Întîlnirile LiterNet: Un OM vertical - Alexandru Ciubotariu

Viaţa îţi dezvăluie de multe ori oameni fascinanţi în momente în care nici nu ai crede că e posibil. Scenariul: o duminică la început de iarnă, o zi cenuşie, alei acoperite de frunze maronii, câini care latră, un oraş pustiu şi o stare de amorţeală generală. Ora 10.30 dimineaţa. În ciclul "Întâlnirilor LiterNet", cea cu subiect Banda desenată. Recunosc că am plecat de la premisa că nu voi fi foarte interesată de acest subiect necunoscut mie în momentul în care am primit invitaţia.

Locul de întâlnire mirosea a ceai, oamenii invitaţi erau dintre cei care sunt pasionaţi să afle lucruri noi despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru din punct de vedere cultural. Am cunoscut chiar la începutul întâlnirii o elevă foarte drăguţă şi implicată în tot ceea ce înseamnă cultură. Mai rar, aşa ceva. În timpul acesta, când internetul şi informaţia sintetizată ne ocupă abuziv existenţa, este de admirat iniţiativa LiterNet-ului de a "instiga" la dezbateri amicale, fără dram de snobism intelectual, fără ca cel care ştie mai puţin să devină cantitate neglijabilă. Nu a fost cazul, relaxarea întâlnirii a permis întrebări off-topic şi interconectarea cu alte subiecte.

Am început cu filmul de desen animat The Point / Oblio, o încântare. Recunosc că din punct de vedere al animaţiilor fac parte din generaţia Ice Age, Madagascar etc. The Point / Oblio este un clasic al acestui gen, un desen animat din anul 1971, regizat de Fred Wolf. O tematică foarte îndrăzneaţă chiar şi în actualitatea noastră cotidiană: să fii "altfel" într-o lume uniformizată, clişeizată, în care altfel-ul este considerat o ciumă care, dacă nu este îndepărtată, riscă să molipsească populaţia "normală", în care cel distinct este surghiunit pentru a nu distruge echilibrul comunităţii. Astfel îl găsim pe Oblio, un copil isteţ din cale afară, pus în situaţia de a pleca într-o călătorie iniţiatică împreună cu câinele său, Arrow, călătorie pe care el o transformă într-una de căutare a unei metode prin care să se poată întoarce în comunitatea sa natală în ciuda statutului să de "diferit". Inteligent este şi titlul ales The Point pentru că termenul englez are în cazul de faţă o semnificaţie bivalentă. Oblio caută de fapt sensul (the point) particularităţii sale. Morala este foarte puternică, sfidează toate doctrinele care au existat până atunci. Subtextul acestui desen animat poate fi utilizat pentru voalarea unei rebeliuni împotriva sistemelor totalitare. Cel puţin asta e interpretarea pe care eu i-am conferit-o.

După aceea, am ajuns să discutăm despre banda desenată. Şi aici intră în scenă OMUL despre care mi-am dorit să vorbesc în prezentul articol: ALEXANDRU CIUBOTARIU. Un om modest, luminos, pe care îl încadrezi cu uşurinţă în branşa artiştilor, datorită aerului său de temerar. În cazul lui, temerar într-ale benzii desenate. Cineva care conţine din vremea liceului pasiunea pentru bandă desenată, care înţelege că trebuie să i se dedice în totalitate şi să nu o apuce pe căi facile, deşi aducătoare de venituri materiale considerabile. Am aflat o grămadă de lucruri interesate, deoarece am pus întrebări, care pe mine, ca persoană neavizată, mă făceau să înţeleg mult mai bine. N-a existat nicio clipă în care să simt că întrebările mele îi jignesc "rangul", cum se întâmplă de multe ori la oameni care se cred (şi poate sunt) nişte somităţi. Mă atrag oamenii care în ciuda faptului că fac lucruri extraordinare îşi păstrează simplitatea şi au dezinvoltura de a-şi ţine sub control ego-ul.

"Ciubi", aşa cum este numit de către cunoscuţi, are o ghiduşie în voce când povesteşte despre ceea ce îi place, este mândru că nu a luat în seamă părerile profesorilor lui din liceu care îi spuneau că banda desenată e ceva neimportant, o bagatelă printre atâtea opţiuni pe care le are un artist după terminarea unui liceu de arte plastice. Într-adevăr, inclusiv "Ciubi" recunoaşte că în România banda desenată este "Cenuşăreasa" artelor, cu toate că are foarte mult potenţial de exploatare. Ţări precum America, Franţa, Belgia au făcut industrie pe baza benzii desenate, acestea se vând pe alocuri mai bine decât cărţile. Dar la noi acest subiect este încă marginalizat.

După cum menţionam mai sus, Alexandru Ciubotariu este un temerar, el a stat la baza demarării unui proiect extrem de curajos şi important pentru România - Muzeul Benzii Desenate - adică 120 de zile dedicate benzii desenate româneşti, între 16 iunie şi 16 octombrie 2011. A fost o muncă titanică din partea lui Alexandru Ciubotariu pentru conceperea şi ducerea la bun sfârşit al acestui proiect. Cel mai dificil i s-a părut să găsească planşe originale de benzi desenate româneşti. Ne povestea că mulţi artişti nu mai păstrau planşele după apariţia revistelor în care li se publicaseră benzile desenate sau că acestea nu au fost depozitate în cele mai fericite condiţii. Ne-a mai menţionat şi problema credibilităţii sale la începutul demersului. Citez din memorie: Majoritatea erau sceptici când mă vedeau, trebuia să depun muncă de convingere şi să depăşesc bariera vârstei. Asta denotă faptul că la noi încă persistă o neîncredere faţă de generaţia tânără. Fenomenul ăsta se extinde şi asupra termenului de "freelancer" sau în limbaj colocvial "liber profesionist". La noi, freelancerii sunt consideraţi un fel de rataţi, întrebarea: "Cum? Nu eşti angajat?" planează că o ghilotină asupra acestui tip de alegere. Din punctul meu de vedere ar trebui dinamitate toate normele acestea atât de îmbătrânite, spre a face loc inovaţiilor inteligente.

Încă un lucru care m-a fascinat la Ciubi a fost fermitatea aproape conservatoare cu care afirma că e necesar să faci doar bandă desenată. Adică un grafician poate să conceapă benzi desenate, dar în acelaşi timp poate să facă şi ilustraţii de cărţi. Însă trebuie să te dedici unui lucru întru totul pentru a putea să fii performant în respectivul domeniu. Lipsa de consistenţă era evocată prin această afirmaţie care pe mine m-a impresionat profund. Te mişcă când observi atât de multă determinare şi pasiune. Pasiunea care are puterea să mute munţii din loc, care cere sacrificii majore, dar care îţi aduce şi cele mai mari satisfacţii posibile.

Proiectul "Muzeul Benzii Desenate" ar trebui să devină ceva permanent, un loc destinat acestei "paraliteraturi". În cadrul acestui proiect au avut loc diverse evenimente, precum lansări de carte (a fost lansată printre altele cartea "Istoria benzii desenate româneşti"), concerte, conferinţe, expoziţii, întâlniri cu renumiţi desenatori de BD şi proiecţii de filme. BD-ul conţine un dinamism care are ceva asemănător cu ritmul cotidianului nostru. Viaţa noastră este o bulă în care comprimăm experienţele trăite, nu mai e timp de expunere detaliată, ci totul tinde spre concis.

La acea întâlnire de duminică am ajuns să-mi rememorez forţat copilăria, în momentul în care printre noi a început să circule un audiobook cu ilustrare BD intitulat "Aventurile lui Cipollino", banda desenată aferentă poveştii fiind realizată de către Ciubi. Nu mi-a venit să cred. Toată copilăria mea a fost marcată de această poveste. Aveam povestea pe un disc de vinil şi o ştiam pe de rost. Sunt anumite lucruri, precum această poveste, care ne interconectează. Brusc şi eu şi Ciubi povesteam cu ardoare despre iubirea pe care o purtăm poveştii lui Cipollino. M-am emoţionat atât de tare încât parcă şi auzeam cântecul lui Cipollino: "Sunt glumeţul Cipollino, şi-ntr-un sat eu am crescut...". Fabuloasă interpretarea radiofonică a Silviei Chicoş. Nimic din ce avem acum nu se compară cu poveştile radiofonice de altă dată. Aceste poveşti stimulau imaginaţia copilului la maxim. Chiar şi Ciubi a spus că de mic şi-l imagina pe băieţelul glumeţ Cipollino şi îşi dorea să-l deseneze. Cipollino a colorat cu multă imaginaţie copilăria multor copii, inclusiv pe a mea.

Alexandru Ciubotariu este un exemplu că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat cu multă muncă se poate îndeplini. Îmi doresc să existe mai mulţi oameni în jurul nostru precum este Ciubi, dar trebuie să-i şi descoperim, deoarece aceşti oameni sunt atât de modeşti, încât sunt greu de descoperit. Lecţia de modestie a acestor oameni ar trebui să-i facă să roşească pe toţi impostorii stimulaţi mediatic, forme fără fond, fantoşe caragialeşti, din a căror apariţie nu te îmbogăţeşti cu nimic. Aşa că îmi doresc ca prin acest articol să "instig" la promovarea valorilor, la susţinerea proiectelor curajoase şi la cizelarea generaţiei din care fac parte.