Doi fraţi se reunesc, după ani de zile în care n-au mai ştiut unul de altul, atunci când află că tatăl lor a murit. După ceremonialul îngropăciunii sunt dezamăgiţi să afle că defunctul lor părinte şi-a lăsat averea imobiliară (casa şi pământul) unor organizaţii de caritate, dar îi înveseleşte brusc vestea că s-ar putea îmbogăţi pe seama automobilului din hambar, cumpărat cândva de tatăl lor de la însuşi Karol Woytyla (aka Papa Ioan Paul al II-lea). Pun la cale o serie de planuri, care de care mai avantajoase. Dar nu sunt singurii. Maşina cu pricina este râvnită - între alţii - şi de primarul afacerist, cu veleităţi de politician - fără scrupule - în ascensiune. Acesta întocmeşte ad-hoc o întrunire cu sătenii, unde fiecare cotizează cu bani ca să câştige dreptul de a sta câteva minute în "maşina miraculoasă" (despre care s-au şi născut o grămadă de legende).
Nu importă succesiunea de încurcături născute din presupusa "lovitură" pe care fiii moştenitori ar putea să o dea. Ceea ce merită atenţie este felul în care localnicii se raportează la acest "viţel de aur". Sunt de-a dreptul duioşi în clipele "de taină" pe care le petrec, atunci când le vine rândul, în scaunul şoferului din maşina "sfântă" (atinsă fiind cândva fostul papă ce tocmai fusese beatificat). Acolo, în faţa volanului, îşi spun păsul, iar ofurile lor (mai mult sau mai puţin egoiste şi materialiste) au un farmec dezarmant. Aceasta este "afacerea sfântă" la care participă fiecare cu "acţiuni".
Şi încă ceva. Filmul ar fi fost mult mai sărac fără prezenţa mucalită a celui numit "idiotul satului" (ce aminteşte de mai vechile filme cehe de Jiři Menzel: Ciocârlii pe sârmă, Sătucul meu drag ş.a.). Acest tânăr abia ieşit din adolescenţă este îndrăgostit de o fată "cu fiţe" pentru care e gata oricând să se pună în posturi ridicole. Când iubita îi face avansuri, începe să-i spună de visele cu Iisus, de la care ar fi aflat că lumea va dispărea dacă toţi devin răi. Or, împreunarea "clandestină" (fără binecuvântarea autorităţilor bisericeşti) cu care fata îl ispiteşte este - în ochii lui - o faptă rea. El însă nu vrea să fie rău şi se mulţumeşte doar să spună, în gura mare: "Cred c-am să fac o nevroză sexuală". La final, când barajul din sat este luat de ape, îi vedem - în fine - iubindu-se într-o barcă ce pluteşte pe apele care au inundat satul. Secvenţa, apăsat poetică, pare decupată din Vremea ţiganilor de Kusturica.