Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Three Musketeers, The

Toţi pentru unul şi unul pentru toţi! - The Three Musketeers


Port.ro, octombrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu ştiu câte variante la celebrul roman al lui Dumas aţi văzut, dar vă asigur că sunt multe, din epoca mută încoace. Credeam că versiunea din 1993, cea cu Charlie Sheen ca Aramis şi Chris O'Donnell în rolul impetuosului D'Artagnan a fost cea mai infantil-sexy dintre toate. Şi iată versiunea aceasta, cu găselniţa jucăriei 3D pe cap, cea mai MTV-istă dintre toate.

Filmul american este regizat de Paul Anderson, tatăl seriei Resident Evil, cel care nu e prea interesat de adevărul istoric, de regulile secolului cercetat, de convenţii sociale, de conspiraţie şi jocuri de Curte pentru putere. El e atent de actorii în poză, la rezolvările pe înţelesul publicului tânăr american, efecte, lupte şi, bineînţeles, poveste de dragoste.

Asta nu înseamnă că filmul e prost sau de nevăzut. Dimpotrivă. Pelicula de faţă are cea mai frumoasă imagine dintre toate versiunile, o grijă maniacală pentru detalii, scenografie şi fundal arhitectonic glorioase, scene de luptă foarte reuşite toate. Mişcări plastice de macara care dezvăluie largi planuri generale. Filmări în Salonul Oglinzilor de la Versailles, palatul în care tavanele sunt mai interesante decât camerele. Roba Cardinalului, cu trenă, drapată, ca o rochie haute-couture, filmată de sus.

Însă Milady, senzuală şi bătăioasă face roata pe coridoare ca Alice din Resident... şi nu mai e omorâtă pe insulă, moment atât de dramatic şi trist în trecut. Regina e o copiliţă nevinovată, dornică să îşi înţeleagă regalul consort, şi el un puber tolomac care se confesează lui D'Artagnan, cerând democratic niscaiva sfaturi în amor. Constance, iubita muschetarului cel tânăr, nu mai e omorâtă, ba, la final, ne pregăteşte de basmul perfect. Muschetarii ajung toţi în Anglia, iar colierul Reginei e restituit, fără ca aceasta să mai primească doi ciucuri de diamante în plus. Ducele Buckingham e galant şi rău, construit ca o copie a Contelui de Essex. Şi, totuşi, o versiune modernă, dar pudică şi fără sex. Doar Milady îşi arată desuu-urile căci e o femeie fatală şi trebuie să şi înţelegem asta.

Mergeţi să vedeţi filmul. Nu dezamăgeşte, nu vă plictisiţi, cadrele sunt pline - chiar excesiv -, scenografia e un mare bonus, cu aerul acela de documentare cu reconstituire digitalizată gen National Geographic, foarte plastice, minunate vederi aeriene ale Veneţiei, Londrei, Parisului, multe machete care dau bine în 3D, cu aspect de joc video. Salonul italian, coridorul cu capete, apa care explodează, D'Artagnan intrând pe pod în Paris, Aveţi în faţă filmul perfect de aventuri. Are de toate şi tot ce îi trebuie ca să captiveze public larg. Efectele speciale îşi fac conştiincios treaba, umorul (căci replicile vechi sună iar bine, amuzant) e prezent, scene de luptă şi cascadorii din plin, exact cum te-ai aştepta şi mult peste.

O singură obiecţie. Nu este povestea clasică. Adică este şi nu prea şi tocmai scenariul e debil. Căci Anderson a tânjit probabil foarte mult să realizeze şi el un film puternic de aventuri, de capă şi spadă şi, chiar dacă a ales subiectul clasic,a tras cu ochiul la alte francize de succes. Aşa se face că a doua parte e altceva. Muschetarii devin piraţi ai aerului, în cursă să îi ajungă la box-office pe cei din The Pirates of the Caribbean. O versiune aeriană, alertă a lui Anderson la franciză, cu trimiteri şi la Titanic, la filme vechi cu sau fără Errol Flynn. Scenele de luptă cu nave de război, mândre goelete care se atacă furibund sunt mereu bine realizate, de la Captain Blood până la Master and Commander încoace. Însă în filmul acesta, scena bombardării între vasele rivale, lungă şi bine montată, nu contează. E alt film, alt gen, altă poveste. Stardust sau Treasure Planet, chiar ancorarea din Adventures of Baron Munchausen, din care filmul ciuguleşte cu spor, erau mult mai direct emoţionante. Chiar dacă bătăile sunt foarte atent coregrafiate şi, da, clişeu e drept, dar foarte plăcut de privit, în ralenti.

Şi mai are filmul lui Anderson mici licăriri sociale şi comice, o îmbinare a faţadei opulente cu truda celor mărunţi cum avea Vatel - Regele merge prin grădină pe un covor care I se desfăşoară la picioare, iar regizorul îi filmează din faţă şi pe servitorii cocoşaţi de căratul sulului enrom cu mocheta roşie. Iar aici, Regele e păcălit, manipulat, lovit "în onoarea lui de familist" (căci i se sugerează că relaţia Duce-Regină "s-a consumat").

D'Artagnan, adică Logan Lerman, vedeta din Percy Jackson & the Olympians: The Lightning Thief, are chipul frumuşel şi proaspăt, în genul lui Michael York din versiunea cea mai vizionată, cea din '73, dar mult mai copilaş decât oricare altul dinaintea lui în rol. Matthew MacFadyen, mai masiv decât de obicei, foarte bine cu vocea şi machiajul acesta hirsut.

Nu vă grăbiţi să plecaţi, pierdeţi P.S. necesar să înţelegeţi ce şi cum va urma în curând în partea a doua.




 Toate articolele despre Three Musketeers, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer