Un film cu o echipă predominant feminină - regizoare, operator, producător - nu e neapărat o "drăgălăşenie". În cazul de faţă, veţi descoperi o felie decupată din viaţă cu foarte multă abilitate, naturaleţe, umor mai mult sau mai puţin cinic.
Kaja (Agnes Kittelsen foarte plăcută în rolul acesta vorbăreţ, uşor naiv, solar, mereu zâmbitor) locuieşte cu soţul Eirik şi fiul Theodore într-un sat mic, izolat, înzăpezit. Ea este personajul principal, ea este cea care experimentează starea din titlu. Viaţa tuturor se schimbă când apar în peisaj vecini noi, un cuplu care va sta în casa de oaspeţi, peste drum de ei. Cei doi vin cu blazarea şi sofisticarea oraşului, ea, Elisabeth e avocată şi cântă cu soţul Sigve în cor, au un copil adoptat din Africa. Şi, normal, încep să interacţioneze, iar povestea are parte de multe răsturnări de situaţie dramatice, niciodată cu adevărat tragice, mereu regizoarea presară puţină speranţă, comunicare, a doua şansă.
Întinderea alb-cenuşie de afară, nemişcarea şi liniştea sunt frumos montate cu scene de interior cald, cu haine colorate, cu culorile tari de la televizor, cu rochiile de la petrecerea de Crăciun.
Regizoarea ştie să ofere cu zgârcenie mici detalii psihologice despre personaje şi acţiunile lor din trecut, astfel încât afli încet, calm, mici secrete despre toţi pe măsură ce se derulează acţiunea. Personajele îşi dezvoltă acţiunile sub ochii noştri, neprevizibil (sau nu foarte) şi asta e foarte plăcut de privit, un procedeu care susţine atenţia privitorului.
Destul de static, cu cameră mobilă însă, filmul e plin de prim-planurile pe feţele frumoase. Totul se întâmplă lin, natural, de la rochia Kajei rămasă ridicată din neatenţie pe fund la sexul oral, de la secretele dezvăluite brusc şi fără scrupule la deciziile normale de cuplu. Un tip special de sinceritate în gesturi şi replici. Filmul aduce o interesantă trezire sexuală, infidelitatea cu sau fără reproşuri urâte, scene de sex şi de bucurie strigată tare în pielea goală în zăpadă. Foarte frumoasă scena orgasmului, cu cei doi - Kaja şi Sigve (înaltul Henrik Rafaelsen premiat pentru Cel Mai Bun Actor) filmaţi lungiţi pe jos, până la umeri, cu el privind spre cameră şi ea cu chipul suprapus pe al lui, în profil, genul de montaj al chipurilor de la Bergman. Un film îndrăzneţ despre adulter, despre dorinţă, cu scene de masturbare şi nuditate masculină frontală. Mic, cu stil şi final tipice de peliculă independentă, vesel şi sincer, filmul nu este unul excepţional, însă îţi intră în suflet.
Şi, în paralel cu povestea adulţilor, regizoarea s-a gândit să aducă şi una a copiilor celor două cupluri. Jocurile lor bizare de dominare, rasiste, devin din ce în ce mai violente pe măsură ce se derulează filmul. "Vrei să fii sclavul meu?" îi spune de la început Theodore micului Noa de culoare. Şi, în afară de relaţia prudentă între femei, de cea de camaraderie prost înţeleasă între bărbaţi, există cea caldă tată-fiu. Nu se spune, nu se accentuează, dar există în subteran mica explicaţie că şi Theodore poate să ajungă ca tatăl său.
Însă, chiar şi cu scenele de sex atât de frumoase şi vesele, dacă filmul ar fi fost doar această mică poveste experimentală de dragoste extraconjugală, l-ai fi uitat repede. Ce are Sykt lykkelig / Happy Happy original este leit motivul muzical şi vizual, grupul de country-gospel care cântă în platou o melodie ce comentează la ţanc, nostim, acţiunea. Muzica dă filmului ritm şi aduce bucuria. Quartetul lui Hans Martin Lucky Four, cu melodiile lor cântate vocal sau la banjo, de la foarte neaşteptatul început al filmului la cântecul în aer liber de pe genericul final e un mare plus în poveste. Şi apariţiile lor au farmecul din filmele lui Kaurismaki. "Careless Love", "Get to leave", "Good religion", "Love is Worse Than Sickness" şi "Swing Down Sweet Chariot" chiar merită ascultate.
Ce alegi? Să stai într-un cuplu în minciună? Să pleci? Să te răzbuni? Să pedepseşti? Să ierţi? Ce faci ca să fii fericit?