În plin An Caragiale, cele mai multe dintre teatre introduc în repertorii spectacole după piesele dramaturgului, în viziuni care mai de care mai "contemporane" cu noi.
Unul dintre tinerii regizori care au avut şansa ca uşile mai tuturor teatrelor importante din Bucureşti să li se deschidă la puţin timp după absolvirea facultăţii, Alexandru Mâzgăreanu a pus în scenă la Sala "George Constantin" a Teatrului Nottara din Bucureşti O noapte furtunoasă.
"Ne-am propus să descoperim sensurile de azi în spatele cuvintelor lui Caragiale. Un autor care la vremea lui a stârnit scandal în jurul pieselor sale, reacţie pe care cred că ar trebui să o stârnească şi azi", declara regizorul înainte de premieră.
Premisa de la care porneşte tânărul regizor, "să stârnească scandal", este o miză serioasă. Cu alte cuvinte, îşi propune mai degrabă să şocheze, nu să placă, să-i redescopere actualitatea. De altfel, aşa-numita actualitate a lui Caragiale - la o sută de ani de la moartea lui - este ideea predilectă a tuturor montărilor pe textele dramaturgului.
O actualitate în care se amestecă realităţile de azi şi de ieri ale unei mahalale de azi şi de ieri, în imagini uneori justificate, alteori mai puţin.
Sex în Noaptea furtunoasă
Descifrată de Alexandru Mâzgăreanu, lumea lui Caragiale "contemporan cu noi" ar avea următoarele coordonate: o casă nici de ieri, nici de azi, cu WC-ul la vedere şi diverse imagini semi-pornografice strecurate peste tot.
WC-ul, de altfel, va deveni unul dintre spaţiile importante în montarea lui Mâzgăreanu pentru că aici va avea loc o pasională scenă de sex între... Rică şi Veta, la realizarea căreia regizorul se poate oricând lăuda că a colaborat cu autorul.
Lucru valabil şi în cazul personajului Spiridon - un Spiridon coborât direct din filmele horror, o apariţie ciudată à la Stephen King, care bântuie prin scenă cu sângele curgându-i din gură şi cu gesturi de psihopat... Iar "rezolvarea" e cu adevărat de domeniul senzaţionalului: Spiridon e împuşcat din greşeală, pe schele, în locul lui Rică Venturiano, şi urmele crimei sunt rapid înlăturate, cu acordul şi cooperarea "poliţiei".
Nae Ipingescu se înfiinţează instantaneu la locul "accidentului" dotat cu un ferăstrău cu care să-l taie bucăţele şi să-l facă dispărut precum o Elodia masculină a zilelor noastre...
Şi, mai mult decât atât, vorbim, în spectacolul de la Nottara, de o casă / o lume plină de obsesii sexuale. Într-o lume (ca a noastră) cu sexualitatea exhibată pretutindeni şi sufocată de crime, regizorul merge la sigur cu un Caragiale în stilul Ştirile de la ora 5...
Cât vorbim de citire a textului, cât de răstălmăcire, e o altă discuţie, care intră la categoria a explicita la modul superficial aproape fiecare cuvânt din piesă. Situaţie din care se naşte o reacţie în lanţ a unor gesturi şi acţiuni care, deşi paralele cu textul, paradoxal şi trist se nasc din el, ca nişte monştri-hibrizi.
Alexandru Mâzgăreanu jonglează cu o distribuţie ofertantă. Şi poate cea mai ofertantă dintre ideile spectacolului, din păcate aruncată în vulgaritate, este distribuirea lui Ion Haiduc în rolul "junelui" Rică Venturiano.
Aşa cum e construit de interpret, în câteva, prea puţine, momente, se justifică, fără să se salveze, însă. Rică, în spectacolul lui Alexandru Mâzgăreanu, este un fante bătrân, căutător de amoruri de-o noapte care sfârşeşte însurat cu forţa cu Ziţa. O Ziţa interpretată de Raluca Vermeşan care avea toate datele să construiască un personaj veridic, dacă ar fi fost aşezată într-un alt context.
În genul Twin Peaks
La fel şi Crenguţa Hariton, în rolul Vetei - o Veta care ştie să se joace cu sentimentele şi slăbiciunile bărbaţilor, cu câteva momente de construcţie corectă a personajului, deviată însă spre zone care nu servesc nici rolului, nici spectacolului.
Şi, ceea ce este cel mai grav, o Veta care nu justifică, aşa cum este interpretată, toate obsesiile pe care se bazează montarea, deşi tocmai asta şi-a propus regizorul: "o femeie a cărei pasiune faţă de propria persoană generează la rându-i alte obsesii pentru alte personaje şi un lanţ de evenimente tragicomice..."
În schimb, în rolul lui Chiriac, Dan Bordeianu rămâne total neconvingător, aruncat şi el în scene "fierbinţi" şi fără pantaloni, spre deliciul (?!) publicului... Iar Gabriel Răuţă şi Alexandru Mike Gheorghiu - cuplul Jupân Dumitrache şi Nae Ipingescu - nu depăşesc deloc sfera divertismentului de televiziune de calitate îndoielnică.
Cât despre Şerban Gomoi în Spiridon - e perfect coerent cu el însuşi, coerent cu ceea ce e evident că-i cere regia, dar interpretarea lui lineară conduce montarea într-o zonă în care nu poţi să nu te întrebi dacă pe scenă se joacă... Twin Peaks sau O noapte furtunoasă.