nu ştiu ce e o casă
e un palton?
sau o umbrelă atunci când plouă?
am umplut-o cu sticle, boarfe, răţuşte de lemn
perdele, ventilatoare
se pare că nu vreau s-o părăsesc niciodată
înseamnă că e o cuşcă
în care eşti închis
dacă treci pe lângă ea
chiar şi o pasăre ca tine,
murdară de zăpadă
dar ceea ce ne-am spus unul altuia
e atât de uşor
că nu poate fi ţinut înăuntru
e un palton?
sau o umbrelă atunci când plouă?
am umplut-o cu sticle, boarfe, răţuşte de lemn
perdele, ventilatoare
se pare că nu vreau s-o părăsesc niciodată
înseamnă că e o cuşcă
în care eşti închis
dacă treci pe lângă ea
chiar şi o pasăre ca tine,
murdară de zăpadă
dar ceea ce ne-am spus unul altuia
e atât de uşor
că nu poate fi ţinut înăuntru
Chiar înainte de începerea filmărilor la Nostalgia Tonino Guerra (autorul scenariului) i-a prezentat lui Tarkovski o serie de posibile locaţii naturale, din diferite colţuri ale Italiei, pentru a alege cadrul potrivit cu atmosfera filmului şi psihologia personajului principal. Barocul sofisticat şi bizar al mozaicului "ecumenist" din care este alcătuit pavimentul basilicii Sfintei Cruci din Lecce nu-l impresionează. Nu este amăgit de explicaţiile unui prelat catolic - un erudit - care susţine că "toate culturile - indiană, persană, egipteană, mesopotamiană, scandinavă, elenistică, platoniciană şi augustiniană, biblică şi bretonă - sunt reprezentate în acest copac care ocupă întregul paviment al sălii". Prelatul continuă: "Pentru că în toate culturile este ceva adevărat, ca omul să se îmbogăţească fără a-şi trăda propriile credinţe religioase şi politice. Fiinţa umană se hrăneşte din alte culturi, într-un mod deschis. Acest concept a fost reafirmat de Conciliul Vatican II, dar el se regăseşte aici, fiind un concept biblic."
Nici pledoaria "ecumenistă" şi nici "prea frumoasele" locuri "de vacanţă" pe unde îl plimbă Guerra nu l-au încântat pe Tarkovski. L-a fascinat însă Bagno Vignoni pentru bogăţia expresivităţii sale: "Mă interesează să sugerez o călătorie în adâncurile sufletului omenesc, nu să surprind exotismul unei arhitecturi care se înalţă."
Guerra îl provoacă pe autorul Călăuzei să răspundă unor întrebări adresate de cinefili sau cineaşti. Astfel, Tarkovski vorbeşte despre cei pe care îi consideră cei mari regizori de film. Dovjenko, care "a făcut minuni în anii aceia", este pomenit pentru cinematograful său poetic. La Bresson îl atrage "ascetismul şi simplitatea absolută". De la Antonioni îi place cel mai mult Aventura, unde "nu se întâmplă nimic", iar acţiunea este condiţionată de atmosfera întregului film. Pe Fellini îl iubeşte pentru "bunătatea cu care îşi priveşte personajele şi pe noi, spectatorii", pentru umanismul său şi tonul intim al creaţiei sale, pentru barocul, exuberanţa şi frumuseţea sa. La Mizoguchi remarcă "eleganţa, nobleţea şi simplitatea". Pe Vigo îl consideră "părintele cinematografului modern" şi adaugă: "Nimeni nu a mers mai departe de el." Admiră enorm şi "gândirea paradoxală şi poetică" a lui Paradjanov, precum şi enorma sa libertate de exprimare artistică. În fine, Bergman încheie lista regizorilor enumeraţi. Îi vede filmele mereu şi întotdeauna înainte de a începe un nou film, vizionează un film de-al lui Bergman.
Pe regizorii tineri Tarkovski îi sfătuieşte să nu separe munca de viaţă, să nu îşi exploateze profesia, să fie responsabili, să ştie că filmul este o artă serioasă şi cere sacrificii. În vremurile noastre, mai spune el, e uşor să filmezi şi să editezi un film: "Toţi cred că fac filme." Şi totuşi, artistul trebuie să slujească artei sale, iar nu invers.
Despre genul S.F., Tarkovski afirmă tranşant: "Nu am fost nici pasionat de el şi nici nu am dorit să evadez, prin el, din realitate." De altfel, Solaris i se pare filmul său cel mai slab, tocmai pentru că nu a reuşit să elimine cu totul elementul S.F. din scenariu (în Călăuza avea să reuşească). Genurile cinematografice, în general, indică spre show business, spre cinematograful de bâlci unde arta nu mai are ce căuta.
O ultimă secvenţă cu Tarkovski ni-l prezintă pe regizor pe veranda casei lui Guerra, în faţa unui geam cu gratii. Ajunsese, în sfârşit, dincolo de gratiile "Cortinei de Fier" şi în scurtă vreme avea să anunţe, printr-o conferinţă de presă, decizia de a nu se mai întoarce în URSS.