Avatarurile robinsonadei - Insula femeilor

După ce a câştigat premiul întâi la Festivalul Comediei Româneşti din 2009, piesa lui Valeriu Butulescu Insula femeilor (Lady Robinson Bar) a cunoscut câteva puneri în scenă şi o adaptare pentru teatrul radiofonic nu lipsite de ecouri în presă şi de o bună primire din partea publicului. Varianta propusă de regizorul Cristian Ioan pe scena Teatrului Dramatic "Ion D. Sîrbu" din Petroşani mizează pe un public-ţintă bine definit, amator mai ales de divertismente scenice sau vodeviluri. Nu e mai puţin adevărat că la Petroşani s-au montat spectacole de o structură extrem de îndrăzneaţă în materie de viziune regizorală, dintre care un vârf avangardistic pentru rafinaţi a fost Cameristele (în dublă variantă) a lui Jean Genet în regia lui Horaţiu Apan.

Actualul spectacol al lui Cristian Ioan vine să acrediteze ideea că resursele comicului contemporan n-au intrat în criză şi pot doborî tabuuri fără a exacerba licenţiosul. Valeriu Butulescu este un dramaturg exersat în subtilitatea replicilor, dublat de un binecunoscut autor de aforisme. De altfel, şaradele sale au de multe ori structura contrasă a maximei. În Insula femeilor, "comediograful abil" a dat frâu liber imaginaţiei, extrăgând din vastul motiv literar al robinsonadei fertile, reiterative valenţele unor "situaţii comice savuroase" (Mircea Ghiţulescu).
 
Parodierea îngroşată a aventurii celor patru femei naufragiate pe insulă are exclusiv în vedere suita unor jocuri burleşti centrate pe alternanţa feminitate - masculinitate. Marea "este teatrul unde se desfăşoară traficul viril" pentru Robinson, spune Marthe Robert în Roman des origines et origines du roman, un studiu psihanalitic aplicat personajului-cheie din care descinde şi comedia de faţă, un reper livresc luat ca pretext. La fel este marea care înconjoară insula şi pentru Lady Robinson din piesa lui Butulescu, desigur, devenită un simbol deturnat în imaginarul grotesc. Pe ecranul fixat în fundal, marea este prezentă pe toată durata spectacolului sugerând prin imagini cu avioane şi transatlantice posibilitatea ieşirii din recluziune. Pe linia descendentă a persiflărilor, de pildă, aluziile sexualiste din Vineri sau limburile Pacificului al lui Michel Tournier devin în piesa lui Butulescu simple jocuri în travesti, dirijate de clocotul hormonilor. Trecută prin această grilă a metamorfozărilor succesive, "doamna Crusoe" proclamă eliberarea de prejudecăţi. Insula e un paradis al plăcerilor trupeşti. "Şcoala Robinsonilor" e căzută în decadenţa unui hedonism lipsit de orice morală. În loc de Vineri apare un cuplu de homosexuali. Negoţul cu bărbaţi, nişte caricaturi umane venite de pe mare, e o altă cacealma împinsă în grotesc fără limite. Nesatisfăcute sexual, femeile se vor răzbuna. Degringolada e totală. Lanţul de aventuri comice se împleteşte cu spumoase aventuri de limbaj.

Regizorul Cristian Ioan marşează abil pe replici alunecoase, dibuind impactul acestora asupra spectatorului, strunind dialogul pe alocuri şi asigurând o ciclicitate ansamblului prin reluarea inspirată a primei secvenţe în final sau invers. Astfel că spectacolul primeşte rotunjimea unei aventuri aproape livreşti, scoase din context cu unic scop de a amuza. Toată acţiunea se petrece între limitele unui univers comic şi absurd, închis în jurul unui nucleu ludic repetitiv: degringolada râsului. Pentru decor, Alexandru Radu a reţinut pe insulă palmierul caricatural dar emblematic al naufragiaţilor, o cabină telefonică bizară, un steag având pe el o sirenă şi vagi sugestionări ce ţin de existenţa unui bar cu numele "Lady Robinson": o navetă din plastic, sticle cu băutură etc. Jocul actriţelor implicate în această aventură teatrală (cu nimic mai prejos decât aventura fictivă) e coordonat cu mână de fier de Izabela Badovics, o Lady Robinson autoritară şi fermecătoare în acelaşi timp. Celelalte "nebune" se bucură de interpretări remarcabile din partea actriţelor Irina Bodea-Radu, Ioana Florescu şi Bianca Holobuţ, creând tipologii distincte, hiperbolizate grotesc: Venera, dansatoare la bară, fiica "distinsei Lady Robinson, senzuală, coaptă, pragmatică", Elen, "fostă profesoară de gramatică prăbuşită în misticism", Ala, "obsedată de o mare idilă pasageră şi de alcool". Ele sunt pe scenă exact aşa cum le prezintă autorul însuşi, adică nişte nimfomane dezlănţuite. Mihai Sima şi Dorin Ceagoreanu aduc schimonoseli în plus, completând lista dezmăţurilor, travestirilor şi travestiţilor de pe insulă.
 
Spre apărare proprie, Valeriu Butulescu dă vina pe prezent, pe gustul pentru comedia erotică promovat în teatrul de azi de la noi. Iată ce spune el într-un interviu: "Teatrul de azi e plin de sexualitate. Se copulează aproape în fiecare piesă. Scenele trepidează asemenea TIR-urilor parcate pe şoseaua de centură. Genul dramatic s-a diversificat enorm după Revoluţie: poate fi blond, şaten, roşcat, grizonat sau brunet." Insula femeilor se scaldă în sclipicioase lumini de  cabaret, minus nuditatea şi ea în vogă. Aliniere la modă sau o îndrăzneaţă punere în scenă pentru teatrul care o are ca manager general pe actriţa Nicoleta Bolcă? Provocare sau ancorare în comedia cu priză la public? Până la urmă, spectatorul decide.