Cartea sa One Day este pusă în imagini de regizoarea Lone Scherfig (sigur aţi văzut delicata poveste de dragoste din lăudatul şi premiatul An Education). Alternând multe scene casnice, replici spumoase, acide sau doar vorbărie uneori (ca în cartea aceasta de literatură "drăguţă"), cu multe filmări în stradă, într-o Londră mai puţin turistică, dar, totuşi, de iubit, scene fără muzică ca în filmele independente cu cele străbătute de un frumos leit motiv muzical, delicat, al cuplului, dramedia aceasta romantică te fură încetul cu încetul.
Variantă soft la When Harry Met Sally, la fel cu doi buni prieteni care ajung să aibă o relaţie on/off, filmul stă, clar, pe umerii actorilor tineri, cu mare carismă. Anne Hathaway, pe măsură ce i se coace personajul şi ajunge la maximum de feminintate, o bucurie să o priveşti - mai ales în scena de la Paris, cu părul tuns scurt (a la Jean Seberg, cum scrie în carte). Mult mai solicitant, rolul masculin îi revine lui Jim Sturgess, care ne convinge cu şarmul său, cu un joc potolit şi concentrat. Un actor de viitor.
Cumva rotund, filmul începe cu anul 2006 şi înspre final revine la clipa aceasta din an, dar continuă cu acţiunea până în 2011, cu un cadru foarte frumos. La început, filmul pare că nu se leagă, regizorul montând ca în carte - anunţând prin insert - anul la care sare acţiunea, iar scenele, chiar dacă plăcute în sine, nu te conving. Abia mai încolo, după un timp, după ce intri în convenţie şi te laşi în voia poveştii, începi să urmăreşti cu interes.
După absolvirera facultăţii, din întâmplare aproape, gigolo-ul de bani gata şi tipa din clasa muncitoare hlizită şi invizibilă, chiar dacă de treabă, se trezesc în pat. Şi această întâlnire le marchează viaţa până la sfârşit. Şi noi îi vedem avansând în vârstă, în funcţie şi în viaţă, pe măsură ce trece timpul. Părul creşte, se scurtează, mai albeşte. Statutul social se mai schimbă.
Un film şi o carte făcute ca foarte multă lume să se regăsească în derularea poveştii. Nu neapărat astfel, dar scene de iubire, de flirt, de întâmplări ingrate şi penibile sau foarte hazoase, lacrimi şi hohote de râs, tânjire şi dorinţă, clipe magice şi amintiri care străbat deceniile are toată planeta în sacoşă. Ce aduce filmul aparte, original este fluxul acesta blând al derulării timpului şi scenelor, cu senzaţia că poate curge aşa la nesfârşit. Căci viaţa merge înainte, uneori cu sau fără eroul principal, mai trece şi pe lângă doar-doar să-l facă atent, curios şi dornic de acţiune.
Cu toate că poate fi considerat un "chick lit", romanul şi respectiv filmul se adresează ambelor sexe. Sigur că e dulce şi plin de bune sentimente, dar e nevoie şi de aşa ceva şi, cu siguranţă, are publicul său.
Mica mea nemulţumire este că totul e livrat pe repede înainte şi multe le afli doar din replici, nu din acţiune. Dar chiar şi aşa, uşor previzibil, merită să citiţi şi să vedeţi pentru că e o poveste de viaţă care te îndeamnă să preţuieşti mai mult clipa prezentă, şansa de acum.
Nu pot să termin fără să atrag atenţia asupra actorului care interpretează rolul tatălui, Ken Stott, perfect în roluri secundare. Aici, cu doar câteva scene şi inflexiuni de voce în replicile nostime, îţi rămâne pe retină.
Hathaway făcând o roată de copil pe plajă, pielea ei albă cu sclipiri de sidef, o scenă de nuditate şi un flashback final care explică de ce a fost relaţia asta atât de specială sunt părţi bune, care se detaşează din întreg.