Prizat deopotrivă în Europa (cu montări, printre altele, în Spania, Elveția, Marea Britanie - aceasta din urmă în regia lui Kevin Spacey) sau în America de Sud (Argentina) și transformat într-un film olandez de mare succes (scenariul aparținându-i Mariei Goos), acest text a fost perceput și ca o viziune feminină plină de forță asupra crizei a patru bărbați aflați la răscruce. În acest context, singurul personaj feminin din varianta pentru scenă vine cu propria sa criză existențială, marcând despărțirea definitivă a celor patru bărbați de momentul salutului "Cloaca!" și alegerea unei modalități de soluționare a conflictelor, de ieșire, într-un fel sau altul, din punctul mort.
Cuvântul din titlu este reprezentativ pentru situația în care se găsește fiecare din cele patru personaje. Dincolo de sensul său propriu (cloaca păsărilor, dar și Cloaca Maxima din Roma), folosirea sa metaforică (un loc în care se adună mizeriile - aici umane - pentru a se scăpa de ele) - reprezintă tot ceea ce s-a acumulat între momentul când el era folosit pe post de salut, cu zeci de ani în urmă (făcând astfel parte din teribilismele tinereții și, ca orice cod, pecetluind o prietenie), dar, in extenso, ea o include și pe prostituata din Est care apare la un moment dat și care le bulversează și mai tare viețile și relația. Prietenia de care se face atâta caz este una care, după vreme îndelungată de pauză, cere sacrificii, acceptate însă doar atât timp cât cel sacrificat este cel de lângă tine, și nu propria persoană. Maturitatea artistică și maturizarea ca vârstă sunt aduse în discuție prin imagini în oglindă, care decurg din felul în care este construit textul (a se vedea cazul regizorului și cel al debutantei în teatru, alăturat celui al prostituatei rusoaice, care vizează manifestările sexualității în diverse forme și fac foarte neclară și nesigură linia care desparte ceea ce este sau poate fi pur de ceea ce este sau poate fi vulgar sau impur).
Spațiul și utilizarea lui. Spațiul de joc creat de Velica Panduru urmează cu multă imaginație didascaliile autoarei: scenografa închipuie o mansardă aflată la limita dintre feminin și masculin (mult feminin în liniile curbate ale mobilierului și în prețiozitatea cu care este decorată întreaga încăpere și mult masculin în culorile reci), un decor care definește la un prim nivel spațiul vital al homosexualului Pieter, iar la nivelele următoare servește activ la redefinirea ca persoane a patru bărbați trecuți de patruzeci de ani, care traversează fiecare câte un moment de criză. În același scop este creat și ingeniosul joc de lumini, care, în combinație cu spațiul și culorile, pune accentele necesare cu discreție, prin alternarea nu numai a clarului cu obscurul, ci și a tonurilor luminoase reci cu cele calde. Cu alte cuvinte, un spațiu burghez, pentru probleme, neîndoielnic burgheze - returnarea de cadouri scumpe, intrarea și ieșirea de la ospiciu, părăsirea familiei și momentul marilor întrebări de natură estetică. În tot acest univers, în care masculinitatea se manifestă în mai multe ipostaze ale sale, mai mult sau mai puțin agresive, apariția meteorică și ușor tulburătoare a unei prezențe feminine străine funcționează ca un declic pentru fiecare dintre cei patru bărbați dezorientați și le dă, brusc, o direcție, ajutându-i, în același timp, să realizeze ruptura cu un trecut pe care încearcă în mod artificial să îl reînvie.
Spațiul este utilizat ingenios și în adâncime, alternându-se prim-planurile, care subliniază în primul rând relațiile de grup, cu planurile îndepărtate, ce servesc și ca refugiu sau loc de izolare (baia, terasa plină de plante). Cu pereții literalmente sufocați de tablouri, aranjate simetric, întreaga mansardă lasă impresia unei ordini aglomerate, suprasaturată fiind de obiecte de artă și picturi, în jurul cărora se organizează mai apoi și una din situațiile conflictuale principale ale textului și spectacolului.
Distribuția și celelalte. De notat în spectacol este și felul în care se evită exploatarea facilă, la prima mână a unor situații dramatice (da, am ajuns să notez acest fapt ca pe un plus al unui spectacol, când el ar trebui să fie de la sine înțeles!), precum și interpretările remarcabile ale întregii echipe de actori: Dan Rădulescu, în rolul timoratului homosexual Pieter, este suficient de reținut pentru a interioriza și nu a exterioriza gratuit drama personajului său, Nicu Mihoc este suficient de vulcanic, dar fără a îngroșa, și suficient de sentimental, fără a fi melodramatic, Alexandru Pavel, în rolul avocatului cu probleme psihice, își exprimă maniile cu falsa nonșalanță a nebunului care ține să arate că nu mai are nici o problemă, actorul având în general un bun control al reacțiilor sale, iar Nicolae Cristache, căruia i s-a încredințat personajul Maarten, regizorul aflat într-o criză a vârstei și una de creație, reușește să își construiască un rol care îl scoate în mod clar din conul de umbră în care a stat preț de ani buni de zile, el fiind în acest caz o prezență puternică în scenă, intuindu-și personajul și aplicându-i tonurile de culoare necesare pentru a-i pune în valoare nuanțele și complexitatea.
Comunicarea în scenă este bine pusă la punct (poate mai bine în scenele de grup decât în scenele jucate de câte două personaje), ceea ce dă fluență și consistență întregii reprezentații. La această fluență contribuie - poate în mod paradoxal, dar nu neapărat - și fracturarea acțiunii dramatice de către blackout-urile dintre scene, care, dublate de coloana sonoră zgomotoasă, intră în puternic contrast cu atmosfera primitoare din mansarda mai sus amintită, menținând astfel o stare de neliniște, ce provine tocmai din derapajele personajelor și care, în aceste momente de întuneric, devine aproape palpabilă. O mențiune specială trebuie făcută pentru actrița Raisa Ané, interpreta prostituatei rusoaice, care spune cu dezinvoltură replici într-o limbă pe care nu o cunoaște, și care pendulează permanent între senzualitate și inocență, dând substanță unui personaj prezent în scenă un timp foarte scurt - prin comparație cu personajele masculine - și reușind să se integreze perfect în peisaj (cu alte cuvinte, să demonstreze că și de ce anume este indispensabilă pentru evoluția ulterioară a poveștii).
Una din scenele de mare sensibilitate, dar și de mare importanță pentru desfășurarea evenimentelor în scenă este discuția pe care Joep, cel cu familia distrusă, o are cu prostituata rusoaică, oferită cadou de ziua lui de către ceilalți trei. El vorbește în limba lui, ea îi răspunde în limba ei. Nici unul nu pricepe o iotă din ce spune celălalt, dar ambii intuiesc, existând, astfel, înțelegere la un nivel mult mai profund, dincolo de limba vorbită. (În această scenă apare și una din scăpările spectacolului, respectiv ceea ce spune prostituata în limba rusă este titrat în românește, pentru ca spectatorii să înțeleagă, reducând astfel în mod drastic intensitatea exercițiului de imaginație pe care publicul l-ar fi putut face pentru a înțelege pe deplin situația în care se află cele două personaje și pentru a empatiza pe deplin cu ele, pentru că ceea ce i se cere publicului în acest moment, așa cum este el construit, atât dramaturgic, cât și regizoral, este tocmai empatia provenită mai ales din identificarea cu personajul masculin).
Concluzii. Regizorul Theodor Cristian Popescu a declarat la un moment dat că acesta este primul text care i-a fost propus, toate celelalte montate fiind alese de el însuși. Cu alte cuvinte, de această dată textul a mers înspre regizor, iar esențialul aici este că regizorul a găsit calea potrivită spre a-i ieși în întâmpinare. O combinație reușită de comedie, dramă, sensibilitate, cinism și erotism, spectacolul de față, în afară de faptul că reușește să pună în valoare actorii, este unul cu ținută și cu substanță.
Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania Liviu Rebreanu
Cloaca, de Maria Goos
Traducerea: Liliana Alexandrescu
Scenografia: Velica Panduru
Asistent scenografie: Cristina Grigoraș
Asistent coregrafie: Bordas Attila
Asistent regie și dramaturg: Olga Macrinici
Grafică și design: Cosmin Florea
Regia artistică: Theodor Cristian Popescu
Distribuția: Dan Rădulescu (Pieter), Nicu Mihoc (Joep), Alexandru Pavel (Tom), Nicolae Cristache (Maarten), Raisa Ané (Femeia)
Premiera: 25 aprilie, 2012