Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Waste Land

Gunoierii-artişti - Waste Land


Film Menu, noiembrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În cele 90 de minute ale lui Waste Land, spectatorul urmăreşte etapele parcurse de către fotograful Vik Muniz în realizarea unui proiect care schimbă total viaţa unui grup de catadores (culegători de materiale reciclabile). Jardim Gramacho, cea mai mare groapă de gunoi din lume, situată la periferia oraşului Rio de Janeiro, devine  platou de filmare pentru regizor şi echipa sa, iar acei catadores devin subiecte pentru fotografiile lui Muniz. Ba mai mult, la final aceştia devin din "gunoieri", artişti, ajutând la definitivarea lucrărilor, "decorând" cu materiale reciclabile fotografiile care-i reprezentau.
 
La Jardim Gramacho lucrează un număr de 5000 de oameni, iar majoritatea dintre ei locuiesc, dorm şi mănâncă acolo, înconjuraţi de munţi de gunoaie. Cu toate că sunt marginalizaţi prin meseria pe care o practică, aceştia intră în contact cu civilizaţia prin intermediul deşeurilor pe care le colectează. Îşi pot da seama chiar şi de categoria socială din care face parte cel care a aruncat gunoiul, în funcţie de mărimea sacului menajer sau de ceea ce se află în interiorul lui. Provenind, de asemenea, dintr-un mediu sărac, Vik îşi doreşte să-i ajute pe oamenii care trăiesc din banii obţinuţi "lucrând" la groapa de gunoi să-şi schimbe modul de viaţă, folosind arta ca mijloc de determinare. Această iniţiativă a avut urmări aşteptate, prima realizare în acest sens fiind vânzarea unui portret într-o licitaţie la Londra, din banii obţinuţi "catadores" înfiinţând o bibliotecă şi o librărie.
 
Este remarcabilă forţa pe care o are arta în schimbarea la nivel psihologic a "culegătorilor".  Deşi iniţial aceştia sunt mulţumiţi de munca lor de "gunoieri" pe care o fac cu demnitate, conştienţi că doar astfel îşi pot câştiga existenţa, după cei trei ani de filmări şi după finalizarea proiectului lui Muniz, nu-şi doresc să se mai întoarcă vreodată la Jardim Gramacho. Cu toate acestea, părerile vizavi de condiţia lor şi de Jardim Gramacho sunt împărţite. Cei mai în vârstă dintre catadores sunt mulţumiţi de munca lor şi se simt bine lucrând într-un astfel de mediu, ca acela de la groapa de gunoi. "Nu este rău să fii sărac, este rău să fii bogat şi murdărit moral", spune Valter, vice-preşedintele Asociaţiei Culegătorilor din Jardim Gramacho, mândru de responsabilitatea sa. În acelaşi timp, acesta conştientizează că prin munca lui şi a celor pe care îi conduce, reuşeşte să facă un bine naturii. Tot el spune că "atunci când îţi primeşti banii, nu spui că sunt murdari". În schimb, Isis, una dintre tinerele "catadores", este vădit ruşinată să apară murdară în faţa camerei de filmat, o dezgustă locul în care lucrează, este conştientă că nu este o muncă de viitor, însă câştigă destul de bine, în jur de 20-25 de dolari pe zi.
 
Pe parcursul celor trei ani de filmări, colaboratorii lui Muniz se dezvăluie treptat, comportându-se natural în faţa camerei, sunt copleşiţi de emoţie, plâng sau se bucură. Planurile contre-plonje sunt cele care predomină, vrând  parcă să accentueze ideea că aceşti catadores, văzuţi de sus, pot fi confundaţi uşor cu mormanele de gunoi pe care se caţără. Diferenţa dintre deşeuri şi cei care le colectează ar fi că acestea din urmă sunt fiinţe înzestrate cu raţiune, care apreciază ceea ce alţi oameni aruncă, considerând a fi gunoi. De exemplu, Magna, o tânără de 18 ani, mamă a doi copii, povesteşte despre o întâmplare nefericită, atunci când a găsit, în timp ce colecta deşeuri, un copil mort. Zumbi, unul dintre catadores, se laudă cu lecturi precum Principele de Machiavelli sau Codul lui Da Vinci, volume găsite aruncate la Jardim Gramacho.
 
Chiar dacă iniţial documentarul s-a dorit a fi un proiect prin care să convingă  nişte gunoieri că pot face artă cu materiale reciclabile, la final se dovedeşte  a fi  un film pe alocuri  patetic, snob şi manipulator. Practic, un grup de şase catadores, mulţumiţi de munca  lor şi de banii pe care îi primesc pentru aceasta, sunt rupţi din mediul lor şi li se arată că pot lucra cu gunoaie, chiar şi fără să trăiască înconjuraţi de ele. În urma vizionării lui Waste Land, se nasc mai multe întrebări. În ce măsură poate fi ajutat  un om simplu, smulgându-l din traiul lui modest, profitând de vulnerabilitatea lui emoţională, exploatându-l, făcându-l să se simtă important crezând că a realizat ceva şi arătându-i că poate trăi mai bine decât a făcut-o până acum? Desigur, poate fi ajutat să-şi schimbe modul de viaţă şi obişnuinţa de a privi lucrurile, dar în niciun caz în mai bine. Câţi dintre aceşti oameni, care după ce au lucrat pentru fotograful care i-a "salvat" din groapa de gunoi şi care nu mai vor niciodată să se întoarcă acolo, vor recunoaşte peste ani că au fost gunoieri? Probabil numai la auzul cuvântului catador se vor scârbi.




 Toate articolele despre Waste Land


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Agatha Ioana


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer