Collaborators se desfăşoară în faţa publicului în tuşe dinamice, având în centru o etapă teatralizată, însă bazată pe adevăr istoric, din viaţa scriitorului Mihail Bulgakov. Este vorba despre procesul lent, susţinut, prin care acest autor de geniu, dizident şi independent în gândire şi în scrieri de regimul totalitar până în anul în care are loc acţiunea piesei, 1938, ajunge să îşi modifice esenţa gândirii, într-un sens antagonic, printr-un abil joc al manipulării şi al constrângerii. Astfel, cu trei luni înainte de ziua de naştere a lui Stalin, Bulgakov primeşte vizita a doi ofiţeri ai poliţiei secrete, care îl însărcinează cu scrierea unei piese de teatru ca omagiu adus lui Stalin, piesă ce urma a fi jucată în ziua în care acesta împlinea 60 de ani.
Motorul declanşator ales de către Hodge ne conduce cu paşi atent supravegheaţi pe parcursul piesei. Ce urmează este un periplu prin mintea răvăşită de neputinţă şi de teamă pentru cei apropiaţi a lui Bulgakov şi prin cea construită la polul opus, stăpână, diabolică şi manipulatoare a lui Stalin. Acest periplu este construit şi jucat splendid, fiind impecabil pus în scenă şi excelent scris, pendulând între momente de tensiune extrem de bine resimţită şi momente de detensionare bruscă. Personajul lui Stalin este conceput prin contraste, lumini şi umbre, pe de o parte furia monstrului, fără urmă de umanitate, pe de altă parte comicul degajat de modul său de a vorbi, de şchiopătatul său şi de anumite gesturi care îţi dau impresia că te afli în prezenţa unui om ca oricare altul, cu temerile şi cu nesiguranţa sa.
Alex Jennings întruchipează un Bulgakov prins undeva între ciocan şi nicovală, între datoria faţă de familie, de asigurarea supravieţuirii acesteia şi cea faţă de sine însuşi, ca om al creaţiei, ca artist autonom ce ignoră orice formă a compromisului degradant. Tumultul său interior, întreaga trecere de la individ ce îşi aparţine sieşi şi creator neinfluenţat şi neinfluenţabil la simplu cetăţean ce repetă cuvintele lui Stalin, nemaitrecându-le prin filtrul dezintoxicant al gândirii proprii, acest drum, tragic şi demn de compasiune, este nuanţat în linii subtile, evidenţiind un lucru greu de perceput de o minte sănătoasă: chiar şi un geniu poate fi corupt, chiar şi o minte critică şi lucidă se poate supune voinţei unui tiran needucat, atunci când nu mai există o altă posibilitate. Desigur, acest lucru este uşor reliefat de către Hodge ca nefiind neapărat adevărat, repetatele exemple ale persoanelor care se opun sistemului şi a doua zi de dimineaţă dispar subit nu sunt ignorate.
O minunată metaforă, extrem de expresivă şi de simplă în acelaşi timp, este prezenţa dulapului, ce ţine loc de cameră pentru unul dintre personaje şi în care dispar altele. Închiderea în dulap de bunăvoie este un incredibil mod de a încadra întreaga piesă într-un concept. Închiderea în spaţiul strâmt, inconfortabil, întunecat şi rece este de fapt esenţa acelor vremuri de guvernare în care oamenilor le era negată posibilitatea de a respira în afara regimului.
Unul dintre momentele piesei care mi-a rămas în memorie a fost replica lui Bulgakov în momentul în care Stalin i-a cerut să ia o decizie cu privire la activitatea neproductivă a unei fabrici şi să semneze acea decizie cu iniţialele sale, JS. După o clipă de gândire, Bulgakov a scris câteva cuvinte, apoi i le-a citit conducătorului: "The factory will increase the productivity by 40% in one month. Or else...".
Collaborators de John Hodge
Teatrul Naţional din Londra (transmisiune live la The Light Cinema, Bucureşti)
Regia: Nicholas Hytner
Cu: Alex Jennings (Bulgakov), Simon Russell Beale (Stalin).