Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Bietul Ioanide

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Farmecul discret al aristocraţiei - Bietul Ioanide


noiembrie 1999
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Proiectul adaptării pentru ecran a celor două romane de George Călinescu (Bietul Ioanide şi Scrinul negru) a fost asiduu promovat de Eugen Barbu - un scriitor-scenarist "cu greutate" în epocă. Mai mulţi regizori (între care: Liviu Ciulei, Iulian Mihu, Malvina Urşianu, Doru Năstase, Manole Marcus şi... Sergiu Nicolaescu) au fost cooptaţi, însă toţi l-au abandonat. Într-un final a fost preluat de Dan Piţa, care - după câţiva ani de pregătiri, de filmări şi refilmări, de tăieri la montaj, de vizionări şi revizionări - a realizat un  material (peste 300 minute) din care putea ieşi un serial TV. După mai multe peripeţii, Bietul Ioanide ajunge pe marile ecrane (în aprilie 1980), dar într-o formă trunchiată (aprox. 140 min.)

 
Scenaristul Eugen Barbu se arăta interesat de construirea unei lumi şi mai puţin de acţiune, mai mult de o frescă decât de o tramă. Rezultatul: o "privire cinematografică asupra societăţii înalte". Aristocraţia (intelectualitatea de castă) este surprinsă atât în perioada ei de glorie (anii 1939-1940), cât şi în faza ei de descompunere, când "adevăraţii intelectuali" evoluau "obiectiv" către comunişti. (Dacă nu evoluau cumva rapid spre închisori şi lagăre de muncă forţată, despre care nici că se pomeneşte - nici în film, nici în roman.) Schemele propagandist-istorice ale aceste "evoluţii" sunt evidente mai cu seamă în partea a doua a filmului, care surprinde conflictul dintre aristocraţii expropriaţi şi "justiţia populară", în perioada anilor 1949-1950. Comuniştii din Bietul Ioanide (neînfricaţi, vigilenţi etc. - vezi personajul Butoescu, interpretat de Ştefan Iordache, alţi activişti comunişti, diverşi ofiţeri) sunt, dar... nu există. Sunt pozitivi, deci inexistenţi (ca în Scrinul negru), asemenea unor "umbre transparente ale Binelui absolut ce nu se poate încarna" (Monica Lovinescu).

 
Pentru directorul de imagine (Florin Mihăilescu), Bietul Ioanide a fost "un film masiv, lung şi greu". Filmările din mână şi travelling-urile de efect din secvenţa vânătorii şi din urmăririle poliţiste sunt punctele forte ale filmului. Punctele slabe sunt rezultat al crispării ce survine în toate secvenţele şi cadrele în care apare... eroul titular. "Nici un fior cinematografic în enunţarea replicilor lui Ioanide" (Valerian Sava). După mai multe variante de distribuţie a fost ales pentru rolul lui Ioanide pictorul Ion Pacea. Regizorul însă a fost convins de chipul bărbătesc al pictorului: "foarte rar întâlnit, într-o asemenea compoziţie, printre fizionomiile noastre, (...) seamănă foarte bine cu Călinescu şi exprimă o vigoare caracteristică a vieţii intelectuale, cu doza necesară de scepticism lucid, un echilibru ideal între energia interioară şi cea exterioară" etc.
 
Filmul este mai puţin al lui Ioanide, cât al lumii lui, al contactelor lui şi al multelor "măşti" ce rulează în jurul lui. Bietul Ioanide impresionează prin "densitatea compoziţiei fiecărui cadru" (decoruri: Virgil Moise), printr-o serie de "figuri emblematice, în care simţim vâna unui regizor care ştie să dea omogenitate şi relief imaginii" (Valerian Sava). Din numeroasa "galerie de personaje" se reţin versatilitatea Madamei Farfara (Marga Barbu), arivismul lui Gonzalv Ionescu (Gheorghe Dinică), privirea cu care filtrează lumea cu gândul posesiei negustorul Manigomian (Petre Gheorghiu), laşitatea lui Hangienuş (Tănase Cazimir) sau oportunismul lui Gaittany (Constantin Codrescu) - arivistul noului regim, politicianul care nu are nevoie să creadă în justeţea unei cauze pentru a o sluji. Şi enumerarea poate continua: Pica (Carmen Galin), Elvira (Leopoldina Bălănuţă), Gavrilcea (Ovidiu-Iuliu Moldovan), Panait Sufleţel (Mihai Pălădescu), Pomponescu (Octavian Cotescu), Sultana (Anda Călugăreanu), Hangerliu (Ion Caramitru), Hangeloaica (Olga Tudorache), Indolenta (Enikö Szilagyi) şi încă alţii.

În fine, un alt "personaj dramatic" viu în Bietul Ioanide este muzica. În film există o temă de 16 măsuri care durează 15 secunde. Compozitorul Adrian Enescu a orchestrat-o în n variante, dându-i n forme, de la un instrument  la două instrumente, la cvartet, ajungând până la orchestră mare (dirijor: Ludovic Bacs).

 
Proiect de mare anvergură, Bietul Ioanide pare acum, prin ce are mai împlinit (decoruri, interpretare - mai puţin cea a personajului titular - şi muzică), un "exerciţiu de stil" care - în funcţie de gusturi, de sensibilităţi - poate interesa ori ba spectatorul de la începutul veacului XXI.





 Toate articolele despre Bietul Ioanide


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Marian Rădulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer