Povestea este întortocheatǎ: exact înaintea urcǎrii pe tron a singurei femei din China care a reuşit sǎ ajungǎ la acest rang apare o serie de crime inexplicabile. Victimele iau foc pur şi simplu, iar ceea ce este cel mai tulburǎtor este faptul cǎ flacǎra pare a proveni din interiorul victimelor. Ca spectator, tinzi sǎ crezi în primǎ instanţǎ cǎ sigur este ceva supranatural la mijloc, deoarece acţiunea se petrece în China - nici nu-ţi închipui cǎ oamenii din acele vremuri, de fapt, descoperiserǎ demult puterea miraculoasǎ a fosforului.
Împǎrǎteasa Wu Zetian este pe cale de a deveni prima femeie care sǎ urce pe tronul imperial şi tocmai de aceea se aliazǎ mulţi oameni puternici din stat pentru a o împiedica sǎ-şi atingǎ scopul. O femeie care sǎ guverneze asupra întregii ţǎri în anul 690 în China este perceputǎ în film ca fiind o idee la fel de bizarǎ cum ar fi în zilele noastre o femeie încercând sǎ fie preşedintele Americii. Construcţia unui turn în forma unui Buddha uriaş (care seamǎnǎ izbitor de mult, dupǎ chip şi înfǎţişare, cu împǎrǎteasa) este planificatǎ sǎ fie încheiatǎ pânǎ la data încoronării oficiale, însǎ este amânatǎ, deoarece unul din ingineri ia foc la ultimul etaj (în ochiul lui Buddha, practic). Din fericire, exact când misterul pare a fi de neelucidat, îşi face apariţia protagonistul (detectivul Dee, interpretat de Andy Lau), care, cu prilejul crimelor nejustificabile, reuşeşte sǎ fie eliberat din închisoare de cǎtre însăşi persoana care îl condamnase: viitoarea împǎrǎteasǎ Wu (interpretatǎ de Carina Lau). Din cauza faptului cǎ detectivul a mai avut dispute cu împǎrǎteasa Wu, reiese neîndoielnic în capul lui Dee urmǎtoarea întrebare: nu cumva chiar împǎrǎteasa încearcǎ sǎ-i elimine pe toţi membrii curţii ei regale care ar putea sǎ-i fie posbili rivali? Însǎ, pe de altǎ parte, momentul în care Dee este la potenţialul sǎu maxim de carismǎ şi şarm este cel în care îl vedem alǎturi de Împǎrǎteasǎ - el este singurul personaj care, prin umorul sǎu macabru, reuşeşte să o facǎ pe Împǎrǎteasǎ sǎ râdǎ cu poftǎ.
Detectivul Dee are însǎ multe alte puncte forte care sǎ-l ajute sǎ resolve acest caz: este un expert al artelor marţiale, are cunoştinţe profunde în cele mai variate domenii, spiritul său de observaţie este remarcabil - profunzimea gândirii sale şi înţelegerea logică a celor mai variate cazuri şi întâmplări îl fac sǎ fie efectiv un personaj în aparenţǎ perfect. Omul, din cum este prezentat în acest film, chiar nu are niciun defect, dar Tsui Hark este pe de altǎ parte foarte ocupat şi atent ca acţiunea sǎ se desfǎşoare într-un mod cât mai armonios şi mai logic, atfel încât mi se pare cǎ nu prea îi mai rǎmâne timp pentru a explora psihologia personajelor sale. În ajutorul lui Dee, apar trei asistenţi în care el nu ştie încǎ dacǎ poate sǎ aibǎ deplinǎ încredere: Zhong (Tony Leung Ka-fai) care este un adevǎrat expert în construcţia şi designul templului, Jing'er (Li Bingbing), favorita împǎrǎtesei şi Pei (Chao Deng), un oficial de la Curtea Imperialǎ, a cǎrui meserie seamǎnǎ cumva cu cea a unui poliţist, şi care este un personaj încrâncenat şi aprig la mânie. Acţiunea merge mai departe pe mǎsurǎ ce apar tot mai multe victime incinerate, iar adjuvanţii eroului dezbat în majoritatea timpului posibile rezolvǎri ale cazului, în vreme ce Dee stǎ, îi ascultǎ şi le cântǎreşte vorbele. Nu peste mult timp, detectivul aflǎ cǎ statueta enormǎ este suficient de înaltǎ pentru ca în cazul în care s-ar prǎbuşi să cadă negreşit peste Palatul Imperial, loc unde urmeazǎ sǎ aibǎ loc controversata încoronare.
Ca sǎ revin la un aspect bine explorat al acestui film, trebuie sǎ menţionez scenele de acţiune şi decorurile desǎvârşite, care fac ca cele douǎ ore petrecute în faţa ecranului sǎ fie destul de palpitante. Tot ce trebuie zis în aceastǎ privinţǎ este cǎ regizorul a vrut iniţial ca filmul sǎ fie 3D, nu a reuşit sǎ-şi îndeplineascǎ acest vis, şi, prin urmare, a compensat din plin introducând multe elemente stilistice deosebite. Însǎ, camera este în rest foarte disciplinatǎ, cu cadre generale care au o compoziţie clasicǎ, în pofida tumultului de elemente încadrate.
Tsui Hark este atât un inovator, cât şi un tradiţionalist, dornic sǎ amestece scene care conţin mişcǎri de luptǎ strǎvechi din Hong Kong cu efecte cinematografice digitale noi. În China, acum se pregǎteşte o generaţie nouǎ de cineaşti care încearcǎ sǎ alcǎtuiascǎ un nou vocabular cinematografic bazat pe tradiţii şi credinţe locale. Însǎ, spre deosebire de alte experimente, în acest film sunt integrate şi emoţie şi mult suspans, care reuşesc sǎ te ţinǎ cu sufletul la gurǎ în majoritatea timpului.
Regizorul nu încetineşte ritmul destul de mult încât sǎ începi sǎ-ţi pui întrebǎri serioase asupra absurdităţii situaţiei prezentate (în aparenţǎ, oamenii mor arşi foarte rapid, majoritatea supravieţuitorilor dând vina pe intervenţia divinǎ, iar regina primeşte ordine directe numai de la un cerb vorbitor), însǎ la final, Tsui Hark îţi oferǎ aproape toate rǎspunsurile la întrebǎrile care-ţi reies în minte la vizionarea filmului. Toate plot-point-urile (inclusive scenele violente, explozive şi abrupte în care mai moare câte un personaj fǎrǎ ca tu, ca spectator, sǎ-ţi dai seama încǎ de ce) sunt tratate cu la fel de multǎ rigurozitate. Singurul lucru pe care eu, dupǎ vizionarea filmului, tot nu am reuşit sǎ mi-l explic, decât prin faptul cǎ regizorul a permis ca acest lucru sǎ treacǎ drept o metaforǎ, a fost faptul cǎ o persoanǎ care nu se vrea atinsǎ pe ceafǎ este de fapt o persoanǎ care îşi poate desface din spatele gâtului douǎ puncte de acupuncturǎ pentru a se putea transfigura.
Judecând dupǎ grandoarea, energia şi magia de care dǎ dovadǎ filmul, acesta este din punctul meu de vedere un echivalent chinezesc demn de luat în seamǎ al unui blockbuster hollywoodian. Tsui Hark şi-a început cariera în televiziune, realizând filme de arte marţiale, în care folosea actori atletici, care sǎreau cu ajutorul trambulinelor sau a unor fire invizibile pentru camerǎ, la care erau ataşaţi pentru a-şi îmbunǎtǎţii calitǎţile de luptǎtori. Spre deosebire de filme în care jucau Bruce Lee sau Jackie Chan, în care actorii chiar executau mişcǎrile vǎzute în film în timp real, aici protagoniştii sunt ajutaţi de efecte special CGI, astfel încât pot sǎ sarǎ uimitor de mult, sǎ sfideze cu orice ocazie gravitatea sau chiar sǎ-şi schimbe traiectoria iniţialǎ în care se mişcǎ în timp ce sunt în aer. Cam toate legile fizicii sunt anulate în Detectivul Dee şi misterul flăcării fantomă, însǎ acest lucru oferǎ o mişcare graţioasǎ şi fluidǎ tuturor personajelor şi funcţioneazǎ în contextul filmului. Într-un interviu al regizorului despre film, acesta declara: ,,Creând o poveste, un individ creeazǎ şi lumea acelei poveşti în acelaşi timp", deci este logic sǎ se foloseascǎ de toţi aşii din mânecǎ pentru a reda o atmosferǎ localǎ cât mai puternicǎ filmului, a cǎrui acţiune se petrece în timpul marilor dinastii imperiale.
Din punctul meu de vedere, acest film este foarte bine fǎcut. Dacǎ există, într-adevǎr, o atitudine care convine foarte puţin minţii omeneşti, aceasta este fǎrǎ îndoialǎ situaţia de incertitudine. Pe acest fenomen se bazeazǎ majoritatea poveştilor cu mistere neelucidate. Noi, ca oameni, trǎim în zilele noastre într-o mare de imagini, care semnificǎ, în opinia mea, realitatea imediatǎ. În "Detectivul Dee şi misterul flăcării fantomă", regizorul învârte din ce în ce mai alert imaginile, pe mǎsurǎ ce filmul evoluazǎ. Desfǎşurându-se într-o adevǎratǎ mandalǎ politico-socialǎ, acesta este unul din foarte puţinele filme în care focul, element primordial, este prezentat exact aşa cum este el de fapt.