provence. Este aşezat pe malul stâng al râului Rhon, în locul în care acesta este împărţit în două de insula Barthelasse şi la poalele stâncii de calcar pe care se află Palatul Papal şi Catedrala.
 
Avignon este oraşul în care au fugit papii corupţi ai Romei in secolul al XIV-lea. Aceştia au construit Le Palais des Papes, cel mai mare edificiu catolic gotic din lume. Anterior acestor evenimente, poziţionarea Avignonului era considerată strategică - Rhon este cel mai mare râu din Franţa şi o importantă rută de comunicaţii şi comerţ. Oraşul este presărat cu clădiri şi monumente noi, vechi şi foarte vechi tapate în perioada festivalului cu mii de afişe de teatru lipite / prinse / agăţate / rezemate pe ziduri, lampadare stradale, trotuare, ferestre, copaci, frânghii de rufe, biciclete şi alte elemente de susţinere care mai de care mai inedite.
 
Orice loc cu vizibilitate devine un posibil spaţiu de expunere şi este folosit ca atare. Doar ploaia reuşeşte să mai dea jos din ele, dar, la scurt timp, apar altele. Personal, votez pentru un astfel de oraş, cu mii de afişe puse peste tot, pentru că e viu, e colorat, e adevărat, respiră. Mi-ar plăcea să trăiesc într-un oraş în care să se întâmple un "Avignon" nesfârşit. Şi nu din nostalgie pentru Woodstock sau perioada flower-power şi alte întâmplări de gen. Ci pentru că - nu ştiu de ce - în astfel de împrejurări, oamenii se manifestă sincer, sunt nuzi. E ca o doză pe care ţi-o atribui şi care te determină să fii aşa cum eşti.
 

Dacă te aşezi la o masă în centrul oraşului, nu ai şansa nici să mănânci şi nici să bei liniştit, întrucât permanent eşti abordat de actori şi actriţe care tractează, îşi fac promovare la spectacole în zeci de feluri (de la abordarea clasică la mici momente promo - extrase din spectacolele lor) singura modalitate prin care se pot procura clienţi. Marketingul este vital. Fără să lipeşti afişe şi fără să împarţi pliante, nu exişti. Oricât de bun este spectacolul, trebuie ajutat, căci oferta este cu mult peste tot ce te astepţi în plan imaginar.
 
Aşa că, indiferent de vârstă, se iese pe stradă şi se face publicitate. Când am văzut actori tineri împărţind pliante, nu m-a impresionat. Era o lecţie pe care o bifaserăm şi noi în Bucureşti. Dar când am văzut artişti de peste 60 de ani făcând acelaşi lucru, m-a pus pe gânduri şi chiar m-a emoţionat. Normal că m-am întrebat: "Oare cine de la noi ar face asta?". Cât de motivaţi erau, cât de pasionaţi şi cât de mult îşi iubesc meseria de puteau să fie atât de fireşti şi atât de convingători? Căci nu este deloc uşor să joci în fiecare zi, iar înainte şi după spectacol să ieşi pe stradă să munceşti la promovarea produsului.
 
Miza? Să vină un producător, să-ţi vadă spectacolul, să ţi-l cumpere şi să-ţi asigure traiul pentru o perioadă de timp. Majoritatea teatrelor înregistrate în off sunt companii private care produc spectacole şi le prezintă în acest festival ca la un târg de produse, o piaţă de desfacere culturală. Sunt puţini cei care vin fără miză, care vin doar să se plimbe în excursie şi aceştia nu fac parte în niciun caz din sistemul privat, căci nu-şi permit, ar însemna să se îngroape. Participarea în off la Avignon se ridică la o sumă destul de picantă, pentru mulţi imposibil de riscat, iar pentru cei care reuşesc totuşi să participe, e ruleta rusească. Începe undeva la 15.000 - 20.000 euro (incluzând închirierea sălii, transport, cazare, masa, onorarii), sumă pe care nu ai cum să o recuperezi din bilete, dar pe care ai şansa să ţi-o acoperi în timp dacă spectacolul are succes şi este cumpărat - cazuri puţine, rare. Chiar trebuie să aduci ceva cu totul special ca să ieşi în evidenţă şi un producător să fie interesat de creaţia ta şi de ceea ce propui.
 
Calitatea produselor este în proporţie foarte mare discutabilă. Cam 10% dintre spectacolele participante în off ating performanţa şi te marchează, îşi pun amprenta şi te determină să vorbeşti despre ele mai departe. Am avut norocul să văd în 2011 multe spectacole de acest fel, spectacole mari, importante, inovatoare.

Pe curând!

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus