aprilie 2012
Turneul naţional Paris, 2012
Turneul naţional Paris propune melomanilor din România o călătorie muzicală inedită şi impresionantă prin capitala Franţei la sfârşit de secol XIX şi început de secol XX. Flautistul Matei Ioachimescu şi pianista Cătălina Butcaru, tineri artişti de mare succes stabiliţi la Viena, celebrează Anul muzical "Claude Debussy" între 21 şi 31 mai 2012, în şase orase din România: Suceava (21 mai - Colegiul de muzică), Timişoara (24 mai - Filarmonica "Banatul"), Bistriţa (26 mai - Sinagoga), Cluj (27 mai - Academia de Muzică), Bucureşti (29 mai - Sala Radio, 30 mai - Palatul Şuţu), Piteşti (31 mai - Filarmonica Piteşti). În program, pe lângă muzica lui Debussy, cei doi talentaţi muzicieni vor interpreta lucrări de Jacques Ibert, Camille Saint-Saëns şi Francis Poulenc, precum şi una dintre cele mai dificile şi spectaculoase lucrări scrise vreodată pentru flaut şi pian - Chant de Linos de Andre Jolivet.
 
Oraş cu o tradiţie culturală de neegalat, Parisul a reprezentat întotdeauna un punct de întâlnire şi inspiraţie pentru artişti de toate felurile şi de pretutindeni. Este locul în care personalitaţi cu naturi contradictorii, precum Picasso, Buñuel, Stravinski, Debussy se refugiază în dorinţa de a se rupe de convenţii şi de a găsi un limbaj propriu. Locul unde muzicienii se lasă pătrunşi de influenţele jazzului şi ale muzicii orientale, unde Debussy (la început de secol XX) creează stări de sugestie şi îşi eliberează muzica de constrângeri formale, aceasta fiind apoi definită de el însuşi ca timp ritmicizat şi culoare. 50 de ani mai târziu, Andre Jolivet caută în acelaşi spaţiu sensul originar al muzicii, din timpurile primordiale, când ea reprezenta expresia de incantaţie şi magie a diverselor credinţe religioase. 
 
Flautistul Matei Ioachimescu este unul dintre cei mai rafinaţi muzicieni ai generaţiei sale. Născut la Bucureşti, într-o familie cu bogată tradiţie muzicală, a studiat flautul la celebra "Universität für Musik und Darstellende Kunst" din Viena, pe care a absolvit-o cu merite deosebite la clasa de solistică a renumitei profesoare Barbara Gisler Haase, şi s-a perfecţionat cu celebrii profesori Pierre-Yves Artaud, Heidi Peter Indermühle şi Renate Armin Greiss. Este Magister Artium al Universităţii din Viena, artist al Fundaţiei "Yehudi Menuhin" din Viena şi laureat al mai multor premii şi burse internaţionale. Între 2003 şi 2010 a fost membru al Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti. Tehnica sonoră uimitoare, combinată cu o pasiune muzicală debordantă, îl recomandă pe Matei Ioachimescu ca solist şi membru al mai multor formaţii camerale pe scenele importante din ţară şi din lume, precum Konzerthaus Wien, Ateneul Român din Bucureşti sau Tokyo Suntory Hall. 
 
Cătălina Butcaru, născută la Constanţa, este privită ca unul dintre marile talente ale generaţiei căreia îi aparţine. Profunzimea ei muzicală, împreună cu o virtuozitate impresionantă şi o putere de expresie a entuziasmat deopotrivă dirijori, parteneri de muzică de cameră şi critici. La numai şaisprezece ani a fost admisă la Universitatea de Muzică din Viena, unde a lucrat cu profesorul Jürg von Vintschger; şi-a aprofundat studiile cu pianista Meira Farkas şi a obţinut diploma de solist. Se perfecţionează sub îndrumarea marelui pedagog rus Alexander Satz şi participă de asemenea la numeroase cursuri de măiestrie, cu muzicieni de renume precum Dmitri Başkirov sau Andrzej Jasinski. Este laureată a numeroase concursuri internaţionale ( Lira de Aur - Suceava, Mozart - Viena, Steinway - Viena).
 
În 2008 îi apare CD-ul de debut solo, imprimat la Wigmore Hall din Londra, cu lucrări de Berg, Ravel şi Schumann, disc care a fost primit cu entuziasm de critica internaţională şi prezentat în întregime de Radiodifuziunea austriacă. Celebrul muzicolog britanic David Wright scrie, în cronica sa: "Este un disc pe care trebuie să-l ai neapărat. Este cea mai bună interpretare pianistică pe care am auzit-o în ultimii ani." Cătălina Butcaru are o bogată activitate concertistică, susţinând printre altele concerte la Radiodifuziunea din Viena, Konzerthaus din Viena, sala "Martinu" din Praga, Filarmonica din Luxemburg şi este invitată la festivalurile din Reichenau şi Golling din Austria şi Festivalul Klassik Azur din Sudul Franţei. 
 
Acest eveniment este realizat cu sprijinul Institutului Cultural Francez din Cluj şi al Societăţii Austro-Române din Viena. Biletele se pot achiziţiona de la sălile de concerte din ţară, iar în Bucureşti de la casa de bilete a Sălii Radio şi prin reţeaua www.eventim.ro.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus