februarie 2012
Începând cu luna martie 2012 Asociaţia Culturală Control N organizează noi cursuri şi ateliere care ating diverse sfere culturale: scenaristică, fotografie, dans. Într-un spaţiu de lucru gândit şi dedicat acestor ateliere, Control N îi invită pe toţi cei pasionaţi şi dornici de a descoperi şi aprofunda domeniul care îi interesează, alături de traineri care propun abordări menite să  susţină pasiunea cursanţilor.
 
Din 25 martie 2012, timp de 5 săptămâni, toţi cei interesaţi de fotografie sunt invitaţi la Atelierphoton - Atelier de fotografie pe film şi formate alternative. Alături de fotograful şi directorul de imagine Marius Iacob, în cadrul unor activităţi ce îmbină teoria fotografică (expunere, diafragmă, încadratură, compoziţie, culoare, etc.) cu lucrul practic, cursanţii vor avea ocazia să descopere mijloacele tehnice şi artistice prin care se obţine o fotografie bună. De la construcţia unui aparat foto, până la developare şi imprimare pe hârtie fotografică e un drum lung pe care orice pasionat de fotografie trebuie să îl parcurgă practic.

 
În perioada 24 martie - 12 mai 2012, Control N lansează Dance Yourself - un atelier de dans prin care participanţii reuşesc să îşi analizeze cele mai adânci trăiri, gânduri, senzaţii şi să le transmită prin mişcare. Timp de 8 săptămâni participanţii vor fi îndrumaţi de trainerul Oana Răsuceanu să se exprime prin mişcare. În cea de-a opta săptămână, ei vor ocazia să prezinte publicului exerciţiile rezultate de-a lungul întâlnirilor din cadrul atelierului, sub forma unei reprezentaţii cu public, concepute de trainer împreună cu participanţii. Dance Yourself nu dictează stiluri şi genuri de mişcare, ci un mod original de a te descoperi şi exprima prin dans.


Începând cu 14 iunie 2012 Control N va organiza un al doilea atelier axat pe scenaristică - First Season. Un atelier de scenaristică de televiziune care se adresează tuturor persoanelor pentru care nopţile lungi de vizionări de seriale precum House, Lost, 24, Prison Break, Homeland sau În derivă reprezintă mult mai mult decât un simplu hobby. La First Season participanţii vor afla de ce serialele reuşesc să ţină un spectator în faţa televizorului ore întregi şi care este mecanismul prin care un spectator vrea să vadă următorul episod cât mai repede. Îndrumaţi de scenariştii Ana Agopian şi Oana Răsuceanu, participanţii vor afla, pas cu pas, cum se construieşte un serial de televiziune si vor lucra timp de 8 săptămâni la propria idee pentru un serial de televiziune.
 
Continuă înscrierile pentru cea de-a doua grupă din a şaptea sesiune a atelierului de scenaristică First Draft. Cursul se adresează amatorilor şi începătorilor în domeniul scenaristicii de film şi prezintă în detaliu elementele de bază în scrierea unui scenariu de scurt metraj - premisă, personaje, conflict, structură dramaturgică, dialog, precum şi elemente de formatare şi limbaj specific scenaristicii de film. Cursul este susţinut de Ana Agopian (scenarist), Oana Răsuceanu (scenarist) şi Iulia Rugină (regizor de film). A doua grupă din noua sesiune a atelierului First Draft va începe pe 7 martie 2012, la ora 19:00 şi va continua în fiecare miercuri, timp de 8 săptămâni.

Cei interesaţi se pot înscrie la adresa [email protected]. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile. Noile cursuri şi ateliere Control N dispun de anumite reduceri. Mai multe detalii despre cursurile şi ateliere organizate de Asociaţia Culturală Control N  pe site-ul www.controln.ro şi pe e-mail la adresa [email protected].

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus