Meek's Cutoff (2010) începe la marginea unui râu, când cele trei familii tocmai au oprit animalele, căruţele şi traversează, pe rând, apa. Odată ce au trecut pe celălalt mal, tot ce cunoşteau despre lume a devenit inutil, pentru că, în deşertul şi munţii din Oregon, civilizaţia nu-i mai poate ajuta. "Ar trebui să vezi ce oraşe, ce case am construit noi", îi spune Emily (Michelle Williams) indianului. Nu mai contează, nevoia imediată de apă şi mâncare e prioritară, iar indianul, care nu construieşte oraşe şi abia dacă se îmbracă, stăpâneşte pământul. Tot ce urmează să descopere pe noul teritoriu e înşelător, la fel cum imaginea râului lăsat în urmă de drumeţi dispare pe nesimţite în noul peisaj al munţilor, încât abia înţelegi dacă siluetele din depărtare sunt aceleaşi cu cele care tocmai au traversat apa. Pericolul în westernul prezent nu sunt indienii, ci nevoile primare ale corpului: mâncare şi apă. Iar singurul cowboy e Meek (Bruce Greenwood), ale cărui poveşti şi laude de sine mai ajung doar la urechile impresionabile şi naive ale băiatului soţilor White. Vieţile celor şapte se află în responsabilitatea bărbatului-copil, care îşi creşte capitalul de încredere cu poveşti la focul de tabără şi îşi ascunde faţa în barbă. "E nebun sau e doar machiavelic?", îl întreabă Emily pe soţul ei, Solomon (Will Pathern).
În 1845, Stephen Meek s-a angajat ghid pentru un convoi de imigranţi americani ce vroiau să ajungă în vestul statului Oregon. Pe parcurs ce au înaintat în deşert, oamenii s-au convins că Meek nu cunoaşte împrejurimile şi s-a pierdut. Kelly Reichardt şi Jon Raymond s-au documentat, au citit jurnalele femeilor din caravană şi au elaborat o variantă proprie asupra întâmplării, din perspectivă feminină. Încadratura aleasă închide spaţiul nemărginit al deşertului, îl limitează la cei câţiva metri din apropierea personajelor, pentru că restul teritoriului rămâne necunoscut femeilor, ale căror priviri sunt umbrite de borurile mari ale bonetelor. Scenariul ignoră elemente de aventură caracteristice genului, concentrându-se pe acţiunile cotidiene, casnice ale unei astfel de călătorii: ora de trezire, lipsa apei, efectele climei asupra drumeţilor.
Spaţiul geografic joacă un rol important în dramaturgia regizoarei americane. Deşertul nu exprimă nimic din interiorul şi psihologia personajelor, dar întinderea lui îi face, de la o zi la alta, tot mai mici. Camera nu urmăreşte caravana, ci e fixată pe ce rămâne în cadru odată cu dispariţia oamenilor: pământul crăpat, neprietenos, cu viaţa lui intimă pe care nu vrea să o dezvăluie nimănui. Vântul şi insectele se aud mai tare decât cele câteva replici ale actorilor; sunetul naturii e o amintire constantă a faptului că mediul ameninţă molcom. Teama că indianul capturat le-ar putea face rău e o emoţie irosită, fapt conştientizat de toţi, în cele din urmă, când îşi pierd speranţa că vor mai putea găsi o ieşire.
Cele 104 minute ale lui Meek's Cutoff urmăresc acţiunile monotone ale unei caravane de imigranţi americani în căutarea pământului şi care aşteaptă, cu răbdare, să surprindă fiecare revelaţie ce-i duce mai aproape de adevăr: s-au pierdut pe o întindere enormă lipsită de mâncare şi apă. În timp ce tatăl doamnei White (Sherley Henderson) îşi îngrijeşte porcii graşi, fiica lui şi prietenii ei îndură foame şi sete. Aceasta e atmosfera sumbră pe care Reichardt o evocă prin cadrele ei claustrofobe, prin contrastul celor trei căruţe şi întinderea enormă a deşertului (parcă ar fi trei furnici), prin sunetul repetitiv al vântului, care devine obsesiv şi ameninţător.