Analizând filmele stagiunii 1982-1983 (în care au fost lansate, între altele:
Concurs,
Secvenţe,
Ochi de urs), criticul Nicolae Ulieru situa
La capătul liniei în fruntea plutonului "datorită unor calităţi strict filmice (acţiune închegată, ritm, portrete bine conturate, cotă înaltă a interpretării, putere de sugestie a imaginii), cât şi idealului constructiv pe care-l promovează - cu francheţe, nu cu ostentaţie".
Doi foşti puşcăriaşi (Mircea Albulescu şi Dan Condurache) iau viaţa de la capăt într-un oraş unde nu-i ştie nimeni. Acolo, "la capăt de linie" întâlnesc o chelneriţă (Ioana Crăciunescu) dornică şi ea de un
fresh start. Povestea din
La capătul liniei trimite, involuntar, la realismul sobru şi economic din
Scarecrow al lui Jerry Scatzberg şi
Alice Doesn't Live Here Anymore de Martin Scorsese. Sau, şi mai bine, la
Cursa - debutul în cinema al lui Mircea Daneliuc. Nu doar pentru că personajul principal - "unghiul de vedere al filmului" - este jucat de acelaşi actor (Mircea Albulescu). Nu doar pentru tandemul format între un tânăr zănatic şi un altul, mai vârstnic - sever, calm şi sobru. Sau pentru personajul feminin transfigurat de tresărirea încercării disperate de crede că se mai poate schimba ceva în viaţa ei.
Filmul lui Dinu Tănase poate reprezenta "un început către filmul de cameră, filmul psihologic modern în trei personaje", dar şi "o experienţă ce nu-şi mai are unde duce mai departe formula onorată în chip fericit" (Alice Mănoiu). Peste ani, "noul cinema românesc" de după anul 2000 avea să preia - cu mai mult sau mai puţin aplomb - tensiunea relaţiilor din
Reconstituirea,
La capătul liniei sau
Proba de microfon în filmele "noului val".
Conceput ca o "comandă socială" pe tema reintegrării în societate a unor foşti deţinuţi,
La capătul liniei este, mai ales, un film despre prietenie, solidaritate şi omenie. Despre nevoia omului de om. Şi despre dragoste. Premizele scenariului sunt melodramatice, însă viziunea regizorală a renunţat la poncifele
melo preferând
drama şi detaliul neorealist (imagine: Doru Mitran), foarte în răspăr cu dogma realismului socialist.
