România Liberă / ianuarie 2005
Opt din cele 11 filme anunţate deja ca făcând parte din competiţia oficială sunt premiere mondiale. A 55-a ediţie a Festivalului de la Berlin se deschide pe 10 februarie cu cel mai recent film al francezului Régis Wargnier, Man to Man, povestea unor antropologi care caută, către sfârşitul secolului al XIX-lea, în Africa, veriga lipsă dintre maimuţă şi om. Joseph Fiennes şi Kristin Scott-Thomas sunt vedetele acestui film şi cei care vor păşi primii, alături de regizor, pe covorul roşu din faţa palatului festivalului.
Doar două prezenţe americane în competiţia oficială. Prima este The Life Aquatic, portretul unei alte familii trăsnite (după The Royal Tenenbaums), creionat din culori tari de Wes Anderson. Bill Murray, Willem Dafoe, Anjelica Huston şi Owen Wilson vânează un rechin ucigaş. Asylum (de fapt, coproducţie SUA-Irlanda) de David Mackenzie aruncă o privire asupra noţiunii de amour fou în Albionul anilor '50, înfăţişând pasiunea pe care nevasta unui psihiatru (interpretată de Natasha Richardson) o dezvoltă pentru un client de-al soţului ei.
Germania va fi prezentă în competiţia oficială a Berlinalei (să nu uităm că anul trecut ea a împuşcat Ursul de Aur, cu Gegen die Wand cu Gespenster/ Ghosts de Christian Petzold, coproducţie germano-franceză, povestea unei femei al cărei copil a fost răpit de extratereştri chiar în Berlin, Sophie Scholl - Die Letzten Tage/Sophie Scholl - Hope and Resistance de Marc Rothemund - ultimele zile din viaţa unei opozante a lui Hitler executată de nazişti în 1943 şi, în fine, cu comedia One Day in Europe de Hannes Stohr.
Le Promeneur du Champ de Mars de Rober Guédiguian este tot un film biografic, dar surprinde o realitate mai apropiată de zilele noastre, respectiv ultimele zile ale lui Franµois Mitterrand, cele în care acesta îşi împărtăşeşte secretele intime unui jurnalist. Michel Bouquet îl interpretează pe fostul preşedinte francez.
Celălalt reprezentant al Franţei este love story-ul Les temps qui changent de André Téchiné, unde personajele interpretate de Catherine Deneuve şi Gérard Depardieu se regăsesc la Tanger după o despărţire care a durat 30 de ani. Asia e reprezentată în competiţia oficială de un singur film, Peacock, semnat de Gu Changwei, director de imagine la mai multe succese, printre care Adio, concubina mea şi Sorgul roşu.
Elementul exotic îl reprezintă două filme legate de Africa de Sud. Cel mai spectaculos pare adaptarea operei Carmen de Bizet în limba oficială xhosa. Carmen e-Khayelitsha/Carmen in Khayelitsha este şi un debut regizoral, al lui Mark Dornford-May, şi o are ca protagonistă pe cunoscuta Pauline Malefane, ea însăşi născută în Khayelitsha.
Celălalt film este Hotel Rwanda de Terry George, coproducţie britanico-sud-africano-italiană. Don Cheadle (deja nominalizat la Globul de Aur) interpretează rolul unui director de hotel care în vremea războiului civil a salvat din calea miliţiei hutu mai mult de o mie de refugiaţi tutsi. Povestea e reală.
La Berlin se va vedea şi copia restaurată a celebrului Crucişătorul Potemkin, la 80 de ani de la prima proiecţie rusească şi la 100 după evenimentele pe care le surprinde. Nici o versiune completă a filmului arătat la prima proiecţie nu s-a păstrat până azi, dar cinemateca germană, care s-a ocupat de restaurare, a adăugat pentru prima oară intertitlurile ruseşti în grafia lor originală, precum şi cuvintele din deschidere aparţinându-i lui Troţki. Muzica originală compusă special pentru premiera germană din 1926 de Edmund Meisel a fost revăzută de Helmut Imig.
Filmul va fi proiectat, fireşte, cu acompaniament de orchestră.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus