aprilie 2012
EUROPAfest 2012
Pe data de 6 mai 2012 începând cu ora 19:00 la Teatrul Odeon, EUROPAfest găzduieşte în cadrul concertului Spring on Blues Notes una dintre cele mai populare trupe europene de blues - Arnesen Blues Band din Suedia. Acest eveniment face parte din seria de peste 30 concerte de jazz, blues, pop şi clasic oferite în cadrul festivalului. Sub sloganul «It's all about live quality music!» în perioada 4 - 19 mai 2012 vor concerta la Bucureşti 300 de muzicieni din 45 ţări.
 
Muzica celor de la Arnesen Blues Band se mişcă pe o paletă largă între "Stormy Monday" şi sunetele puternice de rock. Între aceste extreme, membrii trupei sunt mai mult decât bucuroşi să facă "excursii" în alte ritmuri şi stări. Cu solişti de înaltă clasă şi cu o lejeritate de mişcare între ritmuri variate, Arnesen Blues Band prezintă un repertoriu bogat, dar rămâne în esenţă o trupă de blues, după cum singuri declară: "variation within strict limits". Fiecare concert al lor este o provocare şi în acelaşi timp aduce multă voie bună pentru că, atunci când sunt pe scenă, cei patru muzicieni se simt foarte bine împreună cu publicul din faţa lor.

 
Membrii trupei Arnesen Blues Band nu sunt doar muzicieni extraordinari, ci şi prieteni foarte buni, legaţi prin aceeaşi pasiune faţă de blues. Thomas Arnesen, liderul trupei, povesteşte despre sine şi despre colegii săi că, în general, în studio, sunt foarte stricţi şi organizaţi, pe când odată urcaţi pe scenă, adrenalina momentului îi face să se dezlănţuie, să explodeze, spre fericirea şi deliciului publicului. În acele clipe, prefera să cânte piese puternice, care ridică inevitabil spectatorii de pe scaune şi îi determină să cânte la unison cu ritmurile instrumentelor.

Trupa poate trece pe nesimţite de la un stil muzical la altul. Când unul dintre ei dă startul, ceilalţi îl urmează îndeaproape. Nu le-a fost niciodată prea dificil să se sincronizeze. Kjell Gustavsson urmăreşte bătăile inimilor şi le transpune mereu în note de tobă, Anders Forsberg, pianistul trupei, este întotdeauna pentru colegii săi ca o călăuză, datorită fascicolelor sonore pe care le emite. Bjorn Lundquist, basistul trupei, a scris muzica odată cu publicul, odată cu mişcările agitate sau lente pe care orice spectator le face pe scaun atunci când este captivat de ceea ce aude, iar Andres Helkvist, descris de Andersen ca un adevărat magician al instrumentului sau, orga, pune la fel de mult suflet într-o creaţie personală, cât şi într-una colectivă. Cu acest amalgam de calităţi şi trăiri, cum ar putea muzica celor de la Arnesen Blues Band să nu se ridice la aşteptările fiecăruia dintre noi?
 
Biletele au fost puse în vânzare la Teatrul Odeon.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus