House of Sand and Fog văzută de un debutant rus şcolit la şcoala lui Tarkovski

Personajul principal din filmul în care casa e personaj principal e o fată labilă cu un destin neîmplinit. A părăsit-o bărbatul care nu vroia copii şi trăieşte de pe o zi pe alta fără să îşi deschidă corespondenţa (detaliu ce devine mai târziu intriga filmului(!)). În casa ei, pierdută pentru că nu şi-a deschis scrisorile trimise de fisc, se instalează familia unui iranian cinstit şi muncitor, dar speculant şi agresiv. Şi iată cum se naşte confruntarea dintre doi oameni care vor aceeaşi casă fără să fie posibil să devină colocatari.

Casa e acolo, impozantă, are vedere la mare şi e învăluită în ceaţă. Nu ştim cine o deţine, în drept e fata dar în fapt e Kingsley – 'a man of action' care se roagă lui Allah dar ignoră sacrul. Ştie ce e bine şi ia decizii pentru întreaga lui familie. Ea, fata, nu ştie nici să se trăiască pe ea, dar pierderea casei îi redă luciditatea pentru o clipă. Până se răneşte la picior şi şi-o pierde iar. Apare un bărbat în viaţa ei şi îi redă motivaţia de a trăi. Tot pentru o clipă. Odată cu el pleacă şi aceasta.

Casa – dacă o considerăm personajul principal – participă la două drame, una personală şi una familială, redate obiectiv şi realist, fără calofilie sau rococco. Cea personală are ca obiect casa şi ca subiect un caracter slab al femeii părăsite de soţ. Durerea ei îţi pătrunde şi ţie în suflet, este tot timpul prezentă şi te ţine captiv timp de mai bine de două ore. Se modifică în intensitate odată cu înfiriparea iubirii, care o mai estompează, dar revine şi îşi face din nou loc şi în tine. Durerea ei surdă o resimţi mai adânc decât trăieşti cealaltă dramă, a iranianului care îşi pierde unicul fiu. El este omul de acţiune care ştie să ia decizia corectă, căci viaţa lui nu putea fi altceva decât construirea unui viitor pentru fiu. Tipul nu e genul care să accepte festele destinului şi o face memorabil, aducându-i şi o nominalizare la Oscar lui Ben Kingsley. Meritată pe deplin.