Cold Light of Day, The
Sub acest titlu voit poetic (în realitate, un clişeu din limba engleză), se află, de fapt, un film de acţiune get-beget. Regizată de francezul Mabrouk El Mechri (care a făcut o treabă bună, în 2008, cu JCVD), pelicula abundă în poncifele specifice genului, dar încearcă şi să se detaşeze de producţia de serie americană şi să ofere un unghi de abordare mai "european".
 
Schema e simplă şi a mai fost folosită de nenumărate ori: un tânăr american, aflat, împreună cu familia, în vacanţă în Europa (mai precis în Spania), se trezeşte prins într-o serie de evenimente periculoase, de a căror existenţă habar n-avea până în acel moment.
 
Acestea implică "funcţionari" ai Agenţiei (CIA), asasini nemiloşi, terorişti arabi, agenţi secreţi israelieni, precum şi descoperirea unei surori secrete de care, iarăşi, personajul habar n-avusese. Familia lui Will Shaw, tânărul respectiv, este răpită, nu se ştie exact de cine şi de ce, iar el are la dispoziţie 24 de ore pentru a descurca iţele şi a-i elibera pe cei dragi.
 
Uşor de ucis
 
Pentru a-şi enunţa clar intenţiile, producătorii filmului îl aduc într-un rol secundar - cel al tatălui protagonistului - pe starul Bruce Willis, celebru interpret al seriei Die Hard. Chit că, aici, el este scos din scenă destul de repede, ceea ce arată că e, totuşi, "uşor de ucis".
 
Sau e vorba de chestiuni de buget limitat. I se alătură, în rolul antagonistei, Sigourney Weaver, neuitata Ripley din seria Alien, ajunsă, şi ea, însă, la o oarecare vârstă. Cel care trebuie să ţină filmul şi să treacă prin toate peripeţiile este tânărul Henry Cavill, destul de insipid. Cavill este, actualmente, Tezeu în Immortals şi viitor Superman în Man of Steel - mult-aşteptatul opus al lui Zack Snyder şi, în umbră, Christopher Nolan.
 
Nimic nu este cruţat pentru a pune în funcţiune mecanismul narativ şi a ne face părtaşi la aventurile protagonistului. Toate clişeele sunt la locul lor: tatăl care, sub aparenţa unei slujbe benigne în Europa, este agent CIA şi supără pe cine nu trebuie; tipul obişnuit care se trezeşte în mijlocul unor încurcături extrem de periculoase; familia dispărută în mod inexplicabil; "unitatea de timp" de 24 de ore, în care protagonistul trebuie să rezolve situaţia şi să-şi salveze familia; servieta misterioasă, pe care şi-o doresc toate personajele şi despre care, în cele din urmă, nu aflăm ce conţine etc.
 
Tradiţie europeană
 
Cu toate acestea, filmul nu reuşeşte, cu adevărat, să obţină dinamismul pe care, în mod necesar, se presupune că ar fi trebuit să-l aibă. Nu ajungem nici să empatizăm cu personajul principal şi să ne pese, în mod real, de soarta lui.
 
La sfârşitul filmului, nu ştim şi nici nu ne interesează cine este Will Shaw, pe care-l uităm imediat ce ne îndepărtăm de sala de cinema. Se privesc cu plăcere câteva din scenele de acţiune, în general bine făcute: nelipsita escaladă de clădiri, mai exact coborâre accidentată, cu "negativii" în spate; urmărirea de maşini, în peisajul splendid al Madridului etc.
 
E remarcabil, totuşi, că - spre deosebire de filmele americane de mare buget - acest film se concentrează mai mult pe reacţiile unui personaj prins în mijlocul unei situaţii care-l depăşeşte, decât pe teribilele sale abilităţi, de altfel inexistente.
 
Regizorul Mabrouk El Mechri încearcă să nu-şi uite rădăcinile europene şi strecoară câteva "şopârle": imaginea cu o cromatică stilizată, mişcări de aparat îndrăzneţe, încercare de psihologie a eroului etc. Filmul "trage cu ochiul" spre marile thrillere clasice ale anilor '70 - europene sau americane -, dar e departe de aşa ceva. Astfel de momente de graţie sunt greu de repetat.

Regia: Mabrouk El Mechri Cu: Henry Cavill, Bruce Willis, Sigourney Weaver

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus