Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Teatru, hoţi si -15 grade Celsius


Ziua, februarie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu vă lăsaţi niciodată haina pe spătarul scaunului de restaurant, oricând puteţi fi furat de un anonim vecin de masă. Nu e o tema de spectacol (deşi ar putea), ci pura realitate din Timişoara acestei ierni. Mai mult, se pare că noi (sau mai degrabă actorul/ regizorul/ dramaturgul irlandez lăsat fără telefon si mulţi bani într-o pizzerie bănăţeană) am avut noroc: unul dintre membrii companiei germane de teatru a cărei montare cu Urfaust veniserăm s-o vedem fusese pus cu câteva zile înainte intr-o maşină de nişte tovarăşi români de pahar, dus la un capăt de oraş, jefuit sub ameninţarea cuţitului şi lăsat sa se întoarcă singur, cum o şti, de unde era. Nimeni nu părea prea mirat, e doar Romania. Ajunseserăm la Timişoara cu un tren de noapte, cu un vagon-cuşetă în care încălzirea a refuzat sa funcţioneze la circa 10 minute de la plecare: recomand oricui opt ore de călătorie iernatică la temperatura nocturnă de afară, iţi da o perspectivă foarte interesantă asupra vieţii; mai ales când, la sosirea în celebra capitala a Banatului istoric, constaţi ca şoferii de taxi refuză să te duca un kilometru şi jumătate, până la teatru, pe motiv ca e prea aproape. După cum ar spune unii, nu e o o simplă succesiune de întâmplări, e România.

La Teatrul German de Stat din Timişoara (unde are loc azi, in regia lui Radu Nica, premiera cu Chip de foc, de Marius von Mayenburg, pentru a patra oară montat în spaţiul românesc) venise, în încheierea unui turneu prin vestul Transilvaniei, o trupă regională, Die Badische Landesbuhne din Bruchsal, Germania, cu două spectacole, unul pentru copii (Călătorie în Brazilia, după Daniil Harms), celălalt, o versiune în cheie minimalistă a primului Faust goethean, Urfaust, cu Beate Metz, Michael Wanker, Wolf E. Rahlfs, în regia lui Carsten Ramm.

Textul lui Harms le-ar fi putut fi cunoscut spectatorilor romani dintr-un spectacol, Despre Kolka şi cum a zburat el în Brazilia, iar Petka n-a crezut o iotă, făcut de Horaţiu Mihaiu la Teatrul Ariel din Târgu Mureş, o jucărie în cheie absurdă mult diferita de montarea de replică a nemţilor, la care de altfel prichindeii timişoreni s-au distrat destul de bine. Urfaust în schimb a fost, ca să zicem aşa, un spectacol de tehnică actoricească, cu precădere in ce-l priveşte pe Wolf E. Rahlfs (Mefisto), un actor cu o mobilitate fizică, o precizie a vocii şi registrelor de interpretare cum poate doar în teatrul maghiar din Romania poţi găsi (teatru maghiar in care convieţuirea cu patima scenică de extracţie latina şi-a pus totuşi marca).

Un spectacol de bună calitate (din care, urmare a activităţii hoţilor de pizzerie, trebuie să recunosc ca am pierdut începutul), cu un concept de scenă puternic, rece aşa cum îmi imaginam că e teatrul german, dar ştiind foarte bine despre ce vorbeşte. Paradoxal - sau nu? - la Bruchsal se va monta unul din cele mai pasionale texte romaneşti ale momentului, Stop the Tempo, de Gianina Cărbunariu. Probabil - aici chiar nu ştiu - aşa e Germania.

Cum din nou n-am găsit taxi pentru atât de scurta distanţă din Piaţa Operei până la gară, am pierdut trenul de 22.45; următorul era, evident, la 6 dimineaţa (despre eficienţa în orarul CFR să lăsam specialiştii să se pronunţe). În lipsa de soluţii si idei, la -15 grade afară şi nimic deschis peste noapte, ce mai poţi face? Sună un prieten! Mi-am petrecut ce mai rămăseşi din noapte la un regizor de teatru şi dramaturga lui, care tocmai lucrau la un spectacol in Timişoara; nu ne cunoşteam prea bine, m-au găzduit din ceea ce s-ar putea numi solidaritate - umană si teatrală. Din fericire, şi asta e tot România. Un alt regizor de teatru ne dăduse cu împrumut bani de-ntors.

Am plecat acasă cu intercity-ul de dimineaţa şi, dacă tot aveam cu ce, mi-am luat bilet la clasa-ntâi. Toţi trecătorii prin compartiment, inclusiv controlorul, m-au avertizat să nu-mi las geanta nesupravegheată.

P.S. Străinul nostru o să-şi capete înapoi telefonul, mulţumită invenţiei numită asigurare, odată ajuns in Dublin. Nimic surprinzător, e Irlanda.

(Deplasare sprijinită de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru, secţia română.)




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulia Popovici


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer