iunie 2012
Noaptea Institutelor Culturale, unul din cele mai populare evenimente culturale bucureştene, ajunge vineri, 22 iunie 2012 la cea de-a şasea ediţie. Din 2007 sărbătorim, la sfârşitul lunii iunie, institutele culturale de la Bucureşti, care îşi deschid porţile şi mai larg decât o fac de obicei, îndemnând publicul iubitor de cultură la o noapte albă, plină de evenimente atent ticluite şi surprize. Începând din 2009, Noaptea Institutelor Culturale se derulează sub egida EUNIC. 

În 2011, în Noaptea de Sânziene, mai mult de 50 de evenimente s-au derulat timp de peste 14 ore în 8 locuri din Bucureşti, cu ocazia Nopţii Institutelor Culturale. Consumatorii de cultură, chiar şi nocturnă, s-au putut bucura de filme, expoziţii de fotografie sau instalaţie video, lansări de carte, lecturi publice, concerte felurite, teatru, jocuri de societate, concursuri şi delicioase surprize gastronomice.

În 2012, Noaptea Institutelor Culturale este organizată de 14 centre şi institute culturale membre EUNIC: British Council, Centrul Ceh, Institutul Balassi - Centrul Cultural al Ungariei, Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac, Institutul Camões/Ambasada Portugaliei, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Goethe-Institut, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură "Vito Grasso", Institutul Polonez, Centrul Cultural şi de Informare al Ucrainei şi Centrul Cultural Turc "Yunus Emre".

Pentru deplasarea între centrele în care au loc evenimente, pasionaţii de cultură vor avea la dispoziţie o cursă specială RATB.  

Noaptea Institutelor Culturale a crescut cu fiecare an atât ca număr de organizatori, ca număr de evenimente, cât şi ca număr de participanţi, fiind unul din cele mai vizibile şi apreciate evenimente din Bucureşti.

PROGRAM

 Forumul Cultural Austriac
la sediul Centrului Cultural al Ungariei
Str. Gina Patrichi (Orlando) nr. 8

00.30 / Proiecţia filmului Răpirea neintenţionată a doamnei Elfriede Ott, regia: Andreas Prochaska (Dor Film)

În anul 2011, filmul a fost distins în Austria de trei ori, pentru cel mai bun scenariu, cea mai bună muzică şi cel mai bun film.  Pentru a-şi îmbunătăţi viaţa, Horst încasează timp de doi ani pensia bunicii sale decedate. Nu are probleme până în momentul în care un om politic local îşi anunţă vizita pentru a o felicita de ziua de naştere. Foarte decis, prietenul său Toni împrumută de la spitalul din apropierea casei o doamnă în vârstă. Din întâmplare, persoana împrumutată este cunoscuta actriţă Elfriede Ott. Dispariţia pacientei creează valuri, iar Horst şi Toni se adâncesc în încurcături.


 Centrul Ceh
Str. Ion Ghica nr. 11 (lângă Biserica Rusă)

Într-o singură noapte din an lăsăm la o parte arta pretenţioasă, subiectele serioase şi pregătim, în schimb, un mix de cultură pop. Puteţi alege între un meci de fotbal transmis live, hochei de masă şi baschet, versiunea completă a serialului Arabela, o istorie a trailerului şi le puteţi savura împreună cu cea mai populară băutură a Cehiei, berea. Pe deasupra, câţiva artişti cehi vor interveni în spaţiul clădirii, făcându-l de nerecunoscut. 

Sala Mare
21.45-23.45 / Workshop on how to love football
Oana Tănase, critic de arta si curator MNAC, va "curatoria" un meci de fotbal, workshop pentru intelectuali şi consumatori de cultură, cu studiu de caz pe o partidă live, din sferturile de finale Euro 2012.

Sala Mică
19.30-02.00 / Arabela (1979), Cehoslovacia, regia: Václav Vorlícek, 390 min
Mult timp am rezistat insistenţei prietenilor Centrului Ceh de a proiecta serialul cu care au copilărit, în cele din urmă însă am cedat şi suntem dispuşi să deschidem această maşină a timpului, care vă va teleporta câţiva zeci de ani în urmă, într-o lume populată de personaje ca Rumburak, Fantomas, inelul şi pelerina fermecată. 

Grădina de beton
19.30-02.00 / Baschet & Czech Ice Hockey
20.00-02.00 / The Evolution of Trailers
40 de filme clasice de lungmetraj, din întreaga lume şi ceheşti, condensate în două ore de trailere. 

Everywhere - Intervention 
Trei artişti cehi vor interveni în familiarul spaţiu al Centrului Ceh, creând lucrări şi instalaţii site-specific: Dragan Stojčevski, performer şi muzician, Lucia Škandíková, actriţă şi Pavel Sterec, artist vizual, rezidentul Centrului Ceh. 


 Centrul Cultural Turc "Yunus Emre" 
Str. Vasile Lascăr nr.96 (lângă Piaţa Gemeni)

17.00-18.00 / Învăţaţi limba turcă
O lecţie demonstrativă de limba turcă pentru începători 

18.00-21.00 / Proiecţia filmului A fost odată în Anatolia, regia: Nuri Bilge Ceylan

Ateliere de creaţie artistică
- Ebru (pictură pe apă). Ebru este arta de a picta pe apă, desenele realizate fiind transpuse pe hârtie. 
- Tir cu arcul tradiţional turcesc - atelier susţinut de Mustafa Akdoğan. Prezentarea detaliilor tehnice privind construcţia arcurilor şi săgeţilor. Tir cu arcul. 
- Arta TEZHIP (aurirea) - artă decorativă aflată în strânsă legătură cu hüsnühat (caligrafia)
- HÜSNÜHAT (caligrafia otomană) - practica artistică a scrisului de mână, sau caligrafie, şi prin extensie a creării de cărţi.
- modelarea sticlei (pipe de suflat).

21.00-22.00 / Recital de baglama (instrument cu 3 corzi); se va alătura şi o trupă de dansuri tradiţionale turceşti.

22.00-24.00 / Expoziţie de artă culinară turcească 


Centrul Cultural al Ungariei 
împreună cu Forumul Cultural Austriac şi Goethe-Institut
Str. Gina Patrichi (Orlando) nr. 8

16.00 / Iepuraşul îşi învinge frica. Poveste citită în trei limbi (română, maghiară, germană), urmată de workshop pentru copii.
17.00 / ORIGAMI & RUBIK - workshop şi concurs. Vă invităm să vă aduceţi cubul Rubik de acasă, sunt programate multe surprize!
18.00 / Re-buttoned: Hungarian is in Fashion! (expoziţie de modă şi design). În 2011, în Ungaria s-a lansat un concurs de fashion design a cărui iniţiativă era popularizarea şi aplicarea elementelor tradiţionale ungureşti în designul contemporan. Design Terminal din Budapesta porneşte cu această colecţie într-o călătorie în Europa, prima oprire fiind în Bucureşti.
22.00 / Dansuri populare maghiare. În Ungaria în anii '70-'80 fenomenul Casei dansului popular s-a transformat într-o mişcare tacită anti-comunistă, devenind ulterior o expresie a întoarcerii la valorile tradiţionale în cultura maghiară, fiind o alternativă cool a discotecilor în Ungaria de azi.
24.00 / Midnight gulaş! Pe tot parcursul nopţii în curte veţi putea cumpăra cârnaţi prăjiţi cu bere, iar mai spre seară bucătarul nostru vă va arăta cum se face adevăratul gulaş unguresc la ceaun şi, bineînţeles, la miezul nopţii vă va invita să şi gustaţi. 


Institutul Cultural Român împreună cu Delegaţia Wallonie Bruxelles
Aleea Alexandru nr. 38

Jazz, dans, poezie, fotografie, film - bere Grolsch, cafea "Gheorghe Florescu" şi clătite "Yvelline", multă bună dispoziţie şi veselie.

Sala Mare
17.00-18.30 şi 20.00-21.30 / Cursuri de dans "Romana"
În secolul al XIX-lea la Braşov se năştea un dans de societate unic şi original. Dansul a fost preluat de toate comunităţile Transilvaniei, în pofida rivalităţlor naţionale din epocă. ICR vă invită la o lecţie pentru public susţinută de maestra Nermina Damian. Accesul este gratuit, dar vă rugăm să vă înscrieţi din vreme.

19.00 / Vernisajul expoziţiei Danube, a flowline a fotografului ceh Pavel Hroch
Expoziţia urmăreşte, în cei 300 de km parcurşi de autor de-a lungul Dunării, punctele comune ale etniilor şi culturilor diverse. Fotografiile lui Pavel Hroch surprind cu naturaleţe pescuitul, lucrul în zonele industrale riverane, obiceiurile religioase la sat, dar şi elemente care transcend graniţele, unind macro-regiunile Dunării într-o identitate distinctă. 

22.15-23.30 / Scurtmetraje Valonia-Bruxelles
Nu doar scurtmetraje, ci filme scurte despre care se vorbeşte îndelung! La Noaptea Institutelor Culturale, Valonia-Bruxelles aduce o selecţie specială care cuprinde câteva dintre cele mai recente şi mai lăudate scurtmetraje belgiene francofone (prezentate în versiune originală în limba franceză, cu subtitrare în limba engleză):

L'appel / The Calling / Chemarea, regia Cécile Mavet, 2011 / 19' / ficţiune
Fostă balerină, Anne se consacră de acum înainte lui Dumnezeu. Dar atunci când se pregăteşte să facă jurămintele, neliniştea se instalează, căci chemarea corpului nu este aceeaşi cu chemarea spiritului...

Ciao Bambino, regia Thibaut Wohlfahrt, 2011 / 19'30''  ficţiune
Nadine merge cu Baptiste la mare cu ocazia aniversării. Între confidenţe şi respingeri, mamă şi fiu vor încerca să găsească cuvintele pentru a se apropia.

Dos au mur / Back against the wall / Cu spatele la perete, regia Miklos Keleti, 2011 / 13'30'' / ficţiune
Un bărbat şi o copilă intră într-un magazin de la o benzinărie. Fetiţa este în stare de şoc căci tocmai au lovit cu maşina o căprioară, dar se pare că nu este singurul lucru care o preocupă...

Youssouf le souffleur / Walter the Whisperer / Youssouf sufleorul
, regia Lia Bertels, 2011 / 5'30'' / animaţie
Din mica sa trapă de sufleor, un copi inspirat şopteşte la urechile lumii cuvintele pe care aceasta le va exprima în secunda următoare. Dar vântul suflă cu putere.

Duo de volailles, sauce chausseur, regia Pacale Hecquet, 2011 / 6' animaţie
Viaţa ţine deseori de un fir de aţă. Câteodată, acest fir nu este decât întrerupătorul unui lampadar. Şi dacă problema - de viaţă sau de moarte - depindea de faptul dacă lampa rămâne deschisă sau închisă ? Cursa dintre vânător şi prada sa va fi descrisă pe muzică.

23.45-00.15 / Scurtmetraje bursieri ICR
W*EASTERN, regia Olivia Mihălţianu, bursieră la Cité des Arts din Paris, cu sprijinul ICR (Bursă Constantin Brâncuşi)
AD/HD Back on track, regia Daniel Wetherell, Norvegia, 2010. Regizorul a participat la Cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească de la Braşov, 2011.

00.30-01.30 / Filme Aristoteles 2011
Momentky, regia Veronika Janeckova, producǎtor Eliza Zdru, imagine Inese Tikmane, montaj Gabi Bazalici.
Gutuiul japonez, regia Mara Trifu, producǎtor Biljana Dolevska, imagine Radu Gorgos, montaj Paula Onet.

Grădina ICR:
18.30-20.00 / Poezia de azi îşi întâlneşte traducătorii
Autori şi bursierii-traducători vor lectura în română, germană, italiană, rusă, sârbă, spaniolă, ucraineană, turcă. Poeta croată Bozica Jelusic va citi în limba maternă, urmând o lectură în română.

20.30-22.00 / Concert de chitară şi contrabas Quentin Dujardin - Boris Schmidt
Absolvent al Conservatorului din Ciney, familiarizat cu chitara clasică, cu armonica şi orga, Quentin Dujarin (n. 1977) a susţinut peste 350 de concerte. Apropiat de comunităţi din Andalusia, Maroc, Paraguay, atent la amestecurile sonore şi compozitor pasionat, muzica sa este "o somptuoasă invitaţie la călătorie!" (Guitarist Magazine). 

22.30-00.00 / Concert Jazzappella
Jazzappella, grup vocal a cappella înfiinţat de András Zoltán, abordează standarduri de jazz, teme de musical şi şlagăre pop-rock într-o manieră proprie. Ansamblul de şase voci îşi propune provocarea în care fiecare voce în parte este "un instrument" în sine, creând un tot omogen şi armonios, plin de energie şi fantezie. Piese precum Chanson d'amour sau Seaside Rendezvous, dar şi compoziţii şi aranjamente proprii care aşteaptă să fie descoperite de publicul larg, ca şi de cel mai rafinat, formează repertoriul Jazzappella. 

La noapte albă a institutelor, la ICR ne vor ajuta voluntarii din echipa A.R.C.E.N.


Institutul Camões la Institutul Francez 
Bulevardul Dacia nr. 77

Anul acesta Institutul Camões sărbătoreşte muzica fado la Institutul Francez! Din noiembrie 2011, data la care a fost declarat Patrimoniu Imaterial al Umanităţii de către comisia UNESCO, fado-ul nu mai aparţine doar Lisabonei şi Portugaliei. Fado-ul este acum al tuturor. Maria Răducanu, acompaniată de pianistul Sorin Terinte, va demonstra întocmai universalitatea acestei muzici, printr-un spectacol original cu piese de fado în limbile portugheză, franceză şi română.

Aflaţi povestea acestei muzici din expoziţia Fado, Patrimoniu al Umanităţii, alcătuită de instituţii culturale din Lisabona.

Cei care vor să îşi testeze cunoştinţele despre Portugalia sunt invitaţi la concursul cu premii de pe terasa Institutului Francez.

Iar pentru curioşi, pofticioşi şi împătimiţi, în curtea institutului, alături de gastronomia franceză, şi ea distinsă ca patrimoniu UNESCO, va fi prezent şi magazinul cu delicatese portugheze, Gala Food.

19.00 / Magazin de delicatese portugheze Gala Food / Curte 
21.00-22.00 / Concert de Fado: Maria Răducanu şi Sorin Terinte / Atrium 
22.30-22.45 / Concurs cu premii - Ce ştiţi despre Portugalia? / Terasa 


Institutul Italian de Cultură
Aleea Alexandru nr. 41

Un puzzle de cultură italiană!

20.00 / Selecţie de scurtmetraje premiate la Festivalul internaţional de scurtmetraje Maremetraggio:

Primavera / Primăvara, regia: Marco Danieli, Italia 2006, durata: 10'; film mut
Un bătrân îşi petrece zilele între secţia de terapie intensivă, unde o îngrijeşte pe soţia sa care este în comă, şi singurătatea casei sale în care amintirile unei vieţi întregi dispar încetul cu încetul. Întâlnirea în spital cu o tânără mamă care-şi îngrijeşte fiul adolescent (întâlnire compusă numai din priviri şi mici gesturi între două persoane pe care le apropie o durere care nu are nevoie de cuvinte), îl smulge brusc din izolarea sa cenuşie şi inertă.

Il lavoro / Slujba, regia şi scenariul: Lorenzo de Nicola, Italia 2007, durata: 15'; film în limba italiană, subtitrat în limba engleză
Silvano aşteaptă un răspuns după ce a susţinut un interviu foarte important pentru un job. Starea lui de nervozitate intră în conflict cu cea a familiei care deja sărbătoreşte. Dar când în sfârşit sună telefonul, răspunsul va fi cât se poate de ieşit din comun. 

Uova / Ouă, regia şi scenariul: Alessandro Celli, Italia 2007, durata: 5'; film mut
Bicicleta, cumpărăturile la magazinul din colţ, drumul în grabă acasă pentru a pregăti micul dejun. O dimineaţă ca toate celelalte. 

Tana / Vizuina, regia şi scenariul: Giuseppe K. Maglietta, Italia 2007; durata: 9'; film în limba italiană, subtitrat în limba engleză 
Un copil se joacă pe străduţele dintr-un cartier de periferie în timp ce, nu departe de el, o tânără africană se prostituează. Pentru a scăpa de o razie a poliţiei, tânăra se refugiază pe aceleaşi straduţe şi, în timp ce se porneşte o furtună de vară, îl întâlneşte pe copilul care o ajută să scape de poliţie. 

Do you see me?, regia: Alessandro de Cristofaro, scenariul: Alessandro Abbate, Italia 2006, durata: 13'22''; film în limba engleză, subtitrat în limba italiană 
Gilberto confecţionează rame şi tocmai priveşte cu satisfacţie la ultima sa realizare. Dar femeia din fotografie se mişcă cu adevărat? Rama este oare o poartă către o dimensiune paralelă? Şi cum putem fi siguri de ceea ce numim "timp"?

21.00 / Concert extraordinar susţinut de Maestrul Maurizio Mastrini - singurul pianist din lume care cântă invers

Maurizio Mastrini este unul dintre cei mai mari pianişti şi compozitori din panorama muzicală şi instrumentală internaţională. Compoziţiile lui sunt o verigă de legătură între canoanele clasice ale muzicii şi noua muzică clasică contemporană, printr-un studiu de cercetare cult şi emoţional, care se contopeşte, în unele fraze, cu dodecafonia, însă fără a recepta duritatea armonică a acesteia din urmă. Artist nonconformist, care poartă codiţe rasta şi cântă desculţ: Este o necesitate a mea - explică Maestrul - pentru că sunetul se calibrează şi cu utilizarea pedalelor şi, pentru o mai multă sensibilitate, prefer să am picioarele goale, altfel ar fi ca şi cum aş cânta cu mănuşi şi este absolut simplu pe scenă, la fel cum este şi în viaţa cotidiană, în timpul concertului discutând cu publicul. S-a consacrat la nivel internaţional în calitate de compozitor în 2009, când a realizat primul album, Il Mio Mondo al Contrario, în care interpreta compoziţii clasice şi originale de la coadă la cap, după care au urmat albumele Il Profumo della Musica şi Contrario. În ultimii trei ani acesta a realizat două turnee şi a cântat în întreaga lume. Ascultă

22.00 / Puzzle gastronomic

23.00 / Omagiu adus regizorului Michelangelo Antonioni la centenarul naşterii sale
Professione: reporter / Pasagerul, dramă, Italia 1975; regia: Michelangelo Antonioni; cu: Jack Nicholson, Maria Schneider, Ian Hendry, Jenny Runacre, Angel Del Pozo; durata: 126'; film în limba engleză cu subtitrări în limba italiană. 
Când un călător moare subit, jurnalistul David Locke (Jack Nicholson) îi preia identitatea. Folosind agenda decedatului ca ghid, Locke călătoreşte prin Europa şi Africa, întâlnindu-se cu traficanţi de arme periculoşi şi îndrăgostindu-se de o frumoasă tânără (Maria Schneider). Dar noua libertate are şi un preţ, Locke realizând treptat că este depăşit de situaţie.
Având parte de o intrepretare ca un adevărat tur de forţă a lui Jack Nicholson, Pasagerul a câştigat premiul Bodil în 1976 pentru Cel mai bun film european şi a fost nominalizat pentru Palme D'Or la Festivalul de film de la Cannes. 

Expoziţia Roma inedită - un omagiu adus Romei de fotografa Rodica Marinescu, care surprinde o Romă mai puţin ştiută, mai puţin umblată şi care nu se arată vizitarorilor la prima întâlnire. Expoziţia este deschisă în perioada 6-30 iunie 2012.


Institutul Polonez din Bucureşti / Centrul Cultural şi de Informare al Ambasadei Ucrainei la Bucureşti 
la Clubul Green Hours, Calea Victoriei nr. 120

Vă invităm să petreceţi alături de noi o noapte de neuitat, în atmosfera Campionatului European de Fotbal 2012. Am pregătit pentru voi numeroase activităţi puse la cale în spiritul prieteniei polono-ucrainene. 

18.00 / Serie de ateliere pentru copii... şi părinţi!

20.00 / Concert DAGADANA 
Dagadana este un trio polono-ucrainean, care îmbină diferite genuri muzicale. Jazz împletit cu folk şi electronică, voci calde, sunete surprinzătoare - reţeta formaţiei pentru o muzică de succes. Trio-ul este format din Daga Gregorowicz (voce, electronică), Dana Vynnytska (voce, clape) şi Mikołaj Pospieszalski (contrabas, vioară).

22.00 / Proiecţia filmului Arta libertăţii / Sztuka wolności, regia Wojciech Słota, Marek Kłosowicz, Polonia, 2011, 70 min., documentar subtitrat în limba engleză 
Filmul prezintă fenomenul alpinismului polonez în anii '70 şi '80, când socialismul realist atinsese apogeul în Polonia. În ciuda situaţiei economice dificile din ţară, polonezii organizau expediţii costisitoare în Munţii Himalaya, devenind unii dintre cei mai apreciaţi alpinişti din lume. 

23.20 / Proiecţia filmului De la Siciul Cazac la Siciul Spaţial / Від Січі Козацької до Січі Космічної, Ucraina, 25 min., documentar subtitrat în limba engleză
Un film despre realizările Ucrainei în domeniul tehnologiei spaţiale.

În miez de noapte vă aşteptăm cu produse tradiţionale poloneze şi ucrainene. Mâncăruri şi băuturi dintre cele mai complicate şi mai savuroase din bucătăria celor două ţări.

1.00 / Proiecţia filmului Jucării / Zabawki, regia Andrzej Wolski, Ucraina, 2011, 52 min., documentar subtitrat în limba engleză 
Cum şi cu ce se jucau copiii în Polonia, în perioada comunistă? Se bucurau oare aceştia de aceleaşi jucării ca cei din Vest?

Surprize!
!Ascunse prin diferite colţuri ale clubului, veţi găsi multe alte atracţii şi... un televizor

Concurs
De la începutul Nopţii şi până aproape de miezul ei, puteţi participa la un concurs-anchetă, cu întrebări din culturile poloneză şi ucraineană. Merită! Premiile sunt generoase! Vă aşteaptă gadget-uri oficiale EURO 2012!


British Council
Calea Dorobanţilor nr. 14

LONDON 2012
La această ediţie, British Council te invită la o seară activă dedicată Jocurilor Olimpice 2012! Te aşteptăm cu un program ce te va menţine în formă pe toată durata evenimentului:

Olimpiada de boardgames
Iţi va testa atenţia la detalii, cunoştinţele şi abilităţile strategice în cele patru runde ale competiţiei - câştigătorii vor fi recompensaţi cu premii tematice!

Triatlonul @British
În loc de înot, ciclism şi alergare, te provocăm la trei probe inedite şi culturale, dar la fel de competitive. Ia încă doi prieteni şi înscrieţi-vă echipa la triatlonul de la biblioteca @British!

Meci demonstrativ de dezbateri
O competiţie de idei organizată alături de partenerii noştri, ARDOR Muntenia, ţinută de campioni ai concursurilor de dezbateri internaţionale. Tema: (evident) sportul!

Sports Pub Quiz
* Rezervat pasionaţilor de sport, competiţie şi distracţie în echipă! 

Are you fit to be an athlete?
Specialiştii de la WorldClass îţi vor spune ce sport ţi se potriveşte şi care este regimul de viaţă şi condiţia fizică a sportivilor de top.

Pasionat de jurnalismul sportiv?
Răzvan Spiridon îţi va povesti despre particularităţile jurnalismului sportiv şi despre relaţiile dintre vedetele din sport şi reprezentanţii breslei. 

Întâlnire cu sportivi olimpici români!
Surprizele se vor ţine lanţ!
Seara va continua cu proiecţii de filme despre sport şi Londra, din colecţia British Council, producţii realizate între 1940 şi 1950!

O minte sănătoasă într-un corp sănătos: Îţi faci abonament la bibliotecă pe parcursul evenimentului şi îţi oferim o săptămană de acces gratuit la unul dintre cluburile WorldClass din Bucureşti. Dacă prinzi gustul, poţi să rămâi membru, pentru ca vei primi şi reduceri de 25-40% pentru abonamentele individuale la centrele WorldClass.
Evenimentul va fi presărat şi cu alte surprize pe care le vei descoperi la faţa locului sau urmărindu-ne pe site sau pe Facebook!


Goethe-Institut
la Centrul Cultural al Republicii Ungare
Str. Gina Patrichi (Orlando) nr.8

20.00 / Vaca Rosmarie de Andri Beyeler, regia Theo Herghelegiu, muzica Edi Jighirgiu - lectură scenică şi cântări bestiale

Idilă rurală. Un sat cu câmpuri şi pajişti, iar la marginea sa o fermă. Animalele trăiesc fericite şi mulţumite alături de fermierul lor. Cu excepţia văcuţei Rosmarie: fiindcă ea le ştie mereu pe toate, strică atmosfera bună! Intr-o zi fermierul nu mai suportă situaţia şi-şi trimite vaca în Africa.O piesă despre migraţie? Despre globalizare? Despre rezolvarea conflictelor? În orice caz, o distracţie bestială pentru spectatorii cu vârste între şase şi şaizecişişase de ani.

00.30 / Proiecţia filmului Das Leben der Anderen / Viaţa celorlalţi, regia: Florian Henckel von Donnersmark, 2006, 138 min., subtitrat în limba engleză
Un ofiţer de securitate est-german primeşte misiunea de a spiona un dramaturg bănuit de planuri subversive la adresa regimului comunist. În scurt timp, sensibilul şi meticulosul securist va fi fascinat de lumea ce o descoperă prin intermediul microfoanelor care împânzesc casa scriitorului. Dar, odată pornit, teribilul sistem de opresiune nu mai poate fi oprit...


Institutul Cervantes
Str. Marin Serghiescu nr. 12

El Día E / Ziua Limbii Spaniole - 23 iunie 2012
Programul Instituto Cervantes celebrează deopotrivă Noaptea Albă a Institutelor Culturale şi Ziua Limbii Spaniole - El Día E - la Fiesta de todos los que hablamos español (www.eldiae.es). Pe toată durata evenimentului, vizitatorii vor putea scrie cărţi poştale ilustrate cu poemele lui Nicanor Parra, pe care Instituto Cervantes le va expedia prin poştă în data de 23 iunie 2012. De asemenea, vizitatorii vor primi un număr pentru tragerea la sorţi a 10 premii oferite la miezul nopţii.

18.30  / Hojas de Parra - Lectură din poemele scriitorului chilian Nicanor Parra 
Lectura este un omagiu adus marelui scriitor chilian - Premiul Cervantes pentru Literatură 2011 - cu prilejul sărbătoririi Zilei S, Ziua Limbii Spaniole /  El Día E - La fiesta de todos los que hablamos español.
Participă: Marin Mălaicu Hondrari, Ciprian Măceşaru.

19.30 / Lansarea noii traduceri a romanului Tunelul de Ernesto Sábato, Editura Humanitas Fiction, Serie de autor Ernesto Sábato, traducere de Tudora Şandru-Mehedinţi. 
"Încă de la apariţie, în 1948, în revista Sur a Victoriei Ocampo, romanul Tunelul s-a bucurat de aprecierile elogioase ale unor mari scriitori ca Thomas Mann, Graham Greene şi Albert Camus, autorul fiind considerat un "clasic existenţialist"."
Participă: Denisa Comănescu, Tudora Şandru-Mehedinţi, Andrei Ionescu 
Eveniment organizat în colaborare cu Editura Humanitas Fiction.

20.30 / Agua y Pozo. Concert de flamenco cu Pilar Díaz Romero şi Tiberiu Gogoanţă.
Ritmuri de chitară şi o voce de foc, într-un recital în pur stil spaniol, chitaristul Tiberiu Gogoanţă şi cantaora Pilar Díaz Romero ne invită să cunoaştem palos flamenco: Taranta, Soleá por Bulería, Tangos, Alegrías, Sevillanas şi Rumba flamenca.
Recital organizat în colaborare cu Asociaţia Culturală Kitarodia.

21.30 / Trans-Europa. Micro-povestiri fotografice. 
Fotomontaj audiovizual de Jesús Salvador, în prezenţa autorului. 150 de imagini într-un sfert de ceas. Audiovizualul Trans - Europa Micro Relatos ne invită la o călătorie fotografică prin diverse oraşe europene, apropiindu-ne de cultura, obiceiurile şi viaţa locurilor vizitate. "Fiecare fotografie este un instantaneu "furat" locului respectiv şi chipurilor fotografiate, oameni pe care nu i-am rugat să-mi pozeze; consider că fotografia trebuie să surprindă firescul momentului" spune autorul.

22.00 / Tortilla de scurtmetraje spaniole, subtitrate în limba engleză
Striptease, regia Juan Carlevaris (9')
Dulce, regia Iván Ruiz Flores (14')
Interés Variable, regia Felipe Pardo (12')
En la próxima parada, regia Luis Francisco Pérez (19')
La familia de mi novia, regia Guillermo Chapa (12')
Fase terminal, regia Marta Génova (13')
La lavadora, regia Ana Aurora Rodriguez & Andrea Correa (12')
Con dos años de garantía, regia Juan Parra Costa (17')
Proiecţii organizate în colaborare cu Festivalul Kinofest. 

00.00 / Începutul Zilei Limbii Spaniole
Degustare de produse tipic spaniole în colaborare cu restaurantul Alioli.

00.30 / Proiecţia filmului 18 comidas, Spania 2010, regia Jorge Coira, 102 minute, v.o. spaniolă, subtitrare în engleză. 
Sinopsis: 18 comidas relatează şase istorii care se derulează în interval de o zi. Un film cu un format deloc convenţional - are scenariu, dar dialogurile sunt deschise improvizaţiei - o călătorie printre 18 tipuri de mâncare (mic dejun, dejun şi cină) care lasă spectatorul să simtă că participă la unul din acele momente care uneori pot schimba viaţa unui om...


