Cu Lautrec la bordel!

Bucureştiul din 2011 nu seamănă cu Parisul sfârşitului de secol XIX. Can-canul, Moulin Rouge-ul şi absintul au devenit branduri, iar Boema nu mai e la modă.
 
Cu toate astea, gustul pentru vintage pare că a cuprins şi arta dramatică. Spectacolul Teatrului Metropolis, Lautrec la bordel, în regia lui Horaţiu Mălăele, va fi cu siguranţă atât pe placul finilor degustători de artă retro cu ştaif, dar nu îi va nemulţumi nici pe împătimiţii de artă fierbinte de nouă ce e.

Bordelul în care ne invită Lautrec e cuminte-vulgar şi artistic-duios. Vampe provocatoare coborâte parcă din picturile de la 1900 semnate de însuşi Henri de Toulouse-Lautrec, stranii, consumate, dar desăvârşite în arta de a oferi plăcere, asta şi datorită machiajului realizat de Ioana Pascha şi Viviana Gherasim.

Matroane groteşti, lascive şi informe în corsetele prea strâmte pentru siluetele lor generoase. Kitsch, perne pufoase, oglindă pe tavan, lumânări, voaluri, ciucuri, lumină difuză şi tot ce te aştepţi să găseşti într-o "Cruce de piatră" à la parisienne. Pe un text deloc spectaculos al lui Mario Moretti, lipsit parcă de carne şi conflict, se alcătuieşte un spectacol-puzzle, asamblat din monologuri, cuplete, cântece, dans, cu morală, câteva scene dramatice şi un final supra-realist.

De fapt, pilonii de susţinere ai spectacolului sunt muzica ademenitoare compusă de Răzvan Alexandru Diaconu şi scenografia halucinantă a lui Dragoş Buhagiar. Operă clasică în care se strecoară acorduri vesele de cabaret şi un pian negru imens, care, în loc de coarde, ascunde sub capac fetele colorate de La Contesse.

Reuşita spectacolului e asigurată şi de capetele de afiş: George Ivaşcu şi Vlad Ivanov: Lautrec şi prietenul său, Aristide Bruant. George Ivaşcu e, cu siguranţă, cea mai potrivită alegere pentru rolul titular - prezenţă scenică, umor îngroşat în tuşă post-impresionistă, ludic, sincer când e serios şi charismatic. Vlad Ivanov e sarea şi piperul spectacolului; clovnul trist, artistul ratat, cântă, dansează, iubeşte, bea şi e nefericit.

O seară cu Lautrec la bordel nu are nimic pervers sau vicios. E o invitaţie inofensivă pentru spectatorii majori, care îşi doresc o reprezentaţie colorată, veselă (şi tristă), cu cântece frumoase, dans şi voie bună, după care să spună: Oh-la-la!