David Dobkin ne-a arătat şi în trecut că ştie să rezolve bine poveştile cu comice tandemuri masculine (Shanghai Knights - Jackie Chan & Qwen Wilson, The Wedding Crashers - Vince Vaughn & Qwen Wilson). Camaraderia a doi indivizi total diferiţi, cu mereu isteţe detalii de evaluare psihologică. Acum într-un film cumva pe calapodul imaginat mereu de fraţii Farrelly, dar nu atât de apăsat.
Dacă spunem că scenariştii de aici sunt cei de la cele două The Hangover, ştim din start cât şi ce fel de umor vom găsi. Nu pot să spun acum, e prea curând, dacă filmul de faţă întrece filmul menţionat, însă e clar că stârneşte hohote de râs la fel de puternice ca acesta. Cuplul lor, cu multe replici, rapide, ca în comediile sofisticate sau The Odd Couple cu Jack Lemmon şi Walter Matthau, merge ca uns, dintr-o scăpărare în alta de gaguri, umor de situaţie şi de limbaj. Şi umorul vine mai năvalnic cu cât inadecvenţele între ei sunt mai multe, după cum unul sau altul dă cu băţul în balta vieţii celuilalt, de fiecare dată învăţând o lecţie şi despre sine. Unul soţ cu trei copii, care a muncit din greu şi e gata să devină partener în fima de avocatură, celălalt savurând-şi relaxat viaţa, dormind-o, iubind, fumând, iar dormind. Bineînţeles că sunt glume destule cu tentă sexuală, mult umor de toaletă - scene scabroase, dar la care vă treziţi râzând tare (scena "artistică" e de un haz nebun - "Mănâncă sânul ăla ca pe cereale!", iar Reynolds are aici o mimică de nota 10), multă nuditate a ambelor sexe.
Filmul se mai înmoaie spre final, plin de bune sentimente şi clipe lirice, cu lecţiile acelea în sfârşit învăţate ca în comediile populiste din anii '40. Şi, când crezi că ritmul încetineşte puţin, că gagul se termină, e o mică şi rapidă răsturnare, mereu delicioasă. Ideea e că toată lumea se învaţă repede cu binele, că se şi satură de el, dar, în final, întotdeauna e bine să-ţi urmezi propriul drum.
Ryan Reynolds, cu adevărat frumuşel aici, mult mai bine în acest gen de roluri decât în armuri şi colanţi ca la Green Lantern, ne demonstrează că e stăpân pe sine şi că nu degeaba a fost votat "Cel mai sexy bărbat în viaţă". Scena rapidă de nuditate din comedia cu Sandra Bullock The Proposal a fost un fleac. Să vedeţi ce calup generos ne oferă aici şi la fiecare din scene se râde generos.
Actori frumoşi şi buni în rol, mică dar scânteietoare şi generoasă apariţie a seniorului Alan Arkin, umor, plus acceptarea că, oricât ţi-ai dori să fugi din viaţa ta, să o trăieşti pe cea a omului din faţă, mereu e mult mai bine să înţelegi că a ta şi numai a ta e cu adevărat perfectă pentru tine.
Ar mai trebui să spun că filmul ar fi comedia perfectă doar dacă nu ai văzut multe filme, căci rezolvarea, în Fântâna Dorinţelor, care dispare şi ei pleacă în căutarea ei, e leită cu cea din Big din 1988 cu Tom Hanks, când îşi dorea ce spune titlul în română de la un magician electronic şi dorinţa îi era îndeplinită. Şi, ca acolo, cu scularea din pat şi "găsirea" altui trup, plus că celor doi li se face dor de acasa lor şi pleacă în căutarea obiectului care să dezlege dorinţa. Echipa lasă destul de puţin subtil impresia că amândoi au un retard emoţional, că, la o adică, sunt amândoi infantili şi, de fapt, nu foarte diferiţi cum au crezut. Un film la care nu se pun întrebări, logica nu are ce căuta, trebuie doar intrat, ca în basme, în convenţia propusă. Tocmai de aceea nu contează de ce soţia nu se prinde şi pace, cu toate apropo-urile şi semnele posibile. Reynolds la acvariu foarte frumos, căci scenele acestea mereu sunt magice. Plus o scenă cu copiii în bucătărie, cu gaguri puzderie, care poate funcţiona şi ca scurt metraj comic. Adică un film pentru ambele sexe, numai bun de colecţie pentru serile ploioase.