Institutul Francez
Bulevardul Dacia nr. 77

Din noiembrie 2011, data la care a fost declarat Patrimoniu Imaterial al Umanităţii de către comisia UNESCO, fado-ul nu mai aparţine doar Lisabonei şi Portugaliei. Fado-ul, ca şi gastronomia franceză sunt acum ale tuturor. Patrimoniul imaterial este tema în jurul căreia Institutul Francez şi Institutul Camoes au ales să scrie povestea acestei Nopţi a Institutelor din 2012. 

17.30-18.30 / Atelier «Poveşti şi măşti» ( Mediateca IFB)
Animat de Alina Darian

18.00-23.00 / Ateliere  - Espace Cours de langue
Atelier 1: Connaissez-vous la gastronomie française ?
Atelier 2: En-chantons-nous! Découvrons la France (ses villes et régions) à travers la chanson française!
Atelier 3: Paris-ville lumière
Atelier 4: Connaissez-vous le cinéma français?

19.00 / Concert  «Cercuri... de la Chopin la Liszt» susţinut de pianistul Nicolae Dumitru (Sala Elvire Popesco)
Pianistul descoperă frumuseţea comunicării cu publicul teatral, prin Măştile puse la dispoziţie cu atâta generozitate de către Marii Maeştri. În spatele unui Liszt tunător şi omniprezent, întotdeauna acel Chopin discret şi profund, ca un şuvoi de adâncuri: impetuos, năvalnic şi tăinuit. Uneori clocotind furtunos, alteori lin şi lucind în lumina lunii. Această arcadă peste timp şi genuri artistice, valorificând scena teatrală ca o arenă a dialogului între epoci şi arte trebuie să ia sfârşit.

19.00-20.00 / Caragiale l'éternel (Mediateca  IFB)
Fragment din piesele O noapte furtunoasă, Conu Leonida faţă cu reacţiunea, O scrisoare pierdută, cu elevii Şcolii Centrale 

20.30-01.00 / Scurtmetraje  (Sala Elvire Popesco)
Cu ocazia Nopţii Institutelor Culturale, Institutul Francez va prezenta, la Cinema Elvira Popescu, o selecţie de scurtmetraje obţinute prin amabilitatea Festivalului European de Scurtmetraj de la Brest şi un program de filme de animaţie, grupate sub genericul Ah ! L'Amour...

În noiembrie 2012, va avea loc ediţia a 27-a a Festivalului European al Filmului Scurt de la Brest. Dedicat scurtmetrajelor europene de toate genurile, festivalul din Brest începe un parteneriat cu Institutul Francez din Bucureşti în vara aceasta, prin programarea unor retrospective din ultimii ani la Cinema Elvira Popescu. O primă programare a avut loc în perioada 14-16 iunie 2012, iar pe a doua v-o oferim cu ocazia Nopţii Institutelor Culturale.

Filmul de animaţie cunoaşte o adevărată revoluţie în momentul de faţă nu doar în Franţa, ci în toată Europa. Pentru această noapte, Institutul Francez vă propune o selecţie de scurtmetraje europene, grupate sub genericul Ah! L'Amour..., şi care include scurtmetraje ale unor animatori celebri: Ducki Tomek (Ungaria), Jérémy Clapin (Franţa), Arnaud Demuynck (Belgia) sau Bruno Collet (Franţa).

21.00 / Concert Maria Răducanu (Atrium IFB) 
Maria Răducanu, acompaniată de pianistul Sorin Terinte, va demonstra întocmai universalitatea acestei muzici, printr-un spectacol original cu piese de fado în limbile portugheză, franceză şi română. Aflaţi povestea acestei muzici din expoziţia Fado, Patrimoniu al Umanităţii, alcătuită de instituţii culturale din Lisabona.

22.30 / Concurs cu premii - Ce ştiţi despre Franţa?
Cei care vor să îşi testeze cunoştinţele despre Franţa sunt invitaţi la concursul cu premii de pe terasa Institutului Francez.

Pe durata întregii seri:
Canapeaua poetică (Terasa IFB)
Les Improphiles - trupa de improvizaţie a Universităţii Bucureşti
Instalaţie Pif realizată de  Dan Perjovschi pentru expoziţia  Pif în România, erou al Epocii de aur (IFB)
Nocturnă expoziţia  Pif în România, erou al Epocii de aur (Sala Dalles)
Delicatese pentru cei pasionaţi de gastronomia franceză, dar şi de specialităţile portugheze, oferite de: Brioche Dorée, Ici et Là, Madame Lucie şi Gala Food.
Degustare de vin oferită de Domeniile Franco-Române

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus