Bazat pe filmul cu acelaşi nume, produs de Fox Searchlight Pictures şi care a fost foarte bine primit în 1997, când a apărut pe ecrane, spectacolul este o poveste tristă spusă cu umor, despre drama unor bărbaţi care rămân şomeri şi, odată cu slujba, sunt pe cale să-şi piardă şi familiile, şi respectul de sine.
Aventură până la capăt...
Unul dintre cele mai celebre musicaluri ale ultimului deceniu, The Full Monty, cu muzica lui David Yazbek şi textul lui Terrence McNally, a avut premiera absolută în 2000, la Old Globe Theatre din San Diego, ajungând rapid unul dintre titlurile de mare succes de pe Broadway, primind numeroase premii şi nominalizări la Tony Award, Drama Desk Award sau Theatre World Award. Spectacolul pus în scenă de Răzvan Mazilu îşi propune să umple un gol din lumea prea săracă în musicaluri a scenei româneşti, în care mai răsare din când în când câte-o producţie, realizată de obicei cu o pasiune ce acoperă adesea alte lipsuri.
Este şi cazul montării de la Teatrul Naţional din Timişoara, care, într-un spaţiu bine gândit de Dragoş Buhagiar ca să slujească ideii spectacolului şi atmosferei, se preocupă în primul rând de plăcerea spectatorilor, obţinută în relaţie directă cu plăcerea actorilor. E vorba de un efort de trupă, ce, timp de trei ore, cântă şi dansează cu vizibilă pasiune.
Decorul este dominat de pereţi înalţi de cărămidă, care funcţionează la fel de bine ca fundal pentru spaţiile exterioare, ca şi pentru cele interioare, câteva felinare de stradă şi două măsuţe de local. Iar atunci când schimbarea "cadrelor", ca în film, necesită modificări de amploare, scenografia rezolvă situaţia introducând în scenă două module mobile, fiecare cu câte două etaje - aşadar, patru apartamente diferite, patru spaţii diferite, patru lumi diferite, pe care regia mută "camera de filmat" din când în când, fără teama că aceste permutări la vedere ar dăuna în vreun fel convenţiei.
Povestea este dezvoltată pe aceleaşi linii ca cea din film. Doi prieteni rămân şomeri după ce oţelăria se închide. Jerry şi Dave, chinuiţi de frustrări, se ascund în toaleta unui club unde soţiile lor au venit să se delecteze la un show de striptease masculin. Întâmplător, aud o discuţie între cele două din care descoperă ce gândesc femeile despre ei. În plus, Jerry află că e pe cale să piardă dreptul de a-şi mai vizita fiul, din motive de nerespectare a obligaţiilor financiare.
De dragul publicului
Din disperare şi din neputinţă, bărbaţii se hotărăsc să se apuce de... striptease, ca să facă rost de bani, şi să meargă până la capăt - full monty -, să se dezbrace complet. Aventura începe şi este pe jumătate fascinantă, pe jumătate chinuitoare. Împreună cu alţi patru bărbaţi, toţi şomeri şi disperaţi, printre care şi fostul lor şef, cei doi încep audiţiile şi creează cea mai ciudată trupă de stripperi care a existat vreodată: nici prea arătoşi, nici prea la prima tinereţe, nici prea pricepuţi la dans sau la a crea suspans, nici prea sexy, dar hotărâţi să meargă până la capăt...
Nevoiţi să depăşească pe rând complexe şi spaime, să se obişnuiască încet, încet cu o postură deloc avantajoasă şi adesea caraghioasă, cei şase bărbaţi se descoperă pe ei înşişi, îşi descoperă limitele şi, ca în orice musical de Broadway care se respectă şi ca-n orice poveste care trebuie să-şi cucerească publicul cu desăvârşire, eforturile nu sunt în zadar.
Finalul, dincolo de o imagine full monty, în care timp de câteva fracţiuni de secundă, cei şase nu mai au... nicio taină pentru public, aduce cu el rezolvarea tuturor problemelor: bani, fericire, dragoste etc.
Spectacolul lui Răzvan Mazilu, în care efortul întregii trupe este lăudabil, nu-şi propune (şi bine face!) mai mult decât să delecteze publicul, ceea ce reuşeşte din plin. Şi muzica live, şi interpretarea actorilor, şi coregrafia lui Răzvan Mazilu, deopotrivă cu scurtele momente de striptease servesc toate aceluiaşi scop. De la Richard Balint, la Tania Popa sau la Ion Rizea, cu toţii au farmec, intră în joc şi se lasă furaţi de el, oferind momente plăcute, în care grotescul este împins până la limita la care se transformă în comedie, de cele mai multe ori de bună calitate.