Magda Fertacz a scris Absint pe cînd avea 30 de ani, în 2005, în cadrul Laboratorium Dramatu - un foarte complex atelier dedicat dramaturgiei contemporane, condus de un dramaturg la rîndu-i foarte cunoscut, Tadeusz Slobodzianek, în cadrul căruia piesa a fost şi produsă în premieră. Într-un stil minimalist, pentru că asta e "şcoala" Laboratorium Dramatu, şi e, într-un fel, şi estetica piesei, delicată, poetică, de cuvinte.
Karolina se sinucide în ziua nunţii ei cu un dealer de succes, alegere ce e, şi ea, un statement. Întregul text dramatic e o reevaluare a propriei vieţi, a relaţiei de familie şi a relaţiilor amoroase, a întîmplărilor şi opţiunilor care au dus-o la capătul unui drum. În montarea sa de la Braşov, Claudiu Goga şi scenografa Lia Dogaru inventează un spaţiu neaşteptat, dar care rezonează profund cu această nostalgie, revizitare poetică, uneori onirică, a propriului trecut: catafalcul rece al crematoriului în prim-plan, un cîmp de maci, un leagăn, o cadă, o bucătărie familială socialistă undeva, în centru, masa lungă de nuntă, devenită una de parastas, şi fereastra de la care va sări Karolina, în fundal, despărţită de cîmpul de maci printr-o cortină transparentă ca o perdea de apă.
Povestea e simplă, e una a eşecului de a trăi, dar nu oriunde, ci în interstiţiul postcomunist, acolo unde coexistă două lumi şi conflictul de nerezolvat dintre ele, o generaţie a părinţilor şi una a copiilor. Viaţa ca un pahar de absint golit dintr-odată. E o dramă estică, cea a abandonului în faţa realităţii, a acestei generaţii a copiilor, una escapistă, plină de vise şi mai puţin de puterea de a le duce la împlinire. Poate că aici e uşorul punct slab al spectacolului, o anume lentoare meditativă, resemnată, ici şi colo riscînd să alunece către melodramă, subminînd structura dramatică în sine, însă firul e regăsit de cele mai multe ori - o fac, în momente relaxate sau chiar uşor comice, fie Iulia Popescu (în Karolina), fie Viorica Geantă Chelbea (în Mama) sau Mihai Bica (în Tatăl). Aceştia din urmă, un cuplu nefericit şi tipic, ea veşnic regretînd că "n-are studii", el veşnic bînd peste măsură, construind împreună ficţiunea unei "familii normale" spre uzul fiicei, se prea poate, ea însăşi făcută la beţie, mereu tînjind după iubirea paternă şi de cele mai multe ori neprimind-o, dorind o relaţie strînsă cu mama şi nereuşind s-o construiască.
E ceea ce le izbuteşte celor doi actori din rolul părinţilor, construirea unei duplicităţi banale, cotidiene, cu multă resemnare, de partea ei, cu laşităţi ieftine, de partea lui, cu scrisorile intime ale altcuiva şi propriile aluniţe ascunse de mamă, cu discursurile sforăitoare ale tatălui la primirea de medalii comuniste şi cu ursuleţul lui cu insigna Solidarităţii, bine pitit. Karolina - Iulia Popescu e tînăra care nu-şi regretă alegerea, dar ar avea o mulţime de regretat din urmă; e jucăuşă şi serioasă, dar, mai ales, nu dramatizează. E imaginea unei întregi serii de tineri din Europa de Est post-1989: visează o existenţă aproape glamuroasă, imaginea din filme a Occidentului transpare în opţiunea pentru engleză în facultate şi se trezeşte în coşmarul unei sarcini nedorite şi sub oprobriul avortului, propovăduit, totuşi, matern, de presiunea reuşitei fuge în braţele unui dealer (Marius Cordoş) - care, şi el, e un dealer mai aparte, de Estul Europei; într-o altă lume, ar fi fost, probabil, intermediar la bursă. Cînd nu mai ai unde fugi, nici măcar în vise, nu-ţi rămîne decît să-ţi iei viaţa. Iar finalul - ultimele dialoguri despre înmormîntare versus incinerare, despre Isus şi înviere şi închiderea întregului capitol prin turnarea la poliţie a aproape ginerelui - vine ca o dezlegare. Paradoxal, moartea singurei fiice i-a adus pe mamă şi tată împreună. "Şi copilul, cumva, tot nereuşit"...
Teatrul "Sică Alexandrescu", Braşov
Absint de Magda Fertacz
Traducere de Luiza Săvescu
Regia: Claudiu Goga
Scenografie: Lia Dogaru
Cu: Iulia Popescu, Viorica Geantă Chelbea, Mihai Bica, Marius Adrian Cordoş, Demis Muraru, Ciprian Mistreanu