Al nouălea documentar din această a doua ediţie a documentarelor britanice, în cadrul intim şi culturaliza(n)t al sălii de cinema de la Muzeul Ţăranului Român s-a aflat sub pecetea unui nou început, parcă în concordanţă cu sfârşitul de an care aduce cu sine împrospătarea calendaristică. Moving To Mars prezintă experienţa a două familii birmaneze, nevoite să trăiască în exil în Thailanda, într-o tabără de refugiaţi 12 ani, timp în care nu părăsesc această zonă. Le este oferită apoi şansa de a locui la Sheffield, Marea Britanie, iar contactul cu această nouă civilizaţie este suprins din varii puncte de vedere, de la relaţia schimbătoare dintre membrii celor două familii, la modul în care se adaptează copii la sistemul educaţional din Sheffield, deşi nu cunosc limba engleză.
Cadrele alese pentru a nuanţa trecerea de la traiul primitiv din junglă, cu ameninţările şi cu provocările sale, la viaţa modernă, accesorizată şi industrializată din Marea Britanie, sunt adesea fotografice. Am rămas de multe ori pironită cu ochii mijiţi la imagini picturale ce îi înfăţişau pe aceşti oameni venind dintr-un spaţiu tradiţional prin definiţie, cu superstiţii (femeile şi fetele se temeau de fantome), cu temeri (una dintre fetiţe era lovită la şcoală de către un coleg, însă nu îi putea spune învăţătoarei pentru că nu vorbea limba engleză), cu obiceiuri stabile (în fiecare vineri şi sâmbătă, de la apus la apus, citeau din Biblie şi se rugau), cu felul lor simplu, rudimentar de a gândi şi de a trăi.
Impactul societăţii civilizate este diferit pentru cele două generaţii: părinţii sunt blocaţi de multe ori în faţa lucrurilor pe care nu le pot trece prin filtrul familiarităţii, în vreme ce copiii se adaptează infinit mai uşor, ajungând să asimileze rapid noul modus vivendi şi să îl prefere celui pauper de acasă. Aceasta ar fi una dintre ideile subliniate tacit de către realizatorii acestui documentar: în orice societate, tinerii sunt cei care acceptă şi adoptă mai uşor schimbarea, fiind mai flexibili şi mai maleabili la noi condiţii, iar bătrânii, trecuţi printr-o viaţă cu lucruri mereu la fel, rămân tributarii melancolici ai traiului cu care au fost obişnuiţi.
Ieşind din sala de cinema, am rămas cu o stare de bună dispoziţie, căci mesajul transmis de această producţie este unul optimist, deşi încorporează elemente mai degrabă triste (unul dintre băieţi pleacă de acasă, se decide a îşi lua viaţa în propriile mâini şi alege să nu păstreze nici un fel de legătură cu părinţii săi). Însă toate aceste elemente fac parte din economia oricărei familii din orice fel de societate şi nu pot fi controlate. Până la urmă este un exerciţiu de a învăţa să traieşti şi de a te adapta unui mediu nou, fie el o societate de rit vechi sau o civilizaţie modernă şi o putere mondială.
În treacăt şi off the subject fie spus (tot suntem pe teritoriu britanic), dacă treceţi să vedeţi documentarul de luni 19 decembrie 2011 (Muzeul Ţăranului Român, sala Horia Bernea, ora 19), aruncaţi un ochi furtiv şi la expoziţia de artă naivă (http://www.muzeultaranuluiroman.ro/carti-obiect/sian-ro.html), un prilej sezonal de întoarcere la naivitate, dar o naivitate cu bun gust şi multă veselie.