decembrie 2011
Moneyball
Poveste clasică americană despre reuşita celor mici contra giganţilor cu bani, filmul, Moneyball (2011), este unul al timpurilor noastre. În spatele scenariului, se află o poveste adevărată. Scenaristul, Aaron Sorkin, şi-a dovedit talentul incredibil de a făuri naraţiuni filmice despre o lume ce-ar putea enerva în mod politicos. Filmul depăşeşte graniţele sportului (baseball, sport "misterios" pentru europeni), fiind uşor de comparat cu The Social Network (2010). Cele două pelicule au multe puncte în comun, transformând cu uşurinţă unele subiecte mai "aride" în poveşti incitante. Atât Moneyball, cât şi The Social Network, au fost distribuite de Sony, proprietarul casei Columbia Pictures şi beneficiază de scriitura lui Aaron Sorkin. Se pare că acest scenarist va fi solicitat de Sony şi pentru ecranizarea biografiei lui Steve Jobs (Apple), pornind de la cartea lui Walter Isaacson.

Bazat pe o documentare aproape "istorică", Sorkin aduce o viziune proaspătă despre lumea baseball-ului, avându-l în rolul principal pe Brad Pitt (aflat în cursa pentru Oscarul 2012 dedicat interpretării actoriceşti masculine). Aşa cum tripleta Robert Redford, Charlie Sheen şi Kevin Costner a ilustrat universul sportului numărul unu în SUA, acum este rândul celebrului Brad Pitt să readucă în atenţie acest univers, în mod paradoxal, dezumanizat în vremurile noastre. Fostul jucător de baseball, Billy Beane (Brad Pitt), este director al echipei Oakland Athletics, o echipă cu buget mic, aflată în competiţie cu cluburi mult mai bogate. Întâlnirea cu tânărul Jonah Hill (Peter Brand), absolvent de Yale, schimbă cursul evenimentelor. Arţăgosul Billy Beane se angajează într-o cursă, aproape sinucigaşă, pentru a deveni un manager de succes. Alchimia dintre cei doi parteneri (Billy şi junele Jonah Hill) este evidentă, iar cei doi amintesc, cumva, de alt cuplu antagonic-complementar în care actorul Brad Pitt s-a aflat cu ceva timp în urmă, în Se7en (1995), alături de Morgan Freeman.

Aflat la al doilea film despre o personalitate, după Capote (2005), regizorul Benett Miller plăsmuieşte o cronică melancolică despre eşec şi tenacitate. Miller sfidează, în mod strălucit, toate codurile filmelor despre sport şi oferă actorilor partituri de care aceştia par a se fi ataşat, iar spectatorilor, o poveste despre multiplele faţete ale succesului.

Cum spuneam, Moneyball se "înrudeşte", din mai multe motive pe care le vom expune mai jos, cu un alt hit, The Social Network. Cele două filme sunt realiste şi tratează subiecte din actualitate. Monayball şi The Social Network se inspiră din viaţa unor personaje reale. Billy Beane, ca şi Mark Zuckerberg, trăieşte şi are, acum, 49 de ani. Ambele sunt adaptări ale unor romane; pelicula lui David Fincher are la bază The Accidental Billionaires: The Founding of Facebook, A Tale of Sex, Money, Genius and Betrayal de Ben Mezrich, publicat în 2009, iar cel al lui Benett Miller este inspirat de Moneyball, scris (în 2003) de Michael Lewis.

Cele două filme au avut o creştere fulgerătoare, având o temă comună: succesul unui bărbat abil în universul pe care îl cunoaşte în profunzime. Mark Zuckerberg profită de ideea altor studenţi de la Harvard, preia ideea lor, o dezvoltă şi-o lansează repede, construind imperiul Facebook. În aceeaşi manieră, modestul Billy Beane, antrenorul echipei Oakland Athletics, dezvoltă, alături de partenerul său, un sistem alternativ de recrutare, mai puţin costisitor, bazat exclusiv pe statisticile despre jucătorii de baseball. Sistemul institut de Billy Beane oferă o şansă jucătorilor aflaţi pe "linie moartă", respinşi de marile cluburi.

Poveştile expuse de cele două filme sunt poveşti "tenebroase", căci sunt măcinate de compromisuri şi de atacuri la morală (antrenorul este nemilos şi rece când jucătorii nu mai sunt pe val, Zuckerberg trădează şi el, într-o logică capitalistă, perfect individualistă).

Moneyball şi The Social Network aduc în prim-plan "revanşa tocilarilor" (revenge of the nerds). De fapt, The Social Network este povestea unui geniu al informaticii, slăbănog (părăsit de prietena sa), care se răzbună pe "tipii populari" de la Harvard creându-şi propriul club. Şi Moneyball povesteşte despre un tocilar dolofan, care va deveni "mâna dreaptă" a super-influentului Billy Beane şi, totodată, artizanul succesului echipei. Se face o apropiere între matematică şi popularul sport. Metoda ştiinţifică, ce poate părea caraghioasă necunoscătorilor, este aplicată cu farmec şi umor de Jonah Hill (Peter Brand), tânărul absolvent de la Yale.

De asemenea, în cele două pelicule, sunt analizate universuri preponderent masculine. Eroul din Moneyball are o legătură foarte strânsă cu fiica sa adolescentă, dar este divorţat. El duce o viaţă solitară, lipsită de alte prezenţe feminine, concentrându-se exclusiv pe munca sa. Majoritatea discuţiilor sunt cu partenerul său, Jonah Hill, cu managerul echipei, Philip Seymour Hoffman sau cu ceilalţi membri din staff - o lume numai a bărbaţilor. În filmul lui David Fincher, femeile sunt doar "accesorii", simple "trofee" expuse la unele petreceri.

Cu toate acestea, deşi ambele filme sunt descrieri ale unei lumi macho, nu sunt filme misogine. Dorinţa de a domina într-o lume a forţei este produsă mai mult de o dramă interioară provocată, mai degrabă, de eşecul în dragoste decât de dorinţa de a străluci cu orice preţ. Zuckerberg fusese părăsit de prietena lui, iar Beane pierduse, la divorţ, custodia fiicei sale. Astfel, ambiţia celor două personaje pare a fi regăsirea şi recâştigarea unei femei. Otravă, dar şi remediu, rezultat al unui raport ambivalent, femeile sunt "cheia" pentru armura de workoholic inaccesibil pe care şi-o făcuseră cei doi eroi (Mark Zuckerberg şi Billy Beane).

Peliculele sunt nişte epopei lipsite de spectaculos, Mark Zuckerberg a reuşit să revoluţioneze domeniul său de activitate printr-un simplu cod în computer. La rândul său, Billy Beane a reuşit să revoluţioneze sectorul său, activând nişte cifre dintr-un computer.

În cele două filme, bătăliile se dau în birouri anonime sau în camere de cămin studenţesc. Spectacolul este unul al minţii, se regăseşte în replicile din dialoguri. Abundenţa dialogurilor este un alt punct comun vizibil al celor două filme. În ambele cazuri, scriitura aparţine lui Aaron Sorkin (scenarist al serialelor de succes The West Wing şi Howard Hawks) şi etalează geniul verbal al acestuia; jonglând cu jargonul tehnic, cuvântul naşte acţiunea. Dialogurile lui Aaron Sorkin pot ilumina, dând strălucire prin forţa cuvântului.

Aceste filme demonstrează că cinematograful este un limbaj universal, capabil să ne facă să pătrundem şi cele mai absconse universuri.

Moneyball
Regizor: Bennett Miller
Scriitor: Michael Lewis
Scenarist: Steven Zaillian, Aaron Sorkin, Stan Chervin
Compozitor: Mychael Danna; Operator: Wally Pfister; Monteur: Christopher Tellefsen
Producător: Michael De Luca, Rachael Horovitz, Scott Rudin
Distribuţia: Brad Pitt (Billy Beane), Jonah Hill (Peter Brand), Philip Seymour Hoffman (Art Howe), Robin Wright (Sharon), Chris Pratt (Scott Hatteberg), Kathryn Morris (Tara Beane), Tammy Blanchard (Elizabeth Hatteberg). Glenn Morshower (Hopkins).

Regia: Bennett Miller Cu: Brad Pitt, Jonah Hill, Philip Seymour Hoffman, Robin Wright, Chris Pratt, Kathryn Morris, Tammy Blanchard

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus