Aplauze pentru ONB - Promenada Operei, 2011

A cincea ediţie a Promenadei Operei din data de 20 august 2011 ne-a oferit ocazia de fi prezenţi la o adevărată "defilare" a unora dintre cele mai valoroase voci ale liricii româneşti. Este greu de estimat câţi oameni au fost prezenţi la acest eveniment, cert este că deja cu jumătate de oră înaintea începerii concertului, toate scaunele puse la dispoziţie publicului de către organizatori erau ocupate, iar cei ce au întârziat au fost nevoiţi să-şi găsească un loc pe iarba.
 
Orchestra operei a sunat surprinzător de bine, fericită, probabil, că are ocazia de a ieşi din fosă şi de a se afirma pe scena mare. Tiberiu Soare dirijează eficient, cunoaşte foarte bine partitura, urmăreşte soliştii cu atenţie şi se adaptează tempo-urilor impuse de ei; conduce sigur şi inspiră încredere. Nu pare însă a se abandona cu adevărat muzicii nici măcar o secundă.
 
După o lungă introducere a actorului Adrian Păduraru, au urcat pe scena rând pe rând artişti consacraţi şi arhicunoscuţi publicului specialist, cât şi tineri, abia ieşiţi de pe băncile conservatorului. Este o iniţiativă admirabilă a Operei de a promova generaţia nouă care se dovedeşte a fi extrem de valoroasă.
 
Primul care a urcat pe scenă a fost basul Pompeiu Hărăşteanu cu aria Le veau d\'or din opera Faust, pe care a interpretat-o în limba română. Vocea sa este la fel de proaspătă ca întotdeauna, imprimată acum de răutatea şi cinismul cerut de rolul lui Mefisto. Acuta din final a sunat impresionant, demonstrând că un cântăreţ poate cânta chiar şi la 75 de ani la un nivel înalt, dacă are o tehnică solidă.
 
A urmat soprana Mariana Colpoş cu Cântecul Lunii din opera Rusalka. Vocea doamnei Colpoş a sunat rotund şi generos, deşi poate un pic prea greoi pentru această arie.
 
În mod ciudat, organizatorii au hotărât ca după aceste doua nume mari, să intre în scenă tânărul bas Leonard Bernad. El a ales bine aria lui Fiesco din Simone Boccanegra, ce nu îl solicită prea mult din punct de vedere tehnic, însă îi pune în evidenţă timbrul frumos al vocii. Nota gravă din final, bine "prinsă", face uitate defectele prezente în restul ariei.
 
Irina Iordăchescu dă semne că ar vrea să facă o schimbare de repertoriu, abordând acum aria Neddei din Pagliacci. Cu o voce frumoasă şi generoasă şi o tehnică solidă, soprana încântă mai ales prin bucuria ei de a cânta.
 
A doua soprană în Promenada a fost Felicia Filip, care rămâne în amintirea noastră ca o mare doamnă a liricii româneşti. Amplificarea însă nu o avantajează, iar vocea dă semne de îmbătrânire. Aria aleasă (Il est doux, il est bon din opera Herodiade) nu are darul de a ne face să uităm aceste aspecte.
 
Tenorul Hector Lopez a ales pentru noi aria Recondita armonia din Tosca, o arie extrem de dificilă atât din punct de vedere tehnic cât şi interpretativ. Lopez "prinde" bine notele, deşi registrul acut este un pic "strâns". Din punct de vedere al interpretării însă, nu pare să înţeleagă despre ce este vorba in arie: toate sunetele lui sunt rigide şi egale ca intensitate. Cavaradossi cântă despre iubita lui şi ochii ei negri, nu face vocalize.
 
A urmat baritonul Eugen Secobeanu, care deşi are statura şi întunecimea glasului potrivite pentru aria Cortigiani din Rigoletto, nu stăpâneşte partitura destul de bine din punct de vedere tehnic, fapt ce conduce la dese detimbrări ale glasului.
 
Daniel Filipescu cântă cu dăruire şi bucurie, are un timbru cald şi frumos, însă o voce "mică" pe care o forţează peste limită. Aria Şampaniei din Don Giovanni l-a depăşit iar ritmul alert al partiturii nu i-a lăsat răgazul necesar de a calcula mai bine poziţiile de pe care să-şi "lanseze" sunetele.
 
Tânăra mezzo-soprană Sorana Negrea este în progres. Registrele mediu şi grav sunt frumoase şi generoase, iar cu timpul va câştiga siguranţa registrului acut. A cântat aria Dalilei, Mon coeur s-ouvre a ta voix, a cărei senzualitate nu trebuie însa confundată cu vulgaritatea.
 
Florin Simionca are o voce plăcută şi sigură, dar pare uşor absent în interpretarea ariei lui Belcore din Elixirul dragostei.
 
Tenorul Lucian Corchiş are sunete frumoase şi strălucitoare, cântă cu suflet şi cucereşte prin sinceritate, angajând publicul în călătoria muzicală. Am remarcat de asemenea ţinuta sa lejeră - pantaloni, cămaşă şi bretele - în bună concordanţă cu personajul Nemorino a cărui arie, Una furtiva lagrima, a interpretat-o.
 
Iordache Basalic a cântat cu lejeritate şi umor aria lui Figaro din Bărbierul din Sevilla, stârnind aplauze furtunoase.
 
Tina Munteanu a făcut spectacol cu aria Meine Lippen, sie küssen so heiss, dansând şi învârtindu-se cu foc. Din păcate vocea nu o mai serveşte ca în trecut: atacă sunetele violent, între registrul mediu şi acut există o diferenţă de emisie supărătoare, iar în acut sunetul nu are stabilitate, căldură sau generozitate. Piruetele şi flirtul cu dirijorul au părut, în acest context, ridicole.
 
Tânăra soprană Ana Maria Comşa a greşit în alegerea piesei Summertime din Porgy and Bess care nu îi complimentează vocea şi nici nu îi pune în evidenţă calităţile vocale, pe care ştim că le are.
 
Mihaela Stanciu este din nou fermecătoare cântând aria Adelei din actul al treilea din Liliacul. Siguranţa tehnică şi lejeritatea uimitoare în acut a sopranei sunt bine cunoscute publicului.
 
Tenorul Vlad Miriţă nu a fost în formă şi a întâmpinat dificultăţi în interpretarea canţonetei Granada. Are însă un timbru superb şi căldură în glas.
 
Maria Jinga a cântat sigur dar nespectaculos canţoneta Non ti scordar di me.
 
În final, vocea Crinei Zancu a sunat frumos în aria Muzica din opereta Valurile Dunării. Muzica de operetă i se potriveşte sopranei, iar amplificarea i-a fost benefică.
 
Concertul s-a închis cu terţetul din opereta Liliacul, spre dezamăgirea (sau încântarea) celor care se aşteptau să audă deja arhicunoscutul Brindisi din La Traviata. O surpriză bine venită din partea celor ce au conceput programul.
 
Dacă tragem linie, vedetele serii au fost, pe lângă maestrul Pompeiu Hărăşteanu şi Mariana Colpoş, în ordinea apariţiei: Irina Iordăchescu, Lucian Corchiş, Iordache Basalic şi Crina Zancu, pe care sperăm să-i vedem mai des pe scena mare a Operei Naţionale.