"It's psychotic! They keep creating new ways to celebrate mediocrity." În opinia subsemnatului, replica esenţială (şi mustind de sarcasm) a celei mai noi oferte animate Pixar, o ofertă pe care trebuie să fii de-a dreptul tâmpit s-o refuzi. Doamnelor şi domnilor, The Incredibles.
Am început prin a aminti de Pixar, aşa că se cuvin niscai precizări: Incredibles seamănă şi nu seamănă cu anterioarele producţii (Toy Story, Toy story 2, A Bug's Life, Monsters Inc., Finding Nemo) ale studioului a cam îngropat (for better or worse) animaţia tradiţională. Seamănă pentru că te simţi bine înainte (a nu se rata senzaţionalul scurt-metraj Boundin'), în timp ce şi mai ales după şi pentru că a încasat o droaie de bani; nu seamănă pentru că-i primul Pixar cu oameni în loc de animăluţe, pentru că-i PG, pentru că are două ore, pentru că, în ciuda aparenţelor, se adresează în primul rând adulţilor şi pentru că e scris şi regizat de un singur om.
Crescut, ca şi Tim Burton, la Disney, Brad Bird este un individ îndrăgostit de cultura şi filmele anilor '50-'60, care a debutat cu un episod din Amazing Stories al lui Spielberg (deliciosul Family Dog), şi-a făcut rodajul cu The Simpsons, a realizat mini-capodopera The Iron Giant pentru (acum defuncta) filială de animaţie Warner Bros. şi care a acum acceptat propunerea producătorului John Lasseter de a realiza Incredibles pe computer, pentru Pixar. Rezultatul? Hai să zicem că dacă Tarantino n-ar fi rupt gura târgului cu Kill Bill: Vol 2, Incredibles ar fi fost filmul anului.
Un story inteligent (super-eroii sunt renegaţi şi relocalizaţi în suburbii), o muzică (Michael Giacchino) care l-ar umple de plăcere pe John Barry, decoruri (!) de care Ken Adam ar fi mândru şi, mai ales, personaje 3D (sic!); de fapt, filmul lui B.B., parte aventură retro/cool cu parfum de 007, parte satiră socială americană, parte eseu despre părinţi, copii, comunicare, job, vârsta a 3-a şi... burtă, e la fel de mult film "despre" super heroes pe cât It's Alive!, de exemplu, e "despre" bebeluşi mutanţi ucigaşi.
Singurul reproş: puţin prea zgomotos, prea frenetic, în partea a doua, când acţiunea ajunge la paroxism şi când replicile, gloanţele şi citatele (de la Indiana Jones la Earth vs. the Flying Saucers, trecând prin Lucas şi Superman) zboară în toate părţile. Puţine minusuri însă pentru un film animat care (incredibil!) reuşeşte să fie mai uman decât filmele clasice. Prilej de sărbătoare sau îngrijorare? Meditaţi